5 tehnologii antice excepționale de care ne minunăm și în prezent

Descoperirile arheologice din ultimele decenii întăresc ideea că oamenii din Antichitate erau mult mai dezvoltați decât suntem tentați să credem. Astăzi, aceste tehnologii antice îi surprind până și pe cei mai pricepuți ingineri.

Arheologii au găsit mai multe obiecte care atestă că grecii, romanii și alte civilizații antice se foloseau din plin de tehnologie pentru a-și face viața mai ușoară. Este posibil să nu aflăm niciodată de unde aveau aceste cunoștințe și cum a fost posibilă dezvoltarea unor asemenea dispozitive.

În acest articol prezentăm cinci tehnologii antice uimitoare, care arată că lumea strămoșilor noștri ascunde încă multe secrete.

Persanii și cele mai vechi frigidere ale omenirii

Inginerii persani au fost stăpânii unor așa-zise tehnologii antice deosebite, încă din anul 400 î.e.n. știau cum să păstreze gheața în deșert, pe timp de vară. În timpul iernii, aduceau gheață din munții aflați în apropiere. Gheața era depozitată în puțuri create în mijlocul deșertului. Aceste puțuri, cunoscute ca yakhchal, sunt unele dintre cele mai vechi frigidere ale omenirii. Puțurile mai erau folosite și pentru a păstra mâncarea la rece, fără să se altereze, în timpul verilor fierbinți. 

Aceste structuri arată ca niște domuri mari, circulare, făcute din cărămizi de lut. Unele dintre ele ating înălțimea de 18 metri. Sub dom se află un spațiu mare, săpat în pământ, care conține o zonă pentru depozitare. Spațiul subteran avea un volum de aproximativ 500 de metri cubi. Domul era conectat la un qanat, adică la un sistem de ventilație care avea capacitatea să scadă temperatura până la punctul de îngheț pe timpul verii.

În unele cazuri, pereții domului aveau grosimea de doi metri. Mai mult, erau făcuți dintr-un mortar special, din nisip, lut, albușuri de ou, var nestins, păr de capră și cenușă, toate amestecate în proporțiile potrivite. Zidurile erau rezistente la transferul de căldură. Astfel, interiorul rămânea rece. De asemenea, zidurile erau aproape impenetrabile, ceea ce însemna că gheața și mâncarea puteau fi depozitate în siguranță.

Totuși, ce se petrecea atunci când gheața începea să se topească? Pentru astfel de circumstanțe, structura era prevăzută cu un șanț, astfel încât apa să fie captată și înghețată din nou, în timpul nopților friguroase din deșert. Întreaga structură era surprinzător de bine gândită, în pofida faptului că aparținea Antichității.

Șurubul lui Arhimede

Șurubul lui Arhimede este una dintre cele mai larg folosite tehnologii antice fascinante. În vremuri străvechi, dispozitivul era folosit în mare parte pentru irigații. Mașinăria era formată dintr-un șurub plasat într-o țeavă goală pe dinăuntru. La început, șurubul era operat manual, însă mai târziu grecii au folosit energia eoliană (palete acționate de vânt) pentru a-l pune în mișcare.

Tehnologia există și astăzi, fiind operată cu ajutorul motoarelor. Pe măsură ce șurubul începe să se răsucească, capătul inferior al dispozitivului ridică apa. Apoi, apa este împinsă spre vârful șurubului cu ajutorul elicoidului, până când iese prin capătul superior al dispozitivului.

Hipogeul Hal Saflieni – O altă minune a ingineriei

Hal Saflieni, construit în Malta, are niște proprietăți acustice extraordinare. Această structură amplifică vocile, iar anumite frecvențe rezonează suficient de tare pentru a fi simțite în tot trupul.

Hipogeul Hal Saflieni este o cameră funerară subterană veche de 6.000 de ani. Arheologii cred că această structură a fost construită de locuitorii din Malta și Gozo în jurul anului 4.000 î.e.n. Era folosită „în scopul desfășurării unor ritualuri religioase” (explicație standard care, în realitate, nu clarifică nimic), fiind alcătuită dintr-o rețea mare de firide și coridoare.

Însă ceea ce îi atrage pe experți în acest loc sunt proprietățile acustice uimitoare ale acestei camere subterane. Printre atâtea camere și coridoare, se află o încăpere specială, săpată în piatră de calcar. Aceasta este camera cu proprietăți acustice unice. Este cunoscută drept „Camera Oracolului” și orice sunet produs în această cameră este amplificat de sute de ori.

De asemenea, sunetele produse în această cameră pot fi auzite în întreaga structură. Potrivit lui William Arthur Griffiths, autor al lucrării Malta și templele ei preistorice descoperite recent, datorită acestor proprietăți acustice, spusele oracolului rezonau în întreaga structură, cu o forță înspăimântătoare.

În anumite locuri din Hipogeu, sunetele cu anumite frecvențe sau înălțimi vibrează în oase și țesuturi la fel cum vibrează în timpan. „Simți ceva care vine din altă lume, o senzație pe care nu o poți defini și ești pur și simplu transfigurat”, afirmă Richard Storm, critic de artă și arhitectură.

Oamenii de știință încă urmăresc să afle dacă structura subterană a fost construită în mod intenționat pentru a produce astfel de minunății acustice sau dacă este vorba de un fenomen accidental. Însă, dacă proprietățile acustice au fost obținute cu intenție, înseamnă că inginerii antici din Malta știau ceva ce oamenii de știință moderni încă nu au descoperit.

Astăzi, Hipogeul poate fi văzut de orice turist, dar, datorită popularității locului, este neapărat necesară programarea vizitei.

Betonul roman, cel mai rezistent din toate timpurile

Când vine vorba de tehnologii antice excepționale, betonul roman merită pe deplin să fie menționat. Betonul folosit de romani acum 2.000 de ani este mult mai bun decât cel din ziua de astăzi; este ecologic și mai durabil. Experții contemporani sunt fascinați de longevitatea construcțiilor din beton ale romanilor. 

Sunt structuri antice din ciment care au o vechime mai mare de 2.000 de ani și încă rezistă. Chiar și după ce au fost spălate de mare pentru o perioadă atât de lungă de timp, structurile din porturile romane nu dau semne de eroziune. Cu totul altfel se comportă unele structuri de ciment moderne, care cedează după câteva decenii. 

În cele din urmă, cercetătorii, conduși de geologul Marie Jackson, de la Universitatea din Utah, au reușit să studieze procesele chimice implicate în fabricarea betonului folosit de romanii antici. Au descoperit că acesta are o serie de proprietăți uimitoare. Betonul romanilor este mai durabil decât cimentul modern și devine din ce în ce mai rezistent odată cu trecerea timpului.

Cercetătorii au studiat structura materialului și au reușit să descopere cu precizie procesul prin care cimentul se solidifică în timp. De obicei, betonul modern este un amestec de nisip de siliciu, calcar, lut, cretă și alte ingrediente, care sunt topite împreună la temperaturi mari. Produsul final este inert, astfel încât să nu se petreacă nicio reacție chimică care să aibă drept rezultat eroziunea. Acesta este motivul pentru care betonul nu durează la fel de mult ca pietrele naturale.

Pe de altă parte, betonul romanilor antici era creat din cenușă vulcanică, apă de mare și calcar. Romanii utilizau reacțiile chimice pe care se poate să le fi observat la stâncile din tuf vulcanic, care sunt depuneri de cenușă vulcanică cimentate în mod natural. Cu cenușa vulcanică, romanii amestecau piatră vulcanică, ceea ce ducea la apariția unor reacții care făceau betonul mai rezistent.

Cercetătorii au descoperit, de asemenea, că în compoziția betonului se găsea din abundență un mineral foarte rar, cunoscut ca tobermorit de aluminiu și un mineral înrudit, numit filipsită. De reținut este faptul că aceste minerale nu au fost adăugate, ci s-au format în ciment în urma reacțiilor chimice naturale. „Romanii au creat un beton tare ca stânca, ce beneficiază de pe urma schimburilor chimice cu apa de mare”, a spus Jackson.

Secretul oțelului de Damasc

Oțelul de Damasc, folosit pentru a face arme, are o reputație impecabilă chiar și în ziua de azi, datorită durității și rezistenței sale. Se știa că lamele din oțel de Damasc pot tăia țeava unei puști sau firele de păr lăsate să cadă pe ele. Oțelul de Damasc este un material legendar, care era larg folosit de războinicii din trecut, inclusiv de cruciați.

Caracteristicile remarcabile ale acestui oțel legendar au devenit celebre atunci când primii cruciați au sosit în Orientul Mijlociu, la începutul secolului al XI-lea. Oamenii erau uimiți de proprietățile unice ale acestor lame. Se spune că săbiile făcute din acest material aveau capacitatea de a despica o pană care plutea în aer. Mai mult, aceste săbii își păstrau tăișurile ascuțite chiar după mai multe bătălii. 

Săbiile puteau fi recunoscute ușor după tiparul caracteristic, asemănător valurilor, de pe lamele lor. Armurierii care fabricau săbii, scuturi și armuri din oțel de Damasc au păstrat secretă metoda lor de-a lungul secolelor. Însă, odată cu apariția armelor de foc, secretul s-a pierdut.

Câteva secole mai târziu, oamenii au încercat în van să creeze oțel de Damasc printr-un proces de inginerie inversă. Este ironic că, într-o epocă în care mașinile merg singure, nu suntem capabili să descoperim secretul acestor tehnologii antice ieșite din comun.

Citiți și:

Aforisme despre geniu şi genialitate (I)

Energia eoliană – folosită încă din antichitate, redescoperită în prezent

Cele mai mari invenţii şi inovaţii de la roată încoace





yogaesoteric

11 decembrie 2020

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More