De ce ne este frică de covid-19?

Majoritatea oamenilor sunt înspăimântaţi. Îşi pun masca, se îndepărtează de cei din jur, se tem ca nu cumva să tuşească ori să strănute şi îşi suprimă dorinţa omenească de afla care este motivul adevărat pentru care lumea întreagă este cuprinsă de spaimă.

„Oricine crede că statele vor putea opri virusurile se înşală”

Nu numai oamenii cu meserii mult depărtate de medicină sunt nelămuriţi asupra cauzelor reale care s-au aflat la baza declanşării acestei isterii mondiale. Specialişti de talie internaţională nu-şi pot explica de unde a răsărit valul de frică, acest fenomen dificil de motivat exclusiv prin caracteristicile atribuite virusului SARS-Cov-2. Însuşiri descrise ca apocaliptice, nemaiîntâlnite.

Dr. Joel Kettner, canadian, o somitate în domeniul sănătăţii publice, director medical al Centrului Internaţional pentru Boli Infecţioase, se miră şi el aidoma nouă, novicilor: „Nu am văzut niciodată ceva ca acum, nici măcar ceva apropiat de ce se petrece acum. Nu am în vedere pandemia, pentru că am mai văzut 30 de pandemii, câte una în fiecare an. Ele se numesc gripe. Iar alte viroze respiratorii nu ştim totdeauna ce sunt. Dar nu am văzut niciodată genul acesta de reacţii şi doresc să înţeleg de ce.”

Parte din această frică extrem de ciudată, ce pare a reînvia din străfundurile spaimelor noastre ancestrale, are ca motiv mediatizarea excesivă a bolii, o gripă obişnuită de altfel, aşa cum crede medicul israelian Yoram Lass, director general la Ministerului Sănătăţii din Israel:
„În SUA mor anual 40.000 de oameni în sezonul gripei obişnuite… În fiecare ţară mor mai mulţi oameni din cauza gripei obişnuite decât cei care mor din cauza coronavirusului. Există un foarte bun exemplu pe care îl trecem toţi cu vederea: gripa porcină din 2009 (…) La vremea aceea nu era Facebook sau poate că era, dar se găsea la începuturi. Prin comparaţie, coronavirusul este un virus cu PR. Oricine crede că statele vor putea opri virusurile se înşală.”

Epidemiologul german prof. Hendrik Streeck, director al Institutului de Virologie şi Cercetare HIV din Bonn, este convins că sperietura noastră, a lumii întregi, este gratuită. Nimic nu ar fi cazul s-o amplifice la asemenea dimensiuni pentru că: „Noul patogen nu este atât de periculos, este chiar mai puţin periculos decât SARS-1. Ceea ce îl distinge pe SARS-Cov-2 este că se reproduce în partea superioară a gâtului şi din acest motiv este mult mai infecţios deoarece virusul sare dintr-un gât în altul, ca să zicem aşa (…) Nu există niciun risc semnificativ de a contracta boala atunci când mergeţi la cumpărături. Focarele grave au apărut după ce oamenii au rămas împreună o perioadă mai lungă de timp (…) Când am luat probe de pe mânerele de la uşă, telefoane sau toalete, nu a fost posibil să cultivăm virusul.”

Sau, poate, suntem doar victimele credulităţii noastre prosteşti în confruntarea cu proliferarea bizară a unei noi categorii de „specialişti” care au căpătat, la fel de brusc cum au apărut, acces total la mijloacele de informare în masă. Virusologul american Giulio Tarro, ne atenţionează că: „Prea mulţi oameni vorbesc despre coronavirus fără să se bazeze pe date ştiinţifice şi fără să deţină cunoştinţe corespunzătoare”.

Sunt unii care au prevăzut grozăvia şi i-au atribuit cauze pe care noi, azi, cu greu reuşim să le descifrăm. Încă din anul 2013, în cartea Tempetes microbiennes (Furtuni microbiene), Patrick Zylberman scria că spaima care va veni, „teroarea sanitară”, este rezultanta unei strategii politice, este un instrument de guvernare: „În cauză este o întreagă concepţie despre destinele societăţii omeneşti într-o perspectivă care, prin multe aspecte, pare a fi preluată de la religii acum la apusul lor, ideea apocaliptică a unui sfârşit al lumii. După ce politica a fost înlocuită de către economie, acum, şi aceasta, pentru a putea guverna, va fi completată cu o nouă paradigmă, aceea a biosiguranţei, căreia va fi necesar să-i fie sacrificate toate celelalte exigenţe. Este legitim să te întrebi dacă o astfel de societate se va mai putea defini umană sau dacă pierderea raporturilor sensibile ale figurii, ale prieteniei, ale iubirii va putea fi compensată, într-adevăr, de o siguranţă sanitară abstractă şi, de presupus, întru totul falsă.”

Ne temem fiindcă suntem oameni

Dincolo de părerile şi sentinţele pe tema coronavirus promovate prin mijloacele de comunicare în masă, ne cuprinde teama pentru că suntem oameni. Iar istoria noastră este presărată de catastrofe. Unele naturale, altele, cele mai multe, pregătite şi declanşate de noi, în cunoştinţă de cauză, împotriva noastră. Ne mai este teamă întrucât, fără vrerea noastră, suntem puşi în situaţia de a fi parte activă a unui studiu straniu, de o amploare nemaiîntâlnită la vreuna dintre epidemiile sau pandemiile cu care omenirea s-a confruntat până în prezent. Şi nu înţelegem care este motorul acestei acţiuni.

Ne cuprinde frica pentru că în mod intenţionat suntem lipsiţi de orice termen de comparaţie cu altceva ce ar fi fost mai puţin, la fel, sau mai periculos decât acest virus. Cu altă maladie globală, spre exemplu. Ni se spune că este rău, foarte rău. Aşa o fi. Dar în comparaţie cu ce? Cu gripele sezoniere anterioare, cu HIV, cu cancerul, cu bolile autoimune, cu bolile cardiace, de plămâni, cu ebola?

Fostul președinte al Colegiului Medicilor din România, profesorul Vasile Astărăstoae a încercat să ofere un răspuns la întrebarea de mai sus. A prezentat comparaţii. Modest, limitat la experienţa românească, el demonstra prin puterea cifrelor că lamentarea autorităţilor despre iminenta clacare a sistemului spitalicesc din cauza îmbolnăvirilor cu SARS Cov-2 este numai o poveste. O minciună menită să ne înspăimânte, alături de multe altele.

În anul 2020, ne spune dl. Astărăstoae, deşi de la nivel guvernamental se clamează blocajul sistemului sanitar şi se adoptă noi restricţii pentru populaţia şi aşa îngrozită, spitalele au fost şi sunt mult mai goale decât în perioada similară a anului trecut. Au fost mult mai puţine internări, decesele la nivel naţional sunt la un acelaşi nivel, iar consumul de medicamente în primele 6 luni ale anului 2020 a scăzut cu 30% comparativ cu primul semestru al anului 2019.

Prof Astărăstoae descrie, bazat pe cifre, o realitate complet diferită de aceea cu care zilnic suntem speriaţi: „În primul rând, în pofida pandemiei, numărul persoanelor spitalizate a scăzut dramatic comparativ cu 2019. Aceasta în condițiile în care asimptomaticii (adică persoane sănătoase purtătoare ale virusului SARS-CoV-2) au fost internate obligatoriu și deși acuratețea testelor de depistare nu a fost confirmată de un organism independent. Cu alte cuvinte, în această perioadă, nu a existat un risc real ca sistemul spitalicesc să nu poată face față numărului mare de pacienți. În al doilea rând, ar fi cazul să ne explicăm de ce a scăzut dramatic numărul persoanelor internate în spitale.”

Dl. Astărăstoae este unul dintre puţinii români care nu s-a speriat de acest virus şi care, atât cât i s-a permis, s-a străduit să demonstreze că în spatele acestei imagini înfricoşătoare prosperă o seamă de interese dubioase.

Ne mai sperie posibilitatea ca, pe baza unor teste incerte, mai mult decât discutabile, să fim internaţi cu forţa în spitalele devenite puşcării. Un fel de lagăre din care răzbat strigătele de ajutor şi indignare ale celor obligaţi să trăiască, sau să moară, în condiţii de ne imaginat în alte vremuri. Cum să nu-ţi fie teamă când vezi că cele mai simple activităţi – strângerea mâinii prietenului, sărutul iubitei, îmbrăţişarea copilului, prima zi de şcoală, mersul la dentist etc. – au devenit, prin lege, complicate. Ba chiar interzise.

Sub vocaţia ameninţării

Te sperii pentru că, zilnic, zeci de specialişti te ameninţă şi nu mai obosesc spunându-ţi că acest virus este echivalentul medical al apocalipsei. Cum să nu fim speriaţi când, ca într-un vis urât, trăim în epoca înfloririi vocaţiei ameninţării? Da, guvernele şi-au descoperit, brusc, vocaţia ameninţării. Aflat în faţa prompterului fără de care nu se poate adresa naţiunii, până şi preşedintele a găsit vocaţia ameninţării ascunsă printre scheletele din palat şi îşi agită furios arătătorul spre noi. La umbra acestor adevăraţi reprezentanţi ai statului, poliţia şi-a redescoperit şi ea vocaţia ameninţării aflată după 1989 într-un oareşcare declin.

Şi lanţul continuă. El pare fără de sfârşit. Medicii ameninţă, Direcţia de Sănătate Publică ameninţă, prefecţii ameninţă, ziariştii ameninţă, dl. Arafat ameninţă, comisiile şi comiţiile înfiinţate pentru a „stăpâni” pandemia ameninţă, ministrul Sănătăţii ameninţă, ministrul de Interne ameninţă, Jandarmeria prin reprezentanţii ei în teren ameninţă, cititorii de temperatură de la intrarea în magazine ameninţă, paznicii locurilor de joacă pentru copii din parcuri ameninţă, controlorii de bilete de pe mijloacele de transport în comun ameninţă… Şi, parcă nu ar fi îndeajuns, până şi noi între noi ne ameninţăm.

Şi, totuşi, de ce ne este teamă?

De ce ne este frică de această boală cu nume scos parcă din romanele cu tematică ştiinţifico-fantastică? Ne este frică pentru că nu suntem liberi, pentru că stăpânii noştri asta doresc, pentru că drepturile noastre au fost prea des încălcate şi niciodată nu am fost capabili să-i tragem la răspundere pe vinovaţi, pentru că această pandemie ce pare a nu se mai termina prea seamănă cu o operaţiune pusă la cale cu mult timp înainte, pentru că realitatea contrazice în mod constant datele oficiale şi, în ultimă instanţă, noi, românii, ne temem pentru că ne-am pierdut speranţa. Suntem un popor înfricoşat pentru că aşa arată un popor fără de speranţă! Înspăimântat şi derutat.

Citiți și:

Sinistra Agendă din spatele panicii COVID-19

În România, de frica unei viroze s-a instaurat o dictatură a absurdului, care ne-a furat toate drepturile și libertățile și ne-a afectat grav economia

Bruce Lipton: Când ți-e frică, ești mai prost



 

yogaesoteric
2 februarie 2021