Dana Crăescu cunoaşte punctul bunei speranţe

de Oltea Mutulescu

E mai mult decât povestea unui om. Este istoria unui atentat la sufletul lui. A unei complicităţi între părinţi, medici, poliţişti şi jurnalişti care au transformat o zi din viaţa unui yoghin într-un coşmar mai lung decât o noapte polară.

Dana Crăescu are o vitalitate interioară remarcabilă. Povesteşte transparent. În privire nu i se zăreşte nici un grăunte de duşmănie, e doar o continuă uimire. Surâsul ei face gropiţe în obraji, e inocent, dezarmant. Orele în care îmi spune cu detalii istoria acestei crime morale par senine. Nu-i tremură niciodată glasul, nu i se umplu ochii de lacrimi.
Mugurel îmi şopteşte mai târziu, aparte: „E puternică şi nu suportă să-şi facă nimeni griji pentru ea. Dar se trezeşte noaptea lac de transpiraţie. Are coşmaruri. Sunt zile când o doare tot corpul şi nu poate ieşi din casă. Are palpitaţii, ciclu de o lună în continuu, de multe ori vomită după ce mănâncă, medicamentele i-au afectat stomacul şi ficatul. Medicii i-au interzis să aibă un copil cel puţin un an. Şi chiar după… trebuie consultat un genetician, pentru că nu numai Dana, dar şi copilul ar putea suferi din cauza tratamentului cu Leponex. Are 21 de ani şi abia ne-am căsătorit…”

Vorbesc cu unul din doctorii care au consultat-o după ce Dana a evadat din puşcăria pe care i-au construit-o părinţii, bunicii, medicii, autorităţile, jurnaliştii. Spune că are un coeficient de inteligenţă emoţională foarte ridicat. Este echilibrată, perfect sănătoasă psihic. După ce a scăpat de la părinţi, Dana a consultat mai mulţi specialişti şi a făcut mai multe expertize psihiatrice. Toate îi certifică normalitatea. Familia ei a fost de altă părere. Şi medicul care a eliberat şi parafat diagnosticul „tulburare de comportament tip schizo-paranoid“, fără s-o fi văzut vreodată în faţa ochilor, şi marele profesor psihiatru care a luat de bun acest diagnostic, a internat-o la zece minute după ce Dana a intrat în cabinetul lui de la Spitalul Nifon şi a obligat-o luni de zile să înghită medicamente cu pumnul. Şi jurnaliştii care, fără s-o fi întâlnit, fără să schimbe două vorbe cu ea, i-au afişat fotografia la emisiunile de ştiri şi au declarat-o bolnavă mintal, în direct, la oră de maximă audienţă. Tuturor acestora, părinţi, medici, jurnalişti le-a fost de ajuns să ştie că Dana practică yoga la cursurile MISA pentru a-i acorda „prezumţia de nebunie“. Rămâne de văzut ce părere o să aibă Justiţia română sau, dacă e cazul, Curtea europeană a drepturilor omului.

Mama i-a spus că închide  uşa peste degetele ei


Dana era în clasa a X-a când a hotărât să meargă la cursurile MISA din Bârlad. Ai ei au fost mulţumiţi la început, se gândeau la yoga ca la un fel de ocupaţie mai bună decât petrecerile sau discotecile vârstei. Dar când au început să audă din dreapta şi din stânga că Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut este o sectă, iar tinerilor li se spală creierele, că Gregorian Bivolaru face şi drege, au căutat pe Internet mai multe informaţii şi au găsit tone de articole care i-au băgat în sperieţi.

Părinţii i-au interzis Danei să mai meargă la cursuri. I-au confiscat toate materialele despre yoga şi le-au rupt, toate cd-urile cu muzică pentru meditaţie şi le-au spart. Au făcut bucăţele mărunte chiar şi carcasele de plastic. Au vrut s-o oblige să mănânce carne, prin şantaj sentimental, că mama suferă şi nu va mai vorbi cu ea până nu revine la obiceiurile alimentare ale familiei. Aceeaşi mama care a bătut-o cu o curea peste pulpe, cu sete, lăsându-i vânătăi care au durat câteva săptămâni.
Într-o zi, pentru că au urmărit-o cu maşina, cu telefoanele pe la prieteni, au descoperit că Dana continuă să meargă pe ascuns la cursul MISA. Când a ajuns acasă a fost din nou scandal. Mama i-a pus mâna în tocul de la intrare şi a zis că închide uşa peste degetele ei. N-a făcut-o până la urmă, doar a luat-o de gât şi a dat-o cu capul de perete. Să se lase de yoga, să fie cuminte! Ea, mama, îi plăteşte şi aerul pe care îl respiră şi Dana trebuie să facă ce vrea mama. Dana avea deja 18 ani.

Îi reproşa că e urâtă, impostoare, proastă

Cenaclul de poezie al liceului, locul întâi la concursuri de literatură, cursul de asistenţă socială, participări la Olimpiadele de română şi de limbi străine, rolul principal într-o piesă de comedie, grupul de conversaţii în engleză cu voluntari din străinătate, rezultate excelente la testul Cambridge, evaluat în Marea Britanie şi notat cu cel mai mare calificativ. Dana a fost întotdeauna îndrăgostită de învăţătură, de lecturi, de comunicare. Într-un fel natural, mult înclinat către materiile umaniste.
Deşi spune că într-a XII-a nu mai făcea nimic cu tragere de inimă, iar interesul pentru şcoală îi scăzuse sub nivelul mării, Dana a terminat liceul cu media 9,20. Atmosfera de acasă devenise irespirabilă. Mama îi reproşa foarte des că este urâtă, proastă, impostoare, grasă. Nu-mi vine să cred. Văd o fotografie şi mă mir mai  tare. Era chiar foarte zveltă. Din cauza medicamentelor pe care au obligat-o să le ia luni de zile, acum e mai plinuţă cu 15 kilograme.

Dana era majoră când a ajuns la Bucureşti cu bunica pe rol de supraveghetoare. A dat examen la Sociologie, nu l-a luat şi nu a mai vrut să se întoarcă acasă. Sinceră, i-a sunat imediat pe ai ei şi i-a anunţat că se mută împreună cu nişte colegi yoghini, să nu-şi facă griji, se va angaja şi va învăţa pentru examenul de anul viitor. S-a întors totuşi la Bârlad, după o săptâmână, îi era dor să-şi îmbrăţişeze părinţii, să-şi ia rămas bun de la ei. Familia anunţase între timp Poliţia, făcuseră plângere că este dispărută de acasă şi că a fost sechestrată de MISA. Atunci au internat-o prima oară la Psihiatrie.

Doctoriţa vrea să depună mărturie pentru fiică.
În cele zece zile de Socola, mama nu a lăsat-o să facă un pas singură, să dea nici un telefon. Doctoriţa care a ţinut-o sub observaţie pe Dana a fost revoltată de ceea ce numeşte „abuzul emoţional“ al familiei asupra fiicei. Nu a vrut să-i prescrie medicamente. Nu i-a dat diagnostic psihiatric. A încercat s-o tempereze pe mamă şi chiar i-a recomandat să facă terapie relaţională, împreună cu Dana, în speranţa că lucrurile s-ar putea îmbunătăţi. L-a asigurat pe Mugurel care a vorbit cu ea în lungile luni de dispariţie a Danei: oricând depune mărturie în faţa instanţei despre sănătatea psihică a fetei şi despre comportamentul iresponsabil al doamnei Crăescu.

După externare, părinţii au dus-o pe Dana la Iaşi. Nu au întrebat-o nimic înainte, pur şi simplu au înscris-o la o facultate particulară de psihologie. Dar presiunea n-a slăbit, au continuat supravegherea, suspiciunile. Dana s-a mutat în Bucureşti la sfârşitul lui octombrie 2003. A anunţat la Poliţia Bârlad că a plecat de bună voie de acasă. A ţinut legătura cu ai ei, i-a sunat periodic, să-i asigure că e bine, să-i liniştească. Mama a avertizat-o că a angajat un detectiv particular să o găsească. Oricum a fost chemată la Crimă Organizată în Capitală şi iscodită despre Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut, sub pretextul că părinţii ei au făcut reclamaţie, anunţând dispariţia şi sechestrarea ei în ashram-urile yoghine.

Anul trecut, în lunile care au urmat percheziţiilor brutale din locuinţele cursanţilor MISA, campania de acuzaţii isterice la adresa acestei şcoli s-a slujit şi de povestea Danei, în versiunea familiei Crăescu. În mai multe emisiuni, la mai multe posturi TV, au prezentat-o ca pe o persoană cu grave afecţiuni psihice, provocate de practica yoga. Nici una dintre aceste televiziuni care tunau şi fulgerau împotriva MISA nu a contactat-o înainte. Nimeni nu i-a acordat dreptul la replică sau la dezminţire. Singura televiziune care a privit neutru povestea şi a solicitat-o să-şi spună punctul de vedere a fost OTV.

Nouă luni de dispariţie, nouă luni de abuzuri


În luna ianuarie a acestui an Dana a fost răpită de familie. Chiar din faţa Primăriei Bârlad, unde venise cu Mugurel să scoată un duplicat al certificatului de naştere pe care i l-au furat ai ei când au internat-o la Socola. Sub ochii angajaţilor care priveau hipnotizaţi de la fereastre, ai trecătorilor pe care tata i-a liniştit spunându-le că secta MISA vrea să-i trimită fata în Japonia şi acum familia face totul ca s-o salveze. Mama, tatăl, bunicul, fratele ei şi un bărbat necunoscut au smuls-o pe Dana de lângă Mugurel, pe care l-au călcat, la propriu, în picioare.

Au sechestrat-o în casa bunicilor, în comuna Asău, lângă Comăneşti. I-au luat hainele, ghetele, actele, banii. Au îmbrăcat-o în haine vechi. N-au slăbit-o nici cinci minute. Mama dormea cu ea în pat, o însoţea peste tot, chiar şi la WC-ul din spatele curţii. Era iarnă, frig, zăpadă până la brâu… Unde să fugă în papuci? Au adus ghicitoarea satului pe care mama a rugat-o să-i dezlege fata de vrăjile MISA. Femeia i-a descântat, i-au turnat plumb în nişte vase, deasupra capului, cu tot felul de pene şi altele. I-au adus preot, căruia Dana i-a povestit situaţia şi i-a cerut ajutorul. Părintele a asigurat-o blajin că tot ce fac părinţii, fac pentru binele ei.

După două săptămâni de detenţie la domiciliu a urmat Spitalul de psihiatrie Nifon, la 40 de km de Buzău.
Internată ilegal, fără s-o vadă nici o comisie, fără respectarea normelor pe care le-a studiat atent mai apoi. Doar pentru că părinţii s-au plâns de MISA şi au venit cu un diagnostic dat din imaginaţie, de un medic care nu a consultat-o niciodată pe Dana. Doctor în ştiinţe medicale, psihiatrul Adrian Ionescu i-a schimbat „tulburare de comportament de tip schizo-paranoid“ în „bordeline în evoluţie“. „Când am ajuns în faţa lui aveam o senzaţie de vulnerabilitate totală şi de teroare. Mă chinuiam să mă uit la el şi aproape că  nu reuşeam să-l văd. Avea un stil rece, sarcastic. Observase că sunt agitată şi foarte, foarte speriată – tremuram chiar – şi el mi-a făcut observaţie că îmi mişc mâinile prea mult.“ Mama a susţinut că Dana s-ar fi plâns de mobila care vine spre ea. Dana a negat ferm. Doctorul în ştiinţe medicale Ionescu a întrebat- „Dar voci ai auzit?“ Dana a negat din nou răspicat. Medicul nu i-a luat în considerare cuvintele.

Psihiatrul face jocul părinţilor

Marele profesor i-a prescris Leponex. Un medicament care produce adevărate furtuni în sistemul imunitar. De aceea bolnavii aflaţi sub tratament fac periodic analiza sângelui. Este foarte toxic, dă ameţeli puternice În primele două săptămâni Dana nici nu se putea ţine pe picioare. O duceau aproape în braţe la baie, noaptea a făcut de două ori în pat. Când dormea, trebuia să pună un prosop pe pernă, pentru că lăsa baltă de salivă în timpul somnului. Greaţă, dureri de cap, somnolenţă, căderi de tensiune au ţinut-o toate cele opt săptămâni cât a fost internată la Nifon. Cinci dintre ele cu mama alături, fără permisiunea de a da sau a primi telefoane sau scrisori. Deşi Mugurel, care aflase între timp de internarea ei aici, alţi prieteni şi colegi yoghini i-au trimis o mulţime de scrisori şi de pachete.

De la Nifon din nou în domiciliul obligatoriu de la bunici, timp de patru luni. Din nou cu mama în pat. Supravegheată zi şi noapte. Obligată în continuare să ia Leponex. Apoi la Bârlad, în casa părinţilor. Telefonul parolat nu îi era accesibil. Mereu cineva din familie cu ochii pe ea. Mereu însoţită, dacă mai ieşea totuşi în oraş.
Odată cu începerea şcolilor, dusă de părinţi la Iaşi, ca să urmeze Facultatea de Jurnalism, unde au înscris-o din propria lor iniţiativă. În prima zi când a rămas singură Dana l-a sunat pe Mugurel să vină să o ia la Bucureşti. „Am fugit până la maşină, mi-era frică să nu ne urmărească cineva. Până n-am trecut de Bârlad, îmi tremura stomacul, am stat culcată, pe bancheta din spate, să nu mă vadă cumva cineva dintre cunoscuţii părinţilor.“

Poliţia e surdă la reclamaţiile victimei


S-au căsătorit în secret, fără să cheme familia Danei. Nouă luni, cât a durat dispariţia iubitei lui, Mugurel Atudorei a umblat continuu pe la autorităţi. Sesizări, plângeri, telefoane, întâlniri cu poliţiştii din Bârlad, reclamaţiI la şefii acestora din Bucureşti. A povestit şi a scris de nenumărate ori ceea ce s-a petrecut. Răpirea, brutalităţile. Căpitanul Compotecras din Bârlad s-a prefăcut că anchetează cazul. A venit împreună cu domnul Crăescu la bunicii Danei, s-o convingă să scrie nişte declaraţii din care familia ei şi marele profesor doctor Adrian Ionescu să iasă basma curată. Dana i-a spus din nou că e sechestrată, i-a povestit calvarul. Ofiţerul de poliţie a consolat-o „Lasă, că e frumos aici şi mie mi-ar plăcea să stau aşa, la odihnă.“

Înainte să ne despărţim Dana mă roagă să las loc în articol pentru câteva cuvinte pe care le-a scris cu gândul la cititorii revistei. „Voi să fiţi mai mult decât am fost eu. Eu nu sunt un exemplu, un yoghin adevărat, unul despre care să citeşti. N-am fost nici puternică, nici plină de curaj. Mi-a fost teamă cum nici nu trebuie să vă imaginaţi că-i poate fi cuiva. Tot ce pot să spun este că atunci când eşti disperat, când nu ai unde să fugi, când nu există scăpare, descoperi undeva în tine un punct pe care, oricât te-ar chinui, nimeni nu-l poate distruge. Din acest punct indestructibil se naşte speranţa. Speranţa ne va duce pe malul celălalt, pentru că este nevoie de o singură lumânare, de un singur fir de lumină ca cel mai adânc întuneric să fie alungat. Atunci când nu mai pot, mă aşez şi mă rog: „Doamne, eu nu pot să duc asta! Dar dacă este voia Ta ca eu să duc asta, dă-mi putere, Doamne! Toată puterea de la Tine vine.“ Aceasta nu este povestea mea, nu este povestea unui om care a rezistat unui tratament dezumanizant de spălare a creierului. Aceasta este o poveste despre puterea lui Dumnezeu.“

Citesc frazele cu o caligrafie rotundă, copilăroasă. Ridic privirea şi îi întâlnesc zâmbetul inocent. Îmi vine să plâng.

articol preluat din Revista Yoga Magazin nr. 60
yogaesoteric