Dan Puric: Președintele și Guvernul au lovit fără scrupule săracii, Biserica și țăranii, într-o inconștiență bolșevică

Actorul Dan Puric a declarat, la Antena 3, că asupra României se revarsă „o pandemie ideologică cumplită”:

„Întotdeauna pentru un om care crede în Dumnezeu, locul care rămâne gol este acoperit de Dumnezeu. În cele mai mari suferinţe, acest popor l-a aşezat pe Dumnezeu. Ăsta a fost miracolul dăinuirii noastre. Să ne gândim că acum 100 de ani au fost pierderi imense. Am fost a treia ţară în conflagraţia mondială, ca număr de oameni, ca jertfă pe care am dat-o, după Imperiul Otoman. Este aproape neverosimil că se confruntau mari imperii, iar ţărişoara asta a dat o jertfă atât de imensă. Cu gândul la ei să putem trece mai departe cu faţa spre Dumnezeu şi să ne gândim că într-adevăr, aşa cum a spus Gheorghe Brătianu, mare martir al închisorilor comuniste, poporul acesta este o taină. Să trecem cu faţa spre Dumnezeu prin acest necaz, care după părerea mea este dublu, nu are numai caracterul acesta al pandemiei. Asupra României se revarsă o pandemie ideologică cumplită, care vrea pentru prima oară în istoria acestui popor să ne smulgă din rostul, din libertatea de a fi.”

„Vremurile acestea de prigoană modernă şi perverse aşa şi pudrate constituţional sunt cea mai bună ocazie ca să iasă verticalităţi româneşti creştine. Înaltul Teodosie este o verticală a ortodoxiei româneşti. Creştinii aceia care s-au dus acolo sunt nişte reprezentanţi extraordinari ai acestui popor. Pe de altă parte, mie mi-e milă de cei care au intervenit acolo, săracii jandarmi, pentru că ştiţi cum este, când dai în biserică, consecinţele în timp să te ferească Dumnezeu care sunt, pentru că au familii săracii şi eu mă rog să nu li se petreacă ceva.”

„Vedeţi că în perioada aceasta instituţiile noastre şi prezidenţiale şi guvernamentale au lovit fără scrupule săracii, într-o inconştienţă din asta bolşevică, în Biserică şi în ţăranul român. Tăranul român, producătorul, el este o icoană în muncă. El îndură. Uitaţi-vă in istoria României. Toţi care au lovit în ţăranul român au ieşit din istorie.”



Citiţi şi:

Dan Puric: «Omul se îmbolnăvește când nu mai are fața către Dumnezeu»

Noua dogmă – Pandemia eternă. Noii eretici – Nealiniații



yogaesoteric

11 decembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More