Dan Diaconu: Nicușor Dan, primele încălcări ale Constituției și prima infracțiune de înaltă trădare
Au trecut trei săptămâni de când s-a întronizat Mucușor. Timp berechet să evaluăm ceea ce a produs până acum, mai ales că ne aflăm dincolo de jumătatea perioadei inițiale de timp până la care ar fi fost necesar să propună un premier. Aici este necesar să remarcăm de la bun început un aspect: tot ceea ce se petrece se face prin încălcarea flagrantă a Constituției. Și n-am văzut pe nimeni care să se agite în direcția asta.
Să detaliez: în primul rând, treaba președintelui este aceea de a nominaliza un premier. Atât! Nu are de întocmit programe de guvernare, nu are a se întâlni cu partidele pentru a o pune de o coaliție de guvernare. Asta înseamnă că președintele nu mai este neutru din punct de vedere politic, putând conduce la suspendarea sa. Nu am văzut pe nimeni din așa-zisa opoziție – pe care-o văd suspect de retrasă în tranșee – să remarce acest aspect. Ce treabă are Mucușor cu formarea coaliției și stabilirea programului de guvernare? Cine-i acordă acest drept? A fost făcută vreo interpelare în acest sens, sau AUR e tot la capitolul „Adu caii, Simioane”?
Cel de-al doilea aspect este unul care ține de siguranța națională. În toate întâlnirile de la Cotroceni văd că există un cetățean, pe numele său Dominic Fritz, care participă, face propuneri, negociază ș.a.m.d. Chestiunea este că acest om nu este cetățean român! A fost un experiment de-al Bruxelles-ului, care i-a împins pe degenerații de la USR pentru impunerea unui cetățean străin ca primar într-o localitate românească. Un fel de facere ferfeniță a suveranității. Bun, dacă în ceea ce privește treaba asta s-au găsit portițe legislative, cu privire la ceea ce se petrece acum NU EXISTĂ JUSTIFICARE LEGALĂ!
Articolul 1 al Legii Nr. 27 din 26 aprilie 1996, denumită și „Legea Partidelor Politice” stipulează de la primul articol al său următoarele:
„Partidele politice sunt asociaţii ale cetăţenilor români cu drept de vot, care participă în mod liber la formarea şi exercitarea voinţei lor politice, îndeplinind o misiune publică garantată de Constituţie. Ele sunt persoane juridice de drept public.”
După cum limpede remarcați, legea spune cât se poate de clar că, pentru a fi membru al unui partid politic, este necesar să fii cetățean român. Dominic Fritz nu avea voie să facă parte din USR, să se mai afle la conducerea sa este ceva de neimaginat!
Chestiunea este cu atât mai flagrantă cu cât Dominic Fritz s-a aflat printre cei care au organizat puciul din USR în timpul primului tur de scrutin, pentru susținerea candidatului independent Nicușor Dan, în defavoarea candidatului propriu votat de partid! Cu alte cuvinte, a existat o intruziune străină în procesul electoral din România, coordonată de Dominic Fritz. Este o chestiune nu gravă, ci incomensurabil de gravă, având în vedere consecințele. În mod normal, Nicușor Dan ar fi necesar să fie cercetat inclusiv pentru constituirea unui grup infracțional care a deturnat alegerile.
Ei bine, întrucât Nicușor Dan este președinte și a depus jurământul, prin acceptarea unui cetățean străin în discuțiile despre formarea guvernului a comis un act de înaltă trădare. Articolul 391 din Noul Cod Penal este cât se poate de clar:
„Fapta cetăţeanului român de a intra în legătură cu o putere sau cu o organizaţie străină, ori cu agenţi ai acestora, în scopul de a suprima sau ştirbi unitatea şi indivizibilitatea, suveranitatea sau independenţa statului”.
Mi se pare cât se poate de limpede că toți cei care au făcut posibilă trecerea lui Fritz ca președinte al USR se fac vinovați de infracțiunea de trădare. Iar în cazul președintelui, precum și a celorlalți factori de înaltă răspundere din statul român (de exemplu, Pledoiu sau Bolovan, care participă la negocieri cu Fritz). De asemenea, serviciile secrete dau dovadă de trădare pe față dacă nu au avertizat președintele în funcție despre situația pe care v-am sesizat-o.
După cum putem observa cu ochiul liber, statul român, în integralitatea sa, se află într-o sfidare fără precedent a legilor statului. Iar în condițiile în care sfidezi legile unui stat, aflându-te la cârma lui, se numește că acel stat nu mai există. Este ceea ce vă spun din decembrie, de când a fost dată o lovitură de stat prin intermediul Curții Constituționale. De atunci statul român nu mai există și punct.
Autor: Dan Diaconu
Citiți și:
Maestrul transparenței invizibile
Experimentul România onestă
yogaesoteric
19 iunie 2025