David Rockefeller pledează vinovat în faţa acuzaţiilor că face parte din conspiraţia care a pus la cale globalizarea
de Mihai Vasilescu
David Rockefeller a condus multă vreme Banca Chase Manhattan, este membru al societăţii secrete Illuminati şi al „Aristocraţiei Negre” planetare. Împreună cu Zbigniew Brzezinski, a pus bazele Comisiei Trilaterale şi este unul din cei mai importanţi reprezentanţi ai aşa-zisei „Elite mondiale” care a pus la cale planurile globalizării mondiale.
În octombrie 2002, David Rockeffeler şi-a publicat Memoriile, în care povesteşte, printre altele, cum a activat în serviciile secrete militare în timpul celui de-al doilea război mondial, dezvoltându-şi „abilitatea de a construi o reţea de surse de informare şi de influenţă.”
Însă pasajul cel mai interesant din aceste Memorii se găseşte la pagina 405. Rockefeller admite aici că face parte dintr-o conspiraţie secretă internaţională, care are ca scop globalizarea.
„Timp de mai bine de un secol, extremişti ideologici aparţinând întregului spectru politic s-au folosit de ocazia unor incidente mediatizate pentru a ataca familia Rockefeller şi a pretinde că aceasta are o exagerată influenţă asupra instituţiilor politice şi economice americane. Unii dintre ei cred chiar că facem parte dintr-o conspiraţie secretă care lucrează împotriva intereselor Americii. Ne caracterizează pe mine şi familia mea ca fiind „internaţionalişti“ care conspiră la crearea unei structuri politice şi economice unice globale, o nouă lume, dacă vreţi. Dacă aceasta este acuzaţia, pledez VINOVAT şi sunt mândru de asta.”
Citiţi şi:
Comisia Trilaterală controlează din umbră economia mondială
Nick Rockefeller recunoaşte că scopul elitei mondiale este reducerea la jumătate a populaţiei globului şi controlul prin implantul de microcipuri
yogaestoeric
13 octombrie 2008