De ce este necesar să fie denunțat tratatul cu Ucraina (I)

„În cadrul dreptului internațional, toate statele participante au drepturi și obligații egale. Ele vor respecta fiecare dreptul celuilalt de a defini și conduce în mod liber relațiile sale cu alte state în conformitate cu dreptul internațional și în spiritul prezentei Declarații.

Ele consideră că frontierele lor pot fi modificate, în conformitate cu dreptul internațional, prin mijloace pașnice și prin acord. Ele au, de asemenea, dreptul de a aparține sau nu organizațiilor internaționale, de a fi sau nu parte la tratate bilaterale sau multilaterale, inclusiv dreptul de a fi parte sau nu la tratate de alianță; ele au, de asemenea, dreptul la neutralitate.” – Prevederile Actului Final al Conferinței CSCE de la Helsinki (actuala OCSE), care admite posibilitatea modificării frontierelor pe căi pașnice, diplomatice, semnat și de URSS, a cărei succesoare de facto și de jure este și Ucraina, alături și în egală măsură cu Rusia.

Însăși actuala Ucraină, putem spune, s-a format în baza acestui Act Final, modificând, prin mijloace pașnice, frontiera fostei URSS.

Din păcate pentru România, în 1997, fără a fi necesar – după cum o relevă documente CIA – a urmat Tratatul de „bună vecinătate” cu Ucraina întocmit de Adrian Severin și semnat de Emil Constantinescu cu dictatorul sângeros și criminal (a dat ordin pentru decapitarea unui ziarist) Leonid Kucima.

Publicăm mai jos un material documentar de strictă actualitate, care a apărut pentru prima dată în anul 2021. România are ocazia acum să denunțe Tratatul cu Ucraina și prin negocieri pașnice să reintre în posesia teritoriilor istorice românești, inclusiv a Insulei Șerpilor, ocupată acum de o altă putere străină – Rusia.

**********

Pe 7 iulie 1997, Senatul României ratifica ceea ce este cunoscut drept „Tratatul cu privire la relațiile de bună vecinătate și cooperare dintre România și Ucraina”.

La 7 iulie 1997, cu 65 de voturi pentru, 50 contra, 3 abțineri, într-o atmosferă de totală confuzie, Senatul României ratifică „Tratatul cu Ucraina”. Republica Ucraina – stat apărut în 1991 – dispune de un act prin care actuala graniță îi este recunoscută de statul român. Bucăți din marmura trupului țării se desprind, ducând cu ele zidurile Cetății Albe și ale Hotinului, Ținutul Herța, sanctuarul de cultură al Cernăuților.

Documentul fusese semnat, inițial, de miniștrii de Externe ai celor două țări, pe 3 mai la Kiev, iar apoi de cei doi președinți, la 2 iunie 1997 la Neptun. Interesant este că actul ar putea fi denunțat oricând de autoritățile române, tratatul prevăzând și că poate fi denunțat cu un an înainte de expirarea valabilității, care se reînnoiește automat la 5 ani, după trecerea celor 10 ani de valabilitate inițială. Practic, Tratatul ar putea fi denunțat și anulat anul acesta, în 2021.

La data votării acestui act, președintele Senatului era Petre Roman, ministrul de Externe – Adrian Severin, președinte al României – Emil Constantinescu.

Adrian Severin-Skvosnik, evreu originar din Chișinău și nepot al Anei Pauker, a cedat Insula Șerpilor ucrainenilor.

Într-un interviu din ziarul Timpul de la Chișinău, unul dintre marii experți ai MAE, ambasador, general, diplomat de carieră, fost director adjunct și director la Direcția Juridică a Ministerului Afacerilor Externe, consilier, ministru-consilier, consul general al României la Milano, cadru universitar de prestigiu al Universității „Nicolae Titulescu” și președinte al Asociației Române de Politică Externă, regretatul Aurel Preda-Mătăsaru, a afirmat:

„În faza discuțiilor pe această temă, în calitate de director al Direcției juridice și a Tratatelor din MAE de la București, am contribuit decisiv la elaborarea mandatului delegației române în anii 1994-1995. Din păcate, ca de obicei, în ultimii ani, lovitura a fost primită de la cine nu te așteptai, și anume, de la fostul ministru de Externe Adrian Severin (un evreu originar prin familie de la Chișinău), care în cadrul negocierilor cu ucrainenii pentru încheierea tratatului politic de bază a recunoscut, pe neașteptate, că Insula Șerpilor aparține Ucrainei, cerând ca această precizare să fie inclusă în textul Acordului conex. Vă imaginați, cred, uimirea delegației ucrainenilor, care, după aceea, au chefuit toată noaptea la Ambasada Ucrainei de la București. Și aveau dreptate! Era un dar neașteptat…….”

Într-un alt interviu, cu jurnalistul Viorel Patrichi, acesta mai afirma:

„Viorel Patrichi: De ce s-a semnat totuși Tratatul cu Ucraina?

Aurel Preda: În speranța unor avantaje ipotetice: admiterea României în NATO. Bucureștiul a cedat Ucrainei nordul Bucovinei, Herța, sudul Basarabiei și Insula Șerpilor. Principalul artizan al acestei monstruozități a fost Adrian Severin, după numele lui adevărat Skvosnik. Domnul Skvosnik cunoaște bine interesele poporului român și este la fel de îngrijorat acum, ca și în trecut, la fel ca de cantitatea excesivă a hidrogenului din apa. Moscova va ataca sigur Ucraina pentru Crimeea, fie la Haga, fie pe cale militară.

Rușii ne ironizează că nu putem să rezolvăm cu Ucraina o insuliță cât Parcul Cișmigiu, dar vrem să pacificăm Marea Neagră! Cu sovieticii am epuizat toate argumentele juridice în jurul Insulei Șerpilor (Zmeinîi Ostrov). Până la urmă, ne-au propus în 1978 sa facem «pa-palam», adică «jumi-juma». Noi nu am vrut fiindcă era nedrept. Această formațiune stâncoasă nu poate beneficia de platou continental decât de o jumătate de milă, pentru pescarii fanatici. Eu am fost pe Insula Șerpilor în 1991 cu un elicopter sovietic. Pretindeau ei atunci că au apărut insule noi cu porci mistreți. În realitate, acolo unde apa Mării este mică, erau plauri. Ucrainenii aduc apă cu vaporul de la Odesa și o toarnă în bazine mari.

V.P.: Puteam semna Tratatul cu Ucraina fără Insula Șerpilor? Ar fi fost necesar să dăm în judecată încă de-atunci Ucraina pentru această stâncă?

A.P.: Eu i-am spus ministrului că nu fac prostituție din negocierea Tratatului cu Ucraina și am refuzat să mă mai duc la tratative. Dumitru Ciaușu a acceptat și a primit postul de ambasador la Paris. Mircea Tudor, care a preluat dosarul de la mine, a primit un post tocmai la Kuala Lumpur. Păcat că a murit săracul! Nu a existat posibilitatea ca Insula Șerpilor să fie tratată separat de nordul Bucovinei, de Herța și sudul Basarabiei.

Ucraina recunoaște că a condamnat Pactul Molotov-Ribbentrop, dar pretinde că acest document «a făcut o dreptate istorică Ucrainei». Practic, prin Tratatul din 1997, noi am reconfirmat diktatul Molotov-Ribbentrop, dar am acceptat și viciile de consimțământ: le-am luat basarabenilor dreptul de ieșire la Marea Neagră. Prin prostia lui, Severin a întărit o realitate impusă prin diktat. Succesiune de drept nu există nici în dreptul intern, nici în dreptul internațional. Dacă bunicul dumneavoastră vă lasă o moștenire grevată de datorii și procese, nimeni nu vă poate obliga s-o acceptați.

Atenție: între Insula Șerpilor și Sulina este o distanță de 40 de kilometri. Conform dorinței URSS, noi avem acolo 4 mile de ape teritoriale, Insula Șerpilor are 12 mile. Așa au impus rușii. Britanicii spun că apele teritoriale merg până la 3 mile, cât bătea un tun.

În faza finală a colaționării Tratatului cu Ucraina, cutuma diplomatică spune că se verifică doar corectitudinea lingvistică a documentului în ambele limbi. Nimeni nu mai face modificări. În acea perioadă, Adrian Severin l-a trimis pe Dumitru Ciaușu prin Olanda pentru sensibilizarea etc., etc… În locul lui Ciaușu, a venit la tratative însuși ministrul de Externe al României, deși nu era de rangul lui. Se trecuse deci la colaționarea tratatului.

România mai are de făcut o propunere, a spus Adrian Severin. Anton Buteiko, șeful delegației ucrainene, a trântit ochelarii de dosarul din fața lui: ministrul nostru încălcase cutuma. Adrian Severin a cerut să se adauge «referitor la Insula Șerpilor, care aparține Ucrainei». Buteiko a fost atât de uluit, încât a uitat că discuțiile se purtau în engleză și a dat-o pe rusă: «Pavtarite pajalusta!» – «Repetați, vă rog!» Iar Adrian Severin a repetat în engleză și impecabil în rusă: «Insula Șerpilor, care aparține Ucrainei».

Aceleași surse din delegația română afirmă că în seara următoare, Buteiko s-a îmbătat crunt: nici ucrainenii nu-și imaginau că va fi atât de ușor cu urmașii lui Dănilă Prepeleac, cel care, din doi boi mari și frumoși, a rămas cu o pungă goală.”

Profesorul Tiberiu Tudor a explicat, într-un interviu acordat doamnei Emilia Țuțuianu, pe care îl prezentăm integral în partea a doua a acestui articol, că președintele României de atunci, Emil Constantinescu, a promis încă din ianuarie 1997 că va recunoaște „realitățile istorice” în ceea ce privește relația dintre țara noastră și Ucraina, deși nu avea niciun mandat să facă asemenea declarații. Președintele Constantinescu a cedat inclusiv Insula Șerpilor, un alt teritoriu al României luat cu forța de URSS, după terminarea războiului, în 1948!

„În anul 1997, imediat după preluarea puterii de către Convenția Democrată, am fost luați prin surprindere de câteva declarații contrare interesului național pe termen lung ale rectorului Universității noastre, profesorul Emil Constantinescu, devenit președinte al României. Printre altele, la conferința de la Davos, în ianuarie 1997, și-a declarat disponibilitatea pentru ceea ce a numit «sacrificiul istoric» – recunoașterea dreptului de succesiune a Republicii Ucraina asupra teritoriilor românești ocupate prin forță de către defuncta Uniune Sovietică.

Este necesar să fie subliniat că aceste declarații ale președintelui Constantinescu au fost făcute fără un minim mandat, cel din partea Parlamentului României. În discuțiile pe care le-am avut cu profesorul Constantinescu, am realizat că este insensibil la ceea ce eu și mulți colegi consideram interese naționale strategice ale României, la est și la vest”, a afirmat profesorul Tudor, autorul cărții Istoria unei trădări naționale – Tratatul cu Ucraina.

Atitudinea capitulardă și dezonorantă a guvernanților de atunci este nejustificată mai ales că, în 1991, Parlamentul României anunțase oficial că nu recunoaște orice încercare de legitimizare din partea Ucrainei asupra teritoriilor românești luate cu forța de URSS.

Mai mult, în 1993, Guvernul României a notificat omologii ucraineni că în urma dispariției Uniunii Sovietice în 1991, tratatul de frontieră dintre cele două părți din 1961 a devenit caduc. Tratatul din 1961 recunoștea granița impusă României după pierderea celui de-al Doilea Război Mondial, iar faptul că partea română îl denunța ca fiind caduc afirma clar necesitatea unei noi negocieri!

„În Declarația Parlamentului României din 28 noiembrie 1991, adoptată cu unanimitate de voturi în ședința Camerelor reunite, se spune:

Parlamentul României, luând cunoștință de hotărârea autorităților de la Kiev de a organiza la 1 decembrie 1991 un referendum asupra independenței Republicii Ucraina

– declară solemn că referendumul organizat de autoritățile de la Kiev în teritoriile românești încorporate cu forța în cadrul fostei U.R.S.S. – respectiv Bucovina de Nord, ținutul Herța, ținutul Hotin precum și în județele din sudul Basarabiei – este nul și neavenit, precum și consecințele acestuia.

– cere parlamentarilor și guvernelor tuturor statelor care vor recunoaște independența Ucrainei să declare expres că această recunoaștere nu se extinde și asupra teritoriilor românești menționate.

– solicită Guvernului țării să înceapă de urgență negocieri cu autoritățile de la Kiev în problema teritoriilor românești anexate cu forța de U.R.S.S.”

Tot în acest sens, în aprilie 1993, Guvernul Român notifică Guvernului Ucrainean faptul că, drept urmare a dispariției Uniunii Sovietice și a apariției la frontiera de est a României a două noi state independente, Ucraina și Republica Moldova, Tratatul privind regimul frontierei de stat româno-sovietice, colaborarea și asistența mutuală în problemele de frontieră, încheiat în 1961, a devenit caduc. Se afirmă, de asemenea, disponibilitatea Părții române de a începe negocierea cu Partea ucraineană a unui acord în acest domeniu.

Tratatul din 1961 confirmă frontiera sovieto-română impusă prin Tratatul de Pace de la Paris din 1947 și Protocolul Groza-Molotov din 1948, în condițiile ocupației sovietice, sfera sa de reglementare limitându-se, desigur, la problemele regimului de frontieră și ale colaborării și asistenței mutuale.

„Notificarea caducității Tratatului din 1961 cu Uniunea Sovietică, ca urmare a dispariției acesteia ca subiect de drept internațional, și exprimarea disponibilității de negociere cu noul stat apărut la frontiera de est a României – Republica Ucraina – era un act menit să deschidă câmpul discuției problemei frontierei dintre România și Ucraina, în spiritul Actului Final de la Helsinki”, consideră profesorul Tudor.

Profesorul Tudor afirmă că opinia publică a fost indusă în eroare de o campanie de manipulare, ai cărei artizani au fost Convenția Democratică (CDR), aflată atunci la guvernare și președintele Constantinescu, iar unealta principală a fost abia înființatul PRO TV.

O extraordinară campanie de manipulare a opiniei publice și a parlamentarilor este pusă în funcțiune. Principalii artizani ai acestei acțiuni sunt președintele Emil Constantinescu, președintele Senatului Petre Roman și ministrul de Externe din acea perioadă, Adrian Severin.

„Nimeni nu a venit să spună că, de fapt, la îndemnul lui Silviu Brucan, «ideologul», prin intermediul PRO TV, au acționat cei doi oameni de stat, Petre Roman și Adrian Severin. Iar președintele Emil Constantinescu a semnat tratatul ca pe un document de rând, măsurat de o iresponsabilitate pe care astăzi nu o recunoaște”, a afirmat profesorul Tudor în cartea sa Istoria unei trădări naționale – Tratatul cu Ucraina.

Concluzia îi aparține regretatului academician, profesor și istoric, Florin Constantiniu:

„În 1997, pentru prima dată de la constituirea României Mari, un guvern român a cedat părți ale teritoriului național fără a fi amenințat cu agresiunea (ca în 1940), sau fără a se găsi sub presiunea ocupantului străin (ca în 1944 și 1947). Opinia publică românească nu a perceput dimensiunea dramatică a evenimentului.

Cartea profesorului Tiberiu Tudor dezvăluie gravele erori săvârșite de factorii decizionali ai țării în desfășurarea negocierilor și în redactarea Tratatului, precum și de parlamentarii chemați să-l ratifice. Românii este necesar să cunoască adevărul într-o problemă capitală, în care cenzura, manipulările, propaganda și presiunile exercitate de Putere au ocultat sensul real al negocierilor și al Tratatului.”

Citiți continuarea articolului

Citiți și:
3 mai 1997: 21 de ani de la una dintre cele mai mari trădări din istoria României: Tratatul cu Ucraina
ANTOLOGIA RUȘINII: Emil Constantinescu, vinovat de înaltă trădare. Iată cum au fost cedate Ucrainei teritoriile românești furate de URSS

 

yogaesoteric
10 mai 2024