De ce puterea trage de timp: Vrea să ne jupoaie cu mâna Ursulei!
Groparii României trag deliberat de timp cu negocierile pentru numirea guvernului și pentru măsurile de reducere a deficitului bugetar. Ei vor să o lase pe Ursula Von Der Leyen, președintele Comisiei Europene să decidă majorarea TVA și a altor impozite din România.
‒ Groparii României își imaginează că vor reduce costurile politice și că poate vor scăpa de furia populară, dacă va decide Comisia Europeană în locul lor cât și de unde să se taie, spunând apoi că ei nici nu se gândeau la așa ceva, pentru că doar „au promis” înainte de alegeri, dar iată că acum nu au încotro, dacă e ordin de la Bruxelles!
‒ Nu exclud ca groparii de fapt să fie înțeleși în prealabil cu Comisia Europeană și să fie totul o regie. Adică Ursula să „își ia fapta”, ca să îi scape pe președintele Nicușor Dan și pe viitorul premier de costurile politice. În schimbul gestului „altruist”, Ursula va guverna practic România, va indica ce și cum să se taie.
‒ Comisia Europeană a cerut statelor cu deficit bugetar excesiv printre care și România să prezinte până la data de 30 aprilie 2025 un plan de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar. Însă România a fost unicul stat aflat în această situație care nu a depus planul de măsuri la Comisie.
De ce oare nu au depus nimic? Măcar puneau și ei acolo niște propuneri, care puteau fi sau nu acceptate de Comisia Europeană, dar măcar mai trăgeau de timp până erau gata cu negocierile pentru un nou guvern și pentru un acord privind reducerea deficitului.
‒ În loc ca Guvernul Ciolacu să prezinte până la termenul impus de Comisia Europeană, până la 30 aprilie 2025, propunerile de măsuri pentru reducerea deficitului bugetar, premierul Marcel Ciolacu a demisionat din funcție la data de 6 mai 2025, provocând astfel demisia întregului cabinet de miniștri, care acum este interimar.
‒ Până la data de 4 iunie 2025, guvernul interimar, condus acum de Cătălin Predoiu în locul lui Marcel Ciolacu, tot nu a prezentat planul de măsuri așteptat de Comisia Europeană, deși termenul a expirat de mai bine de o lună. Ca atare, Comisia Europeană a constatat că România nu a făcut nimic pentru reducerea deficitului bugetar, așa că va prezenta concluziile sale ECOFIN, adică Consiliului Europea al miniștrilor de Finanțe, care se va reuni pe 20 iunie.
În Tratatul European scrie că în asemenea cazuri Consiliul își însușește recomandările Comisiei Europene pentru remedierea situației, pe care le transmite apoi statului membru.
Adică nu va mai hotărî Guvernul României cum să reducă deficitul excesiv, ci va fi obligat să urmeze recomandările Comisiei Europene.
Probabil Comisia va recomanda majorarea TVA, pentru că este cel mai simplu și rapid de făcut. În al doilea rând, TVA fiind o taxă plătită de cumpărători, nici nu afectează corporațiile, care doar o colectează de la cumpărători prin prețul produsului sau serviciului și apoi o virează la bugetul statului.
Comisia ar mai putea recomanda și creșterea de impozit pe profit și pe dividende, deoarece multinaționalele oricum nu declară profit în România, ci îl transferă în țările lor prin „optimizare fiscală”. Mai mult firmele românești vor fi impozitate suplimentar.
Este posibil ca recomandările Comisiei Europene să includă și privatizarea companiilor rămase în proprietatea statului, ca Hidroelectrica, Salrom, Portul Constanța, Aeroportul Otopeni sau Romgaz, dacă o fi pus cineva ochii pe ele.
‒ Tergiversarea de către guvern a măsurilor de reducere a deficitului bugetar, cu scopul deliberat ca acestea să fie luate apoi conform recomandărilor Comisiei Europene, ar fi o gravă cedare de suveranitate. Dar cui îi pasă? Doar „extremiștii” de la AUR mai fac caz de suveranitatea națională.
‒ Dacă guvernul nu va îndeplini recomandările Comisiei transmise la Consiliul European ECOFIN din 20 iunie până la următoarea ședință a ECOFIN, care se va ține pe 8 iulie, atunci conform Tratatului European Consiliul poate începe o serie de măsuri pentru sancționarea României.
‒ „Pe surse” am văzut că s-ar putea să se suspende fondurile europene pentru România ca sancțiune. În Tratatul European nu scrie așa ceva, ci sunt alte sancțiuni, cum ar fi cererea Comisiei către Banca Europeană de Investiții să-și revizuiască politica de împrumuturi față de statul în cauză sau statul sancționat să constituie la UE un depozit fără dobândă.
Poate nu am știut eu unde să mă uit. Sau poate că presa Sistemului a primit știrea despre suspendarea fondurilor europene spre difuzare cu scopul de a timora opinia publică, pentru a se supune celor ce urmează.
‒ Conform constituției, guvernul demisionar poate rămâne în funcție 45 de zile de la demisia sa din 6 mai, care ce să vezi?, se împlinesc fix pe 20 iunie, adică la aceeași dată la care Consiliul European va decide recomandări pentru România privind reducerea deficitului bugetar.
Așadar, dacă noul guvern, să zicem Guvernul Bolojan, va depune jurământul chiar pe 20 iunie, va fi „curat constituțional, Coane Fănică!”. Totodată, noul guvern nu va mai fi și responsabil pentru trecerea deciziei privind reducerea deficitului de la București la Bruxelles, aceasta fiind doar „moștenirea grea” de la guvernul Ciolacu și guvernul interimar Predoiu, care nu au transmis Comisiei Europene planul de măsuri pentru reducerea deficitului excesiv.
Guvernul Bolojan va îndeplini recomandările Comisiei privind ce, cât și de unde să taie, că doar de aceea e „pro-european”, însă nici nu va purta răspunderea politică, putând pretinde că nu face decât să îndeplinească recomandările Comisiei, pentru că „asta-i situația” și că dacă ar fi fost după ei, cu siguranță ar fi fost mai miloși cu românii.
Aceasta ar însemna că negocierile de până acum dintre partide și întâlnirile cu patronatele și mai nou, cu sindicatele, au fost doar praf în ochi.
Autor: George Scarlat
Citiți și:
Fapte istorice ignorate ale României contemporane și marote din scrierile oficiale (XXVI)
UE pregătește Vaccinul Anti-Gândire
yogaesoteric
15 iunie 2025