De ce s-au proiectat în Parlamentul României filmările cu ororile teroriștilor Hamas?

S-a făcut mare caz de faptul că senatorul Diana Șoșoacă a transmis pe Facebook o înregistrare din parlament de la ședința „secretă” în care s-a prezentat un film de 30 de minute cu ororile teroriștilor Hamas în Israel în ziua de 7 octombrie a.c.

Toate televiziunile Puterii, adică toate televiziunile, au pus-o la zid pe Diana Șoșoacă, sub acuzația că AR PUTEA posta imaginile pe rețelele de comunicare virtuală, deși nimeni nu a probat că senatoarea ar fi filmat „filmul”, căci în înregistrarea sa spune clar că va întrerupe transmisia în direct atunci când începe proiecția!

Totuși, nimeni din presă nu s-a gândit să pună și întrebarea fundamentală: „De ce s-au proiectat în Parlamentul României filmările cu ororile teroriștilor Hamas?”.

Unii, măcar, s-au mirat și au subliniat faptul că este prima oară când se petrece așa ceva, iar alții chiar au spus că este o acțiune diplomatică a Israelului, prin care se justifică reacția armatei israeliene în Fâșia Gaza! Iată, de pildă, cum a început o emisiune la B1TV, realizată de Laura Chiriac:

Laura Chiriac uitând episodul din candidatura sa la primărie, cu omul de afaceri din parcare, în urma căruia ar putea fi și ea etichetată în fel și chip.

Invitatul emisiunii, gen. (r) Dan Grecu, a dat totuși o explicație, una foarte corectă, în care spune: „Din punctul meu de vedere, este vorba despre o încercare, probabil pornită inclusiv din cadrul diplomației israeliene, pentru a arăta ceea ce s-a petrecut cu adevărat în 7 octombrie în urma atacului terorist al Hamasului, care este, indiscutabil, terorist… Or, în acest moment se încearcă această «popularizare» a imaginilor pentru a se înțelege reacția israelienilor… Având în vedere că după 7 octombrie israelienii au cam pierdut războiul informațional pentru că lumea a fost bombardată cu informațiile ripostei israeliene, ripostă care, din păcate, a costat și viața a mii de inocenți, imaginile acestea au avut impact asupra sprijinitorilor lor.”

Așadar, ceea ce intuiam și noi pare să fi fost văzut și de invitatul emisiunii de la B1 TV: diplomația israeliană a impus Parlamentului României ca senatorii și deputații să fie obligați să vadă imaginile ororii pentru ca ei, în toate ocaziile, să justifice public intervenția armatei israeliene asupra civililor din Fâșia Gaza! Adică, parlamentarii români și, deci, România, să fie complici la ceea ce mulți lideri occidentali condamnă la reacția israeliană?

Noi am urmărit să vedem cum s-a ajuns la această stupidă și periculoasă acțiune din Parlament. În acest sens am consultat documentele oficiale și… n-am găsit mai nimic. Pe site-ul Camerei deputaților am găsit un „Proiect” din 20.11.2023 al ordinii de zi din 21 noiembrie 2023, ora 15:

După cum vedeți, nu avem un inițiator și o „Notă de fundamentare”, ca la toate proiectele! Doar se anunță că va avea loc „Ședința comună secretă a Camerei Deputaților și Senatului consacrată evoluțiilor recente și situației din Statul Israel”! Atât și nimic mai mult, nici dezbateri, nici vot!

După care regăsim exact aceeași formulare și în comunicatul oficial al Camerei:

Ne-am dus apoi pe pagina Senatului României pentru a vedea dacă nu cumva acolo aflăm cine și cu ce argumente a impus ordinea de zi cu ședința secretă, dar nici aici n-am aflat decât că va avea loc „ședința secretă”, cu aceeași ordine de zi:

Așadar, din consultarea acestor documente oficiale, constatând că nu sunt urmate procedurile standard, înțelegem că există cineva, o supraputere parlamentară care a impus și ordinea de zi, dar și vizionarea cu forța de către parlamentarii români a unui film de groază, cu care România nu are de-a face!

Că parlamentarii au fost obligați să vizioneze filmul cu ororile este demonstrat de art. 33, al. 1 din „Regulamentul activităților comune ale Camerei Deputaților și Senatului”, care spune: „Deputații și senatorii sunt obligați să fie prezenți la lucrările comune ale Camerei Deputaților și Senatului și să se înscrie pe lista de prezență a ședinței comune, ținută de secretari”.

Dacă ne uităm și la cap. „Organizarea și desfășurarea ședințelor comune” din acest Regulament, găsim la art. 13 motivele pentru care se întrunesc cele două camere parlamentare. Între cele 30 de motive, niciunul nu se referă la vizionarea de filme horror, astfel că proiecția cu teroriștii Hamas ar putea fi inclusă doar la punctul 30, „alte situații în care birourile permanente ale celor două Camere consideră necesară convocarea lor în ședință comună”. Pe cale de consecință, o astfel de proiecție cu ororile din orice conflict militar de pe pământ nu constituie motive pentru care parlamentarii români să se transforme în spectatori de cinema.

Înțelegem cu toții empatia cu victimele teroriștilor în Israel, așa cum s-ar cuveni să fim empatici și cu civilii uciși de armata israeliană în Fâșia Gaza, dar nu înțelegem rațiunea care s-a aflat la baza organizării acelei „ședințe secrete” a întregului Parlament pentru a fi vizionat un film horror!

Opinia publică este necesar să primească răspunsurile ce se impun pentru că este vorba de cea mai importantă instituție a statului și nimeni din afară nu are dreptul să impună prevederi ilegale și neconstituționale pe care aleșii noștri să fie obligați să le respecte! Iar întrebările sunt acestea:

– cine a cerut ca această ședință secretă să aibă loc?
– cine este inițiatorul acestui proiect și cine l-a susținut?
– cum s-a aprobat în plen acea ordine de zi și dacă s-a respectat termenul de 10 zile, prevăzut de art. 17 din Regulament? Acest articol spune clar: „Materialele ce urmează a fi înscrise pe ordinea de zi se transmit birourilor permanente cu cel puțin 10 zile înainte de dezbaterea acestora în plen, în afară de cazurile în care, potrivit Constituției și prezentului regulament, este necesară dezbaterea cu procedură de urgență în plenul Camerelor reunite”.
– care este motivul pentru a fi invocată „procedura de urgență”?

În lipsa acestor răspunsuri, suntem îndreptățiți să credem că elemente străine au impus Parlamentului, cu ajutorul unor cozi de topor din interior, organizarea acestei ședințe secrete, ceea ce înseamnă un grav abuz și chiar un precedent care poate genera un atentat la securitatea țării!

Autor: Ioan Spânu

Citiți și:
Amnesty International acuză Israelul de crime de război: „Civilii palestinieni nu au nici o vină”
Erdogan, acuzații dure la adresa Israelului: „Vă lăudați cu bombardarea localităților și cu uciderea civililor”

 

yogaesoteric
18 decembrie 2023

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More