Av. Marina-Ioana Alexandru acuză o campanie de „lapidare mediatică” la adresa lui Călin Georgescu. Notificare către CNA
La rugămintea unor români minunați, indignați profund de faptul că la acest moment în România, într-un mod vădit premeditat și concertat, de o agresivitate fără precedent și probabil, de conivență cu un grup politic organizat (căci așa apare), se desfășoară o campanie de lapidare mediatică și de dezinformare grobiană cu privire la:
– domnul Călin Georgescu, candidat ales și calificat pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din luna decembrie 2024, ales cu o majoritate detașată și considerabilă de voturi liber exprimate din totalul electorilor prezenți la urnele de vot,
– la soția acestuia, doamna Cristela Georgescu,
– la oricine îndrăznește să aibă o altă opinie publică decât narativul așa-zis sau pretins oficial, ce se vrea a fi impus tuturor,
– la toți susținătorii și/sau simpatizanții asumați sau nu public ai acestora…….
Așa cum am făcut de fiecare dată în ultimii ani, în momente de grele încercări pentru noi toți, am conceput, redactat și dau publicității voluntar, draft-ul de notificare adresată Consiliului Național al Audiovizualului spre a fi de folos tuturor acelora care au cerut și acelora care deși nu au cerut, știu și vor!
Vă îmbrățișez pe toți cu sufletul și cu mult drag!
Marina-Ioana Alexandru
**********
Către,
Consiliul Național al Audiovizualului – CNA
Adresa : Bd. Libertății nr.14, sector 5, cod 050706, București
Tel : +40 (0)21 305 5350, Fax : +40 (0)21 305 5354/56
E-mail: cna@cna.ro
(prenume, nume), domiciliat în………………………………………………., telefon………………….., adresă de e-mail…………………………………….., în calitate de român liber, cu drept de vot, cu voință liberă, conștiință, rațiune și simțire, titular natural și de drept al puterii politice din România, conform dispozițiilor imperative ale art.2(1) din Constituția României, precum și în calitate de contribuabil la bugetul de stat din care salariile dumneavoastră sunt plătite, ca funcționari publici-membrii ai CNA, formulez prezenta
Notificare,
prin care vă învederez să dispuneți efectuarea cercetărilor legale și aplicarea sancțiunilor corespunzătoare trustului de presă / postului de televiziune………. (denumirea completă) și jurnaliștilor acestuia (numele lor).
Motive:
1. Încălcarea repetată, cu intenție directă vădită și fără putință de tăgadă, prin însăși conținutul emisiunilor și/sau al modului de difuzare al știrilor prezentate, precum și prin postările aferente ale jurnaliștilor angajați ai acestui trust de presă / post, pe paginile acestora de mediatizare tv și online, pagini de facebook etc., a următoarelor dispoziții imperative:
– ale Constituției României (art.16 pct.2, art.22, art.24, art.26, art.29, 30, 31, art.37), ale Codului civil art.72, art.73, art.74 (e, h, i),
– ale Legii audiovizualului nr.504/2002 cu modificările și completările ulterioare, ale Codului de reglementare a conținutului audiovizual,
– ale Ordonanței nr.137/2000 cu modificările și completările ulterioare, privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare,
– ale Deciziei nr. 1576/07.12.2011, dată de Curtea Constituțională și prin care s-a statuat că demnitatea umană este un atribut inalienabil al persoanei umane.
2. Într-un mod vădit premeditat și concertat, de o agresivitate fără precedent și, probabil, de conivență cu un grup politic organizat (căci așa apare), se desfășoară o campanie de lapidare mediatică și de dezinformare grobiană cu privire la:
– domnul Călin Georgescu, candidat ales și calificat pentru turul al doilea al alegerilor prezidențiale din luna decembrie 2024, ales cu o majoritate detașată și considerabilă de voturi liber exprimate din totalul electorilor prezenți la urnele de vot,
– la soția acestuia, doamna Cristela Georgescu,
– la oricine îndrăznește să aibă o altă opinie publică, decât narativul așa-zis sau pretins oficial, ce se vrea a fi impus tuturor,
– la toți susținătorii și/sau simpatizanții asumați sau nu public ai acestora.
Vă învederez că faptele menționate mai sus, așa cum sunt manifestate atât prin toate formele limbajului de comunicare, cât și prin conținutul tendențios denaturat și manipulator al informațiilor diseminate, la acest moment, sunt pasibile de a întruni elementele constitutive a cel puțin următoarelor infracțiuni prevăzute și pedepsite de Codul Penal, frizând cu acestea, conform dispozițiilor:
– art.368 – Instigarea publică;
– art.369 – Incitarea la ură sau discriminare;
– art.371 – Tulburarea ordinii publice (prin atingeri grave aduse unor persoane).
De asemenea, vă învederez că în calitate de membrii ai Consiliului Național al Audiovizualului – autoritate publică de reglementare în domeniul programelor audiovizuale, salariați ai poporului român și plătiți din bani publici, aveți obligația de a acționa legal corect, în condiții de onoare, etică, moralitate, neutralitate și imparțialitate, impunând diseminarea de informații ce constituie expunere de fapte din partea jurnaliștilor, nu și de interpretări tendențioase, fie făcute în mod direct sau prin interpuși, fie prin interogatorii la fel de tendențioase.
În condiții de legalitate și legitimitate vă ofer posibilitatea să faceți dovada bunei dumneavoastră credințe, iar în acest sens, vă notificăm să dispuneți ca trustul de presă / post de televiziune………. (denumirea completă) și jurnaliștii acestuia (numele lor) să-și asume să dea declarație autentică pe proprie răspundere, la notar, sub sancțiunea legii penale, că informațiile diseminate pe posturi și în media online, interpretările și învinuirile ce sunt aduse tuturor celor menționați mai sus, precum și motivarea acestora, sunt adevărate, concrete și complete, emise în condiții de legalitate, onoare, integritate, etică, moralitate, neutralitate și imparțialitate.
Prin similitudine, același act este valabil a fi împlinit și de către dumneavoastră.
În situația în care față de situația expusă se manifestă ignoranță și/sau se refuză a se da în mod expres declarație autentică pe proprie răspundere exact în condițiile și cuprinsul specificat mai sus, rezultă fără putință de tăgadă, că atât informațiile diseminate public prin aceste canale de media, cât și învinuirile ce sunt aduse tuturor celor menționați mai sus, implicit și mie, sunt pure calomnii, falsuri și defăimări, pentru care sunteți răspunzători juridic și material, conform legilor în vigoare, în solidar cu trustul de presă / postul de televiziune………. (denumirea completă) și jurnaliștii acestuia (numele lor).
Astfel, voi considera atitudinea dumneavoastră un act de rea-credință, precum și dovada indubitabilă a faptului că ați avut și aveți intenția de a încălca în mod flagrant drepturile și libertățile mele, făcându-vă astfel complici la uzurparea, distrugerea și trădarea în continuare a drepturilor și libertăților naturale și pozitive ale mele, ale fiecărui român în parte, ale neamului românesc, ale poporului român și a țării noastre România – stat de drept național, suveran, independent, unitar și indivizibil.
Prezentul document este notificare și reprezintă înștiințarea dumneavoastră și punerea în întârziere cu privire la situația de drept și de fapt existentă, astfel încât să nu puteți spune că nu aveți cunoștință de situația învederată.
La prezenta notificare aveți obligația să răspundeți în scris, în cel mult zece zile.
Vă notific că aveți obligația să-mi comunicați în scris, de îndată, numărul de înregistrare al prezentului document la datele mele de contact menționate în preambul.
Data: Semnătura
(numele întreg, scris de mână)
Citiți și:
Zoe Dantes: Alege să NU taci!
Angelo Davidescu: „Prietene, înțeleg că nu-l placi pe Călin Georgescu. E dreptul tău”
yogaesoteric
9 martie 2025