De ce sunt românii tot mai săraci

N-am reţinut nimic din istorie, de aceea ne duc de nas gangsterii americani. Au devenit atât de „grijulii” cu noi, semn că practică jaful în formă continuată în România, iar în acest sens au sprijinul autorităţilor de la Bucureşti, care ţin la loc de cinste şi cu supunere cooperarea cu americanii, bazată, în special, pe afaceri precum „Bechtel”, „Chevron” şi „Gabriel Resources” – afacerea Roşia Montana, cu miză de miliarde de dolari pentru americani, precum şi înarmarea României cu tehnică de luptă expirată, pe sume uriaşe, livrate chiar în avans.

Americanii ne-au ademenit soldaţii în războaiele lor, iar acum au acces la teritoriul patriei şi la resursele noastre. Ne-au înarmat cu ce nu le-a mai trebuit, ne-au trimis în ţară trupe şi militari cu miile, pentru că au avut interesul să dezvolte la noi o zonă strategică de răfuială cu Putin, să fie mai aproape de Rusia şi de China! Americanii au la noi trupe şi armament cum nici în Irak nu au avut! Ce nevoie aveam de trupe americane, armament, avioane, blindate şi scut antirachetă, dacă suntem în NATO? Fiecare război declanşat de SUA împotriva statelor lumii, de la Iugoslavia la statele arabe, a fost „justificat” printr-un fapt abominabil, care mai târziu s-a dovedit a fi dezinformare, minciună mediatică, crimă în masă!

Toţi preşedinţii României postdecembriste au dat străinilor câte o bucată din suveranitatea țării, din resursele ei, România devenind tot mai captivă, în subdezvoltare şi plină de datorii! Să ne amintim că Bechtel, firma cu cel mai controversat contract de construcţie a unei autostrăzi în ţara noastră, a plecat din România cu un miliard de euro despăgubiri. Se va petrece şi cu „Gabriel Resources”, care deţine dreptul de exploatare minieră la Roşia Montană şi care vrea despăgubiri de peste 4 miliarde de dolari de la statul român.

La câte cantităţi de bogăţii şi resurse interne au dat guvernanţii noştri străinilor, România ar fi fost normal să fie pe picior de egalitate cu Monaco. Însă, realitatea spune că noi ne-am ales cu sclavia, cu sărăcie, jefuiţi, bătuţi şi cu banii luaţi. Toţi preşedinţii, toate guvernele au dat străinilor ce-au vrut, au minţit naţiunea cu „proiecte”, care de fapt au hrănit corupţia clasei politice, clientela şi tutela străină (SUA, Bruxelles, FMI, BM, NATO)!

Contextul politic al ultimilor ani a devenit o pistă de decolare şi aterizare a trupelor străine financiare de comando pe teritoriul stors de vlagă al economiei româneşti, care geme sub povara unui deficit enorm, presiunea crizei interne făcându-le acceptate şi mai uşor cu tot cu pretenţiile dăunătoare poporului nostru. Noi dormim în papuci, nici măcar imnul „Deşteaptă-te române…….” nu mai are efect. Tolerăm sistemul lor toxic, care a dat ţara pe mâna jefuitorilor externi, a permis trupelor armate străine să ocupe România şi să aibă baze militare pe teritoriul nostru, sub pretextul că ne apără de nu ştiu ce ţânţari şi tăuni. Noi nu suntem în război cu nimeni! Şi nici nu vrem război!

Toate proiectele de ţară de după 1990 s-au consumat pe strategica lozincă „după noi potopul”, adică, distrugerea prin vânzare a industriei şi agriculturii româneşti în favoarea străinilor. Toate guvernările postdecembriste s-au jucat cu viaţa poporului român. I-au jefuit trecutul, prezentul, subminându-i viitorul. Casa Poporului ar fi necesar să fie evacuată urgent, iar „locatarii” ei, foşti şi actuali, transferaţi într-o puşcărie pentru clasa politică! Ne-au dus în Uniune, de fapt o mare corporaţie globalistă, subordonată Washingtonului via Davos. Uniunea a intrat cu bocancii murdari în visteria României, cu acordul slugilor de la Bucureşti şi a securistului Isărescu, cu nume de cod „Manole”, dirijor până la moarte al BNR, iar acum nu mai putem pune un ban dintr-un buzunar în altul fără acordul Uniunii. Bruxellesul a intrat în curtea noastră, în casa noastră, în bucătăria noastră şi face ce vrea cu viaţa noastră, cu traiul nostru, cu orătăniile din curte, cu pământul nostru, cu agricultura noastră, cu fermele noastre. Ne ucid când vor orătăniile din curte cu virusurile lor, pe noi ne tratează cu vaccinuri letale. Iar poporul continuă tăcerea.

România nu va mai fi prea curând un stat suveran, aşa cum a fost până în 1989, pentru că nu este lăsată să funcţioneze ca un stat naţional de drept. Nu este nevoie să ai statut de analist ca să observi lanţul trofic al destabilizării interne, pe fondul căruia Guvernul a impus şi anul acesta, în schimbul unui mărunţiş pentru popor, măsuri ineficiente de intervenţie în piaţă socială, adică s-a umblat tot la taxele şi impozitele populaţiei, nu la prosperitatea aparatului politic şi de stat, nu la averile adunate ilicit, nu la pensiile speciale, ca şi cum populaţia ar fi conspirat împotriva integrităţii morale a clasei politice şi a specialilor.

Autor: Maria Diana Popescu

Citiți și:
Băncile străine abia au așteptat măsurile lui Ciolacu ca să-și bată joc de români: majorează comisioanele pentru tranzacțiile cash
Ce vrea Ciolacu din 2024 pentru români: fără mașină, fără bani în buzunar, cu laptopul luat de Servicii și închis dacă protestează

 

yogaesoteric
1 martie 2024

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More