Dan Diaconu: „Se va rescrie istoria, dragii mei!”

Niciodată până acum nu au existat opinii atât de categorice din partea celor implicaţi direct în jocul economic american. Pur şi simplu, orice om care are o legătură cât de mică cu economia are perspective sumbre.

Warren Buffett

Surprinzătoare din acest punct de vedere sunt declaraţiile lui Warren Buffett. Dacă până acum Oracolul din Omaha era vestit pentru declaraţiile sale rezervate şi pentru modul în care ştia să profite de isteria din piaţă, de data aceasta a surprins prin aşteptările proaste pe care le are. Cu toate că în primul trimestru afacerile din portofoliul fondului său au avut o creştere a veniturilor de peste 13%, Buffett spune că se aşteaptă ca la nivelul întregului său portofoliu să aibă scăderi de profitabilitate ca efect al recesiunii. Şi nu au fost singurele elemente. De exemplu, întrebat despre retragerea sa din TSMC, Buffett a replicat că „nu-i mai place acea regiune, cu toate că business-ul companiei a fost, probabil, unul dintre cele mai bine manageriate afaceri din lume”.

După cum bine ştiţi, TSMC a fost obligată să-şi deschidă o fabrică de semiconductori în SUA, probabil din cauză că americanii simt că le fuge Taiwanul de sub picioare. Cu toate că au cedat presiunilor şi investesc într-o fabrică acolo, taiwanezii refuză să aducă tehnologia lor cea mai avansată în SUA. Asta în condiţiile în care din ce în ce mai mulţi taiwanezi sunt atraşi de relaţia cu China în defavoarea celei cu SUA. Iar asta se va vedea la apropiatele alegeri din insulă.

Însă problema cu adevărat cronică a economiei americane este reprezentată de sistemul său financiar-bancar. Conform rapoartelor oficiale, cutremurele bancare au condus la retrageri de surse de peste 360 mld. $. Poate că nu pare mult la dimensiunea de peste 17 trilioane a sistemului bancar american. Doar că rapoartele ieşite în presă sunt absolut false. În realitate, începând cu 13 martie, din băncile americane au ieşit depozite de peste 1 trilion de dolari! Iar asta deja nu mai e de ignorat. De altfel, că situația este dezastruoasă, o sesizează, aşa cum ma mai spus, o mulțime de persoane implicate. Bill Ackman vorbeşte despre eşecul FDIC de a gestiona criza. Probabil nemulţumirea vine de la faptul că FDIC nu are curaj să-şi depăşească limitele şi să treacă la garantarea inclusiv a depozitelor negarantate (chestiune absolut aberantă, dacă e să aplicăm principiile de bază ale economiei). Mohamed El Erian merge chiar mai departe şi critică deschis FED-ul. De altfel, iniţiativa FED de a aduce economia în lumina sa reală este probabil cel mai mare duşman al sistemului actual. FED-ul încearcă să scape dolarul de dea mai mare capcană a istoriei în care s-a băgat singur încă de pe vremea lui Obama.

Citind mediile democrate din SUA – foarte apropiate de conducerea superioară de stat (atât cea oficială, cât, mai ales, cea subterană), înţelegi că situaţia este disperată deoarece acum se caută „duşmanii poporului”. Un prim duşman sunt pieţele care, prin reglementarea tranzacţionării short ar cauza probleme băncilor. Aşa cum am spus şi altă dată, a face din tranzacţionarea short un „duşman al poporului (bancar)” reprezintă o prostie fără margini deoarece n-ai cum să te iei la luptă cu piaţa prin închiderea de facilităţi. După cum bine ştim, totul sfârşeşte în derizoriu şi de picat, tot pică ceea ce e fragil. Asta deoarece nu instrumentele pieţei sunt cele care cauzează rău unei entităţi economice, ci tocmai situaţia sa dezastruoasă.

Celălalt duşman identificat de economiştii democraţi (a se citi socialist-comunişti) sunt tocmai clienţii băncilor care retrag „fără discernământ” banii din bănci. Nişte creiere înfierbântate au chiar ideea limitării retragerilor, fără să înţeleagă că o asemenea măsură n-ar face nimic altceva decât să accelereze ieşirile de bani din bănci. Ca să nu mai discutăm că oamenii aceia îşi scot banii lor, bani cu care se presupune că au dreptul să facă ce vor. Inclusiv să-i scoată din bănci! Acum orice copil ştie – şi asta indiferent cât de puţine studii ar avea – că a te supăra pe client e cea mai rapidă cale către faliment. Se pare doar că stângiştii care fac politica economică a SUA n-au realizat încă deoarece, în general, stânga radicală nu prea are de-a face cu realitatea.

Personal, în ciuda asigurărilor care vin dinspre zonele oficiale, tind să cred că ne aşteaptă un eveniment de o magnitudine mult mai mare decât Marea Criză din 1929. Iar în urma acestuia, nu doar statele lumii vor constata că e timpul să renunţe la dolar. Culmea, oficialii SUA vor realiza că pentru interesul SUA reinternalizarea dolarului e singura cale de refacere după excesul de o sută de ani. Se va rescrie istoria, dragii mei!

Autor: Dan Diaconu

Citiți și:
Pregătiți-vă ca guvernele să forțeze introducerea monedelor digitale (CBDC) după colapsul bancar generalizat care va urma!
Interesul poartă fesul: SUA nu confiscă activele rusești pentru a evita prăbușirea dolarului

 

yogaesoteric
29 mai 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More