De ce îi apăr

De ce îi apăr?
Pentru că mi-au apărat demnitatea și valorile înainte să mă nasc.

Constantin (Tache) Rodas a fost arestat și aruncat în pușcărie la 17 ani. Nu împlinise vârsta majoratului. Condamnat la 15 ani de muncă silnică la vârsta aceea de guvernul Antonescu, fiind considerat „dușman al statului”, săvârșind „acțiuni cu caracter de uneltire împotriva ordinei publice sau sociale existente în Stat”. Adică pentru faptul că făcea parte dintr-o „frăție de cruce” legionară. Nu i s-a reținut participarea la vreun act reprobabil, la crime, dezordini sau ce își mai imaginează sau insinuează unii astăzi. Se întâlnea cu colegii de liceu cu care se ruga, cu care cânta, citea și cu care discuta evenimentele curente. Curat amenințător!

Miza celor care au pornit azi o întreagă anti-cruciadă împotriva foștilor deținuți politici nu are nimic de-a face cu istoria, cu integritatea sau cu democrația. Miza este să fie ponegriți în mod propagandistic cei care au avut atitudini „ostile regimului” care ar putea reprezenta modele pentru rezistența împotriva abuzurilor statului de astăzi.

Tache Rodas a trecut prin Pitești și prin Gherla fără să cedeze reeducării. A îndurat bătăi sistematice ani de zile, i-au pus un sac în cap și au dat în el până la leșin, a fost batjocorit în cele mai cumplite moduri, nu îl lăsau nici măcar să doarmă. Craniul său era efectiv deformat de la bătăi. Dar nu a cedat. L-au bătut cei mai buni prieteni și colegi, care fuseseră reeducați. I-a expus pe reeducați și i-a avertizat pe alți deținuți despre reeducare. Ca aromân, putea fugi în Grecia, tatăl său fiind cetățean elen. Până la urmă a renunțat. 16 ani de pușcărie în total. A învins comunismul rămânând nesupus și neschimbat.

Îl tot vizitam acasă la Ploiești sau la Aiud, unde a stat o bună perioadă de timp la Mănăstirea Înălțarea Sfintei Cruci de la Râpa Robilor. Ai zice că un om cu o astfel de biografie ar fi de așteptat să fie un plângăcios resemnat. Nicidecum. Omul acesta a învins comunismul râzând în fața torționarilor. Până la moarte și-a păstrat această dârzenie.

La un moment dat îmi dă prietenește o palmă pe umăr, mă ia de mână și se uită în ochii mei râzând:

‒ Bă, tu ești machidon! Uite-te la mine! Ai sânge de machidon! Ești de-al nostru, hahaha! Ascultă la mine: machidonii nu se lasă!

Și așa este: niște strămoși de-ai mamei sunt ciobani aromâni.

După una dintre bătăile cumplite de la Gherla fusese lăsat într-o baltă de sânge, cu capul plin de răni și fața mutilată după două nopți de tortură în care s-a rugat cu voce tare în timp ce era bătut. Torționarii nu s-au înduplecat. Colonelul care îl ancheta îi dă un picior în burtă și îl întreabă:

‒ Zi, banditule! Vrei să-mi mai spui ceva?

‒ Da, domn’ colonel!

Tache se ridică în șezut și ridică biruitor și cu zâmbetul pe buze mâna cu degetul întins spre colonel, pufnindu-l râsul:

‒ Hai să îți spun un banc! Hăhăhăhăhă!…….

A urmat o ploaie de urlete profunde și injurii de cele sfinte din partea torționarilor. Dar care l-au lăsat după în pace două săptămâni.

Inșii care vor să ne „reeduce” aruncând cu invective, acuze nefondate și mizerii propagandistice spre noi este necesar să fie tratați cu aceeași atitudine: întâmpinați cu dârzenie și enervați de răbdare.

Până urlă, înjură și cedează psihic, exact ca torționarii lui Tache!

Autor: Silvian Emanuel Man

Citiți și:
Maica Ecaterina Fermo: Scrisoare către neamul meu (și institutul Elie Wiesel): „Să vă ferească Dumnezeu să mă fac și eu antisemit!”
De la Sfânta închisorilor comuniste, Aspazia Oțel Petrescu, despre sublimul jertfei și puterea credinței la români

yogaesoteric
8 decembrie 2025