De la 1 iulie, sistemul RO e-Factura s-a extins: statul are acces la informații detaliate despre toate achizițiile făcute de români, inclusiv despre obiceiurile de consum
Îngrijorări privind protecția datelor personale și libertatea personală
Extinderea sistemului e-Factura marchează un pas semnificativ către o monitorizare extinsă a achizițiilor românilor. Prin implementarea acestei măsuri, toate tranzacțiile, inclusiv cele efectuate de consumatorii finali, vor fi înregistrate și accesibile autorităților fiscale, potrivit capital.ro. Acest pas ridică îngrijorări cu privire la protecția datelor personale și la libertatea personală.
Începând cu 1 iulie, sistemul RO e-Factura s-a extins pentru a include și tranzacțiile între operatorii economici și consumatorii finali. Aceasta înseamnă că de acum companiile vor fi obligate să încarce în sistemul electronic facturile fiscale pe care le transmit clienților. Această extindere ridică îngrijorări privind protecția intimității datelor personale.
Conform OUG nr. 69/2024, sistemul RO e-Factura va fi extins pentru tranzacțiile în relația B2C (business-to-consumer), inițial opțional în perioada 1 iulie 2024 – 31 decembrie 2024 și obligatoriu începând cu 1 ianuarie 2025.
Obligatoriu de anul viitor pentru fiecare tranzacție
Începând cu 1 iulie până la 31 decembrie 2024, companiile vor avea opțiunea să încarce în sistemul electronic facturile fiscale pentru mai multe categorii. E vorba de facturi fiscale pentru utilități, cumpărături de electrocasnice sau haine realizate online. Acestea sunt transmise consumatorilor finali. De la începutul anului viitor, această procedură va deveni obligatorie pentru fiecare tranzacție.
Asociația pentru Tehnologie și Internet atrage atenția că prin încărcarea acestor facturi, ANAF va avea acces la informații detaliate despre toate achizițiile făcute de români, nu doar la valoarea produselor, așa cum se petrece în prezent.
În plus, reprezentanții asociației subliniază că, prin intermediul acestor facturi, statul poate colecta informații despre obiceiurile de consum ale cetățenilor.
Analistul economic Bogdan Glăvan a subliniat că aceasta ridică o problemă de afectare a intimității și, în esență, a libertății personale.
El a subliniat că există o preocupare semnificativă în privința protecției intimității și libertății personale în contextul extinderii sistemului e-Factura. El a spus că statul va avea acces la informațiile despre plățile cetățenilor către hoteluri, servicii diverse. Se pot vedea și achizițiile de bunuri cum ar fi o mașină de spălat, ceea ce ridică o problemă de confidențialitate profundă.
„Odată ce un cetățean va plăti o factură către un hotel, către un serviciu, ca să-și cumpere o mașină de spălat sau ca să facă orice altceva, statul va cunoaște aceasta. Asta e o problemă de afectare a intimității și în esență a libertății personale.
Evident că poate descoperi în felul ăsta foarte ușor, apăsând pe un buton, dacă Bogdan Glăvan a făcut băi de nămol la Techirghiol, dar poate eu nu vreau să se știe chestia asta”, a declarat Bogdan Glăvan, citat de capital.ro.
Analiștii economici exprimă preocuparea că statul ar putea exercita un control excesiv. Ei au subliniat că aproximativ șapte milioane de oameni efectuează achiziții de la magazinele online administrate de firme din România.
Citiți și:
Protest avocați: Eliminarea obligativității e-factura, abrogare interdicție plăți în numerar, CASS av, abrogare OUG 109/2023 (Hub financiar), abrogare 116/2023 (S.I.I.S.N.), respectarea supremației Constituției
Cu e-Factura la „psihiatra învelită”
yogaesoteric
13 iulie 2024