David și Goliat

Imaginile din 14 mai a.c. care au însoţit ceremonia oficială a inaugurării Ambasadei americane la Ierusalim seamănă cu legenda răsturnată din Vechiul Testament, a lui David și Goliat.

Acolo, în Vechiul Testament, pe valea Ela, cu deschidere spre Bethleem, două armate, una a filistenilor originari din Creta și alta a evreilor conduși de regele Saul, se aflau faţă în faţă, în blocaj de câteva săptămâni. Pentru a debloca situaţia, dintre filisteni a ieșit un luptător cum nu se mai văzuse, un uriaș cu platoșă, scut și coif și cu o suliţă în mână, care a cerut evreilor să aleagă și ei un bărbat adevărat care să vină să se lupte cu el, învingătorul urmând să decidă soarta întregii confruntări. Provocare la care, dintre evrei, se desprinde David, un tânăr simplu și credincios, cu un toiag, o praștie și pietre în desagă. Când lupta se porni în cele din urmă, David slobozi din praștie o piatră care îl lovi pe Goliat drept în frunte și răpuse uriașul pe loc.

Legenda din Vechiul Testament are ca sens triumful omului obișnuit, cel fără nicio șansă în faţa unui gigant, învins fără drept de apel.

Imaginile palestinienilor din Gaza, revoltaţi de mutarea Ambasadei americane, înarmaţi cu pietre și praștii împotriva uneia dintre cele mai puternice armate din lume, au făcut înconjurul lumii. Disproporția te zguduie, îți ia oxigenul, mai ales că imaginile fumegânde arătau un fel de prăpăd aruncat cu prisosinţă din cer și de pe pământ.

Istoria, întoarsă pe dos, a evreilor pe post de Goliat și a palestinienilor, în postura lui David, te obligă la cel puţin două întrebări:
Prima: De ce acum (anunţul președintelui Trump s-a făcut pe 6 decembrie 2017), în condiţiile în care, încă din 1995, Congresul a adoptat Jerusalem Embassy Act, prin care se recunoaște Ierusalimul drept capitală a statului Israel și trebuia să se treacă la aplicarea legii?
A doua: De ce până și aliații-cheie ai SUA, gen Marea Britanie, Ucraina sau Japonia – pentru a nu aminti de Germania, Franţa sau celelalte ţări membre NATO – sunt împotriva acestei decizii și critică deschis iniţiativa americană?

Acum (pe 14 mai 2018, ora 16), inaugurarea ambasadei americane la Ierusalim s-a făcut exact la împlinirea a 70 de ani de când David ben Gurion, ex-lider al mişcării sioniste, fost prim-ministru, proclama statul Israel în urma votului Naţiunilor Unite prin care Palestina britanică era împărţită între evrei și arabi. În urmă cu 70 de ani, ne aflam deci la sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1947!!

Între 1948 și 1967, Ierusalimul a fost un oraș divizat între Israel și Iordania. În acest timp, evreii n-au avut acces în partea estică a orașului, unde se aflau și locurile lor sfinte, inclusiv Zidul Plângerii. În 1967, în urma Războiului de 6 zile, israelienii au cucerit Ierusalimul de Est și Cisiordania. Deoarece Ierusalimul de Est urma să fie capitala unui viitor stat palestinian, majoritatea statelor lumii au ales să-și stabilească ambasadele în Tel Aviv unde se află și în prezent.

În 1995, ambele Camere ale Congresului au votat fără nicio abţinere sau împotrivire The Jerusalem Embassay Act, legea care a decis mutarea ambasadei în Ierusalim. De atunci însă, adică de 23 de ani, toţi preşedinţii americani au amânat mutarea efectivă la fiecare șase luni, pentru a favoriza procesul de pace. Însă, chiar și așa, negocierile n-au dat rezultatele scontate care, de ani de zile, sunt efectiv îngheţate.

Nodul s-a rupt la 6 decembrie 2017, când președintele american Donald Trump, devenit erou naţional în Israel, a anunţat decizia noii administraţii  de ,,activare a legii” și de mutare efectivă a ambasadei. După ce iniţial s-a vorbit de o construcție nouă, până la urmă Departamentul de Stat a decis transformarea consulatului din Ierusalim în ambasadă.

Tăierea nodului gordian este expresia ,,noii abordări” revoluţionare a politicii interne și externe americane produse de excentricul câştigător Donald Trump. Această nouă abordare a fost numită de analiști „insurgența Trump”. Termenul, inventat de John Robb, definește o schimbare „radicală și revoluționară” a acțiunii politice. Schimbarea se referă la o bătălie crâncenă și de zi cu zi, de la începutul campaniei până la terminarea mandatului, care se desfăşoară pe cel puţin patru fronturi:
1. Primul – al infrastructurii de comunicaţii;
2. Al doilea – al declarării Deep State ca adversar direct al schimbării;
3. Al treilea front – antiglobalismul, ca retorică centrală a noii administraţii;
4. Al patrulea front este noul război cultural, prin care fosta contra-cultură a devenit mainstream, iar insurgenţii sunt noua contra-cultură.

În condiţiile în care vechile arme s-au tocit, fiecare front este o bătălie pe viaţă și pe moarte între gardienii din spatele formelor tradiţionale de viaţă politică și abordările novatoare impuse de noul context (inclusiv tehnologic), de impetuosul personaj Donald J. Trump, dar și de realitatea din spatele simulacrului.

Nimic nu este mai sugestiv în ce privește noul fel de guvernare ca ziua de 14 mai 2018, orele 16, când a avut loc Dedication Ceremony of the United States Embassy în Jerusalem.

Distinsa delegaţie americană a avut un fabulos nivel de reprezentare: doi secretari de stat, printre care și secretarul Trezoreriei John Sullivan, doi consilieri ai președintelui, printre care și fiica acestuia, Ivanka Trump, ambasadori și asistenţi de secretari de stat, patru senatori împreună cu Joseph Linderman, ex-senator, care a iniţiat în urmă cu 23 de ani The Jerusalem Embassay Act, zece congresmeni republicani și democraţi, guvernatori, importanţi lideri religioși.

Întreaga asistenţă aproape că nu a mai contat însă în fața mesajelor radioase transmise de Donald Trump, Mike Pence și Mike Pompeo. Despre mesajul vicepreședintelui Pence, observatorii au apreciat că este cel mai sionist mesaj rostit pe planetă de la apariţia sionismului, de la sfârșitul secolului 19 până astăzi.

În fața unui atare entuziasm, pare de neînţeles reacția totală de respingere pe care a avut-o decizia istorică a președintelui american. Te întrebi chiar dacă nu cumva suntem pe două planete diferite sau dacă nu cumva ,,noua abordare politică” sau ,,insurgența Trump” nu a șocat politica mondială mai mult decât establishmentul propriu.

Oare principii, interese comune și un set comun de valori (libertatea, drepturile omului, democraţia) are America numai cu Israelul – cum dă de înţeles Jared Kushner, ginere și consilier al președintelui Trump, în discursul rostit pe 14 mai 2018, la ceremonia de inaugurare a Ambasadei americane la Ierusalim, sau acest set aparţine civilizaţiei occidentale în ansamblul său?

Întrebarea care persistă în gândurile tuturor este de ce deci legea americană ţinută în sertare de planificatorii americani mai bine de 20 de ani a fost primită cu maximă ostilitate la ONU și la Consiliul de Securitate, la Bruxelles și în toate capitalele europene, la Tokio sau Beijing?

De ce nu au reușit autorii deciziei istorice aducătoare – conform declaraţiilor tuturor oficialilor americani – de liniște și pace între israelieni și palestinieni – să convingă pe nimeni, în condiţiile în care Ierusalimul este inima eternă a poporului evreu? La urma urmei, 3000 de ani de istorie nu sunt un argument efemer!!!

Răspunsul este cât se poate de simplu. Pentru că realitatea din spatele scenei denunţă un abuz grosolan. Nu numai ca ,,evenimentul profetic” nu aduce pacea, dimpotrivă, încă din prima zi, el a adus 55 de morţi și mai mult de 1100 de răniţi. Nu numai că, peste un conflict în curs de desfăşurare, el vine cu o soluţie unilaterală, de afirmare și susţinere a Israelului și de negare, de facto, a drepturilor palestinienilor. Nu numai că nu aduce Pax Americana, ci dimpotrivă, prin abuz de forţă, împinge nedreptatea făcută palestinienilor dincolo de viaţă și de suportabil.

Cu titlu de exemplu și pentru a nu ne mai pierde în vorbe goale, menționăm doar două dintre primele decizii ale autorităţilor israeliene după „binecuvântarea” americană.
O primă știre venită pe fluxul AFP arăta: „Ministrul apărării israelian, Avigdor Lieberman, a anunţat că va cere unui comitet de planificare aprobare pentru construcția a 2.500 de locuinţe israeliene în Cisiordania ocupată”.
O altă știre, poate mai relevantă ca prima, venită tot prin AFP, este: ,,Curtea Supremă a Israelului a validat utilizarea gloanţelor reale împotriva palestinienilor care manifestează de-a lungul graniţei în Fâșia Gaza”.
După cum ne amintim din imaginile difuzate de agenţiile de știri, palestinienii protestau cu pietre …

Citiți și:

De la primul congres sionist din 1897 până la Rezoluția de Partiție a ONU în 1947. Reconquista evreiască a Palestinei (I)

Cinci adevăruri ascunse și tragice despre Israel, SUA și Europa

yogaesoteric
9 septembrie 2018