De ce devin oamenii mai ignoranți și mai aroganți

„A mai existat oare în istoria omenirii o epocă în care oamenii să fie atât de siguri de opiniile lor”, se întreabă Jim Ferrell de la Institutul Arbinger, care observă că „am devenit fixați în opiniile noastre tocmai pentru că am pierdut din vedere că nu sunt altceva decât opinii. Cultura noastră suferă de ceea ce am putea numi «hipertrofia opiniilor» – ridicarea unor gânduri nesusținute de nimic la statutul de opinii și a opiniilor la statutul de convingeri.”

Nu mai știm cum să avem dezacorduri politicoase. Nu reușim să admitem că a avea un gând nu validează gândul nostru ca adevărat. „Tindem să avem convingeri asupra multor aspecte și să avem opinii asupra a tot ce mișcă. Închidem ochii la dimensiunea ignoranței noastre”, mai scrie Ferrell.

Cercetătorii în științele cognitive Steven Sloman și Phillip Fernbach, în cartea lor The knowledge illusion, au ajuns la concluzii asemănătoare: „În general nu ne gândim la cât de puțin cunoaștem. O fărâmă de cunoaștere ne face să ne simțim experți. Odată ce ne simțim experți începem să vorbim ca niște experți.”

Această cunoaștere foarte superficială o ridicăm astăzi la rangul de convingere.
„Sentimentul care ne domină în privința celorlalți este acela de «doar să fi înțeles». Dacă ar fi înțeles cât de mult ne pasă, cât de deschiși suntem, cum vor ajuta ideile noastre, atunci ar vedea și ei lucrurile ca noi. Dar aici este cheia. Deși poate fi adevărat că preopinenții tăi nu înțeleg problema în toate subtilitățile și complexitățile ei, la fel de adevărat poate fi că nu o înțelegi nici tu.”

Împărtășim ideea de „doar să fi înțeles” cu persoane asemănătoare. Când cei asemănători dau „like” opiniilor noastre, nu ne crește oare aroganța? De la ce moment încolo ignoranța colectivă începe să se manifeste ca adevăr?

Contribuie oare internetul la această „hipertrofie a opiniilor”? Accesul foarte ușor la informație ne face să credem că suntem bine informați și cu toate astea să fim orbi la „imensitatea ignoranței noastre”. Ne credem experți chiar și când știm atât de puține aspecte.

Cercetătorii de la Universitatea Yale, Matthew Fisher, Mariel Goddu și Frank Keil, au realizat o serie de nouă experimente despre rolul internetului în percepția cunoașterii personale.

Accesul facil la internet a schimbat felul în care percepem ceea ce știm (și nu știm) și cum căutăm după informații. Cercetătorii au ajuns la concluzia că a căuta răspunsuri online conduce la iluzia că această cunoaștere accesibilă extern este confundată cu cunoașterea pe care oamenii o au intern „în conştiinţă”.

O simplă căutare ne amplifică ideea pe care o avem despre cunoștințele noastre. „După ce folosesc google pentru a găsi răspunsuri, oamenii par să creadă că ei sunt cei care au venit cu propriile răspunsuri.”

Ceea ce este alarmant este că această iluzie a cunoașterii se extinde și asupra unor zone fără legătură cu „expertiza” noastră, atunci când suntem offline.

Pe de altă parte, ignoranța umană este inevitabilă. Însă ignorarea ignoranței noastre este periculoasă, în opinia profesorului de psihologie David Dunning. În mod ciudat, cu cât suntem mai nepricepuți la ceva, cu atât tindem să ne supraestimăm cunoștințele. „Cunoașterea și inteligența necesare pentru a fi bun la ceva sunt adesea aceleași calități care sunt necesare pentru a recunoaște că cineva nu este bun pentru o asemenea sarcină. Și dacă cineva nu are cunoașterea și inteligența necesare, atunci nu va fi conștient că nu este bun la sarcina respectivă”, scrie profesorul Dunning.

Pe scurt, „incompetența ne privează de abilitatea de a o conștientiza”. „Avem impresia eronată că ne descurcăm de minune.”

Într-un interviu acordat New York Times, profesorul Dunning descrie cum ignoranța noastră invincibilă ne obstrucționează dezvoltarea:

„Oamenii tind să facă ceea ce știu și eșuează în a face ceea ce nu au habar. Astfel, ignoranța ne influențează profund în alegerile noastre. Iar a nu ști că nu știi reprezintă o parte considerabilă din ignoranța pe care o au oamenii. Detectivul mediocru nu-și dă seama de indiciile pe care le neglijează. Doctorul mediocru nu este conștient de diagnosticările și tratamentele pe care nu le-a luat niciodată în considerare. Avocatul mediocru nu reușește să descopere argumentul care îi va câștiga cazul.”

Ceea ce sugerează toți acești cercetători este că internetul, cu toate beneficiile sale, exacerbează o aroganță iluzorie. Discuțiile politicoase și dezvoltarea personalității pot fi victimele acestei aroganțe.

Citiţi şi:

Internetul ne face mult mai proşti? Argumente pro şi contra

Ne folosim așa cum trebuie însușirile pentru a cunoaște?

Un necesar semnal de alarmă: efectul nefast al internetului asupra creierului uman

yogaesoteric
14 ianuarie 2020