De ce ar fi bun militarismul pe steroizi al Europei?

Lipsit de orice gândire strategică, un nou belicism a cuprins elitele și a intrat într-o accelerație catastrofală în ultimele săptămâni.

Experții și liderii americani în securitate le-au spus aliaților europeni din NATO să-și mărească cheltuielile pentru apărare timp de cel puțin un sfert de secol, inițial ca o îndemnare blândă, mai târziu mai insistent, ajungând la un zgomot asurzitor după alegerea lui Trump.

Infama conferință de presă de la Casa Albă cu președintele Volodimir Zelenski din 1 martie a zguduit în sfârșit europenii din complacerea lor și le-a deschis pungile, conform analiștilor americani, care par foarte mulțumiți de ei înșiși.

Dar această abordare pune carul cheltuielilor militare ca procent din PIB înaintea calului unei evaluări dinamice a amenințărilor cu care se confruntă cu adevărat țările europene.

A te lansa într-o frenezie a cheltuielilor pentru a atinge un anumit procent arbitrar din PIB sau un număr aleatoriu de miliarde de euro, pentru a cumpăra sisteme de armament favorizate de lobbyști, dar de o relevanță îndoielnică, este un înlocuitor slab pentru o strategie cuprinzătoare de securitate europeană.

O strategie de securitate europeană care să merite acest nume ar fi necesar să includă eforturi politice și diplomatice: diplomație pentru încetarea războiului pe termen scurt, urmată de un mecanism de consultare în caz de criză care ar fi necesar să fie începutul unei noi arhitecturi de securitate europeană, constând în regimuri reciproce de control al armelor, construire a încrederii și eventual dezarmare.

O privire mai atentă asupra Europei arată, de asemenea, că un nou belicism a cuprins elitele continentului și a intrat într-o accelerație catastrofală în ultimele săptămâni.

Nicăieri nu a fost această nouă marțialitate mai pronunțată decât în Germania, unde liderii politici și o nouă generație de „experți militari” se încurajează reciproc.

Aceștia din urmă au greșit lamentabil în predicțiile lor despre victoria sigură a Ucrainei și colapsul iminent al Rusiei, din nou și din nou, dar domină totuși emisiunile de dezbatere de primă oră ale țării, intens urmărite.

Recent, germanilor li s-a spus că vara viitoare va fi ultima în care vom fi în pace, deoarece Rusia, sub pretextul jocurilor de război din Belarus, va invada teritoriul NATO.

Oficialii germani au folosit frecvent cuvântul „Kriegstüchtigkeit” – un substantiv compus care înseamnă „a fi bun la război” – care nu ar suna deplasat într-un jurnal de știri Wochenschau zgâriat din 1940, pronunțat în dicția gravă și pompoasă a acelei ere.

Este nevoie de un general de brigadă pensionat pentru a le reaminti germanilor că aceasta este o abatere îngrijorătoare de la nomenclatura anterioară, „Verteidigungsfähigkeit” – sau „capacitate de apărare”.

Însă ofițerii superiori activi actuali desenează săgeți pe hărți ale zonei Kursk din Rusia, în uniformă completă, în videoclipurile YouTube interne ale Bundeswehr.

După suspendarea serviciului militar obligatoriu în 2011, acum există apeluri larg răspândite din întreg spectrul politic pentru reinstituirea acestuia și extinderea lui la femei, pe fondul îngrijorărilor că tinerii germani sunt prea moi pentru război.

Acest nou militarism european este curios lipsit de gândire strategică și analiză bazată pe fapte. În timp ce chiar și administrația Biden nu s-a așteptat niciodată ca Ucraina să câștige războiul, liderii europeni par să creadă într-o victorie ucraineană până în ziua de azi.

La conferința de securitate de la München de luna trecută, prim-ministrul danez Mette Frederiksen a vorbit despre victoria Ucrainei în război, stând pe același panel cu Keith Kellogg, trimisul special al lui Trump pentru Rusia și Ucraina.

Influenta grupare de reflecție de la Bruxelles, Bruegel, susține că Rusia ar putea ataca Europa în doar trei ani, pur și simplu pentru că țara are x piese de echipament militar de un anumit tip sau altul.

În mod bizar, premierul italian Giorgia Meloni a sugerat că Ucraina nu ar fi cazul să fie membră NATO încă, dar să fie totuși acoperită de Articolul 5, în timp ce președintele finlandez Stubb propune aderarea la NATO nu acum, ci declanșată în momentul în care Rusia atacă din nou Ucraina, după ce războiul actual se va fi încheiat.

Frenezia summiturilor lansată de Macron și Starmer sunt toate zgomot și furie: au produs o serie de propuneri inaplicabile care, semnificativ, sunt propuse SUA, nu Ucrainei, cu atât mai puțin Rusiei.

Aceste summituri nu au, de asemenea, nicio bază în instituțiile UE sau NATO.

Într-adevăr, noua politică militaristă a Europei subminează deja instituțiile și legile sale democratice.

În Germania, parlamentul aflat la sfârșit de mandat grăbește modificări ale Constituției germane pentru a permite noi datorii pentru cheltuieli publice, o mișcare dubioasă în termeni de legitimitate democratică.

Este, de asemenea, o palmă dată publicului german, care timp de 15 ani a fost informat că frâna datoriilor scrisă în Constituția Germaniei este o lege imuabilă a naturii, că de fapt cheltuielile pentru școli, poduri, trenuri care circulă la timp sau sănătate ar duce Germania la ruină.

La reuniunea Consiliului European din 6 martie, guvernele UE au convenit asupra unui instrument de împrumut de 150 de miliarde de euro pentru a facilita cheltuielile de apărare ale statelor membre. Acest fapt pare imediat ilegal: tratatul fondator al UE interzice în mod explicit cheltuielile pentru apărare și militare.

Alte 650 de miliarde de euro ar urma să fie strânse de statele membre pentru achizițiile lor de armament, pentru care vor fi exceptate de la limitele stricte de împrumut ale UE.

Cetățenii UE, care și-au văzut bugetele sociale înfometate și activele publice jefuite în numele disciplinei fiscale impuse de Bruxelles, au toate motivele să se simtă trădați.

Între timp, fostul oficial al UE și membru non-rezident al Institutului Quincy, Eldar Mamedov, observă: „Lobbyștii pentru armament răsar ca ciupercile în Bruxelles”.

Predictibil, aceste noi cheltuieli pentru apărare au venit cu noi apeluri de a reduce și mai mult cheltuielile sociale. După cum a arătat economistul Isabella Weber, aceste politici dogmatice de austeritate au fost principalul motiv al ascensiunii partidelor de extremă dreapta, nedemocratice. Rearmarea rapidă însoțită de austeritate extremă ar putea duce la ceva de neconceput: AfD din Germania vrea și ea înapoi conscripția. Și arme nucleare germane.

Frenezia belicistă a Europei poate fi indusă de frică, dar nu de teama că Rusia va purta cu adevărat un război în inima Europei. Sugestia că Rusia va înfrânge și ocupa întreaga Ucraină, apoi va mărșălui prin Polonia și în curând după aceea prin Poarta Brandenburg, contravine realității militare observabile.

În schimb, elitele europene par să se teamă de pierderea puterii și statutului, a poziției de dominație globală de care s-au bucurat indirect sub umbrela nucleară americană. Perspectiva de a fi nevoite să trateze cu alte națiuni de la egal la egal, așa cum va fi necesar în ordinea multipolară recunoscută de Rubio, le îngrozește.

Prim-ministrul polonez Tusk a clarificat cât de important este „a câștiga”, declarând că „Europa este […….] capabilă să câștige orice confruntare militară, financiară, economică cu Rusia — suntem pur și simplu mai puternici”, că Europa „trebuie să câștige această cursă a înarmării” și că Rusia „va pierde la fel ca Uniunea Sovietică acum 40 de ani”.

Macron, în recentul său discurs către publicul francez, a subliniat că, de fapt, capacitățile europene sunt suficient de puternice pentru a face față SUA, dar mai ales și în special Rusiei. În această viziune, nu este admis să existe posibilitatea ca Europa să nu fie superioară în acest sens și în toate privințele.

Gânditorii americani de politică externă au arătat că urmărirea competiției militariste a marilor puteri a fost dăunătoare pentru securitatea, democrația și bunăstarea internă a SUA și au recomandat politici externe și de apărare de reținere.

Una dintre recomandările lor – pe deplin adecvată – este reducerea angajamentului militar al SUA în Europa. Cu toate acestea, a celebra astfel vestea recentă cu cele 800 de miliarde de euro pentru apărarea europeană este inconsecvent.

Europa pare pregătită să cheltuiască sume uriașe de bani fără rimă sau rațiune, fără a lua în considerare noile dezvoltări tehnologice și tactice dramatice de pe câmpul de luptă ucrainean, cu atât mai puțin o evaluare consolidată a amenințărilor și a modului în care acestea ar putea fi gestionate mai eficient printr-o gamă de politici externe non-violente.

Dacă militarismul a fost rău pentru SUA, ducând la războaie prelungite care nu aduc o securitate mai mare, la epuizarea bunăstării societății americane, la capturarea politicii sale de lobby-ul industriei de armament și la erodarea democrației sale, de ce ar fi un astfel de militarism bun pentru Europa?

Autor: Almut Rochowanski – expert afiliat extern al Quincy Institute for Responsable Statecraft, un think-tank american din Washington DC

Citiți și:
Marionetele cu gura mare
Emisarul american Witkoff spune că se aşteaptă la o discuţie Trump-Putin săptămâna viitoare

 

yogaesoteric
20 martie 2025