Dan Stoica: „Două mituri moderne definesc cel mai bine substanța umană a prezentului”

Două mituri moderne definesc cel mai bine substanța umană a prezentului în emisfera nordică:
1) Mitul vampirului;
2) Zombificarea omenirii.

Primul mit a apărut în forma actuală prin 1816, pe malul unui lac elvețian și a fost născocit de lord Byron. Era numai preluarea unui basm vechi, cel al Nemorților, care vine din Antichitate și s-a răspândit în Europa intelectuală prin romantismul german. Am scris o carte despre meandrele acestui nucleu narativ, așa că nu intru în amănunte (o să public cartea și gata).

Ceea ce e nou la Byron este sângele [privit] ca izvor al nemuririi – problema lui Ghilgameș rezolvată, ca și nodul gordian, dintr-o lovitură – pe care ți-o oferă starea de vampir.

Nu mori și pace, decât în anume condiții precise, pe care dr. Helsing le știe cel mai bine. Povestea a prins la nenumărați autori din sec. al XIX-lea dar a devenit celebră pe plan mondial abia prin intermediul artei a 7-a. Filmul lui Murnau, Nosferatu (ecranizare nedeclarată după Dracula lui Stocker), e capul de serie al unui nesfârșit șir de pelicule, la care se adaugă și un corpus de povești, care este necesar să fie luat în considerare, mai ales în spațiul anglo-saxon. Toate la un loc produc infiltrarea în subconștientul colectiv al contemporaneității a unui virus care nu se lasă dat afară.

Sângele ca „soluție” a nemuririi e metafora subliminală a puterii banului care îi asigură, celui care îl posedă, puterea asupra omului. Ca și sângele pentru vampir, sistemul financiar îi oferă omului viață fără ca el să fie nevoit să își producă condițiile supraviețuirii biologice. E un sistem în care energia vieții circulă fără să vadă lumina zilei, pentru că e vorba de o convenție, așa cum și basmul vampirului e numai o iluzie (aciuită în bezna nopții) pe care americanii, mai ales, au luat-o în serios. „In God we trust” e un fake-news imprimat și atât.

O să revin cu amănunte și argumente, dar acum vreau numai să enunț tema. Vampirul e un răsculat împotriva divinității, nu o neagă, dar se confruntă cu ea, exact așa cum fac toți cei care își lasă sufletul în spate ca prioritate și dau banului locul de onoare al țelurilor în viață.

2. Zombii au o origine mai nouă și mai neclară. În 1968 apare (cred, nu sunt așa de sigur pentru că nu am studiat tema așa cum am făcut-o cu cea a vampirismului) primul film cu zombi. Iar se repetă formula unde un număr mare de variante se impun pe ecrane și apoi pe monitoarele televizoarelor. The walking dead e serialul care stă azi ca dovadă a acestei întoarceri a umanității [la vremea de dinainte] de Avraam.

Atunci, cândva, Dumnezeu l-a eliberat pe Avraam de obligația de a-și sacrifica fiul pentru a-și arăta credința în El și i-a oferit varianta mai „umană” cu sacrificiul mielului. E povestea considerată azi de mai toți antropologii și istoricii drept simbolul renunțării la tradiția canibală și pasul către civilizația istorică cu precepte morale ferme, în care trăim azi. Aș spune „în care încă mai trăim”.

Prin povestea zombi-lor se sparge zidul moral ridicat în fața sălbăticiei interioare din noi de tabu-ul sexual sau de tabla legilor pe care orice religie le impune comunităților în care e adoptată. Aceste precepte fundamentale îi permit omului să trăiască în artefaxul civilizatoriu actual. Ele pleacă de la obligația de a ne proteja unii pe alții. Întreaga cultură planetară pleacă de a primordialitatea omului în fața morții. Uciderea este păcatul pe care societatea, într-o formă sau alta, l-a respins fără echivoc. Totuși nu a renunțat niciodată în întregime la el! Și aici e baiul.

Pentru a-și motiva uciderile, societatea modernă are nevoie de tot felul de construcții narative indirecte (pandemie, apărarea democrației, primordialitatea valorilor morale occidentale sau chiar excepționalismul unei națiuni în fața alteia). Toate aceste noi motive de a-ți ucide aproapele se unesc în foamea pe care zombii o au fără încetare și care nu se poate satisface decât cu carne de om viu.

Iată, deci, cele două mituri care unesc narativul occidental (cu osebire cel anglo-saxon) și care sunt sprijinul în interiorul conștiinței colective a celor care formează generația prezentului din această emisferă.

Nu judec, pur și simplu consemnez faptul că viața omului în comunitate nu e dirijată de vorbe și lozinci, ci de convingeri subliminale, pe care anume conjucturi structurale i le impun fără ca el să își dea seama. La fel procedează în gama benefică și religiile sau miturile constructive ale Iluminismului. Pârghiile prin care aceste impulsuri subliminale devin decisive în caracterul unei persoane contemporane sunt, odată scoase la lumină și rebotezate: drepturile omului, setea de bunăstare personală, dreptul la plăcere, distracție care se traduce prin cuvinte frumoase cum ar fi: proprietatea privată, fericirea personală sau idealurile liber acceptate ale comunității.

Fiecare din aceste motive au la capăt două cuvinte: Iubire și Libertate, pe care și le asumă (că deh, dacă avem drepturi, de ce să nu le folosim) și din care fac un fel de platoșă, care să îi ferească de a se confrunta cu ei înșiși (refuzul oglinzii în care vampirul nu se reflectă) și mai ales cu realitatea (pe care am pierdut-o, pentru că toți zombii nu sunt decât niște cadavre încă active și înfometate, nimic mai mult).

Din ciclul de articole:„Ofensiva anticreștină (I)”

Autor: Dan Stoica

Citiți și:
Dan Stoica: „Ce m-a uimit în ultimii ani este capacitatea omului de a lua de bune vorbele goale”
Dan Stoica: „De o jumătate de mileniu omul nu și-a mai modificat modul de a vedea lumea”

 

yogaesoteric
23 mai 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More