De la adoptarea Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului au trecut mai mult de 70 de ani. Nimic nu mai este la fel ca atunci

Ca și în feudalism (împotriva căruia s-au pornit toate revoluțiile și războaiele civile, inclusiv revoluția franceză din 1789, inclusiv războiul civil american din 1860-64), oamenii au redevenit obligați să suporte startul ratat în viață. Copii de la țară, copii din mediile sărace, nu mai au acces real la educație, care a fost transformată într-o uriașă și ultra-profitabilă afacere. Costă foarte mulți bani, pe care omul obișnuit nu îi are, fiind nevoit să apeleze la înrobitoare credite de studii, în condițiile în care șansa unei slujbe corespunzătoare pregătirii universitare este tot mai mică.

Universitățile de elită, extrem de scumpe, pot să asigure joburi sigure și bine plătite (aceste mari universități, de altfel, fac parte din sau creează ele însele rețele de sens care asigură absolvenților poziții privilegiate în societate și economie, indiferent de merit și valoare personale, proprii), dar omul obișnuit nu poate accede acolo decât cu credite scumpe, întinse pe zeci de ani de rambursare, cu dobânzi care dublează sau chiar triplează suma primită inițial pentru plata taxelor de studii sau cu burse acordate pe criterii non-valorice, care ignoră meritul și asiduitatea, dar contribuie la creșterea notorietății universității (exemplul sportivilor profesioniști americani fiind cel mai edificator).

Marea majoritate a executivilor marilor companii se recrutează prin rețelele de sens (meaningful network), în care nu pătrunde oricine, fiind rezervate acestei noi „aristocrații” corporatiste. Curentul principal, trendul acestei lumi in-egalitare, față de care bunicii noștri combatanți în cel de-al Doilea Război Mondial s-ar simți rușinați și trădați, este acela al competiției neloiale de idei, al trucării meciului în favoarea celor lipsiți de valoare sau merite, dar provenind din familia sau rețeaua de sens potrivite. Mai mult chiar, locul în mijlocul acestor elite nemerituoase este din ce în ce mai des cumpărat, cu bani (pe care îi dețin mai ales interlopii, oligarhii sau traficanții au bani și corupții lor…) sau cu promisiunile de vânzare de influență potrivite.

De altfel, managementul „eficient” al afacerilor globale se asigură mai ales prin mecanismul „ușii rotative” – birocrații sau tehnocrații sunt recrutați dintre executivii sau specialiștii corporatiști care, după o perioadă oarecare de slujbă „credincioasă”, se întorc în corporații pe funcții înalte, bine remunerate, perioada de birocrație fiind dedicată legilor, procedurilor administrative sau judiciare și „culturii” instituționale menite a privilegia corporația sau a-i consolida privilegiile, rentele și monopolurile deja existente. Rezultatul acestei degradări care alungă meritele și valoarea și răpesc șansele de educare și afirmare ale oamenilor obișnuiți și continuu sărăciți este prostocrația, care este o plutocrație exercitată prin vătafi nepricepuți la administrarea treburilor publice, dar deosebit de venali.

Este evident că ascensorul social nu mai funcționează.

În plus, în ciuda categoricei interdicții inserate în Declarația Universală a Drepturilor Omului din 1949 de acei reprezentanți ai bunicilor noștri, care trecuseră peste un război pustiitor și peste un genocid rasist, societatea contemporană a involuat într-o asemenea măsură încât segregarea pe criterii sanitare, de (lipsă de) avere, de cetățenie sau de comportament social (non)deviant de la canoanele oficiale a (re)devenit acceptabilă, ba chiar „științific” argumentată.

Sub impactul fricii endemice și exagerate de infecția cu un virus care nu este mai letal decât virusul gripei, unele companii aeriene au început să pretindă certificate de vaccinare, ca o condiție de acces în avion. La presiunea corporațiilor Big Tech, Pharma și Finance exercitată asupra birocraților și tehnocraților revolving doors de care dispun, unele state membre ale UE (cum sunt Franța sau Spania), precum si Marea Britanie, au ridicat problema unui „pașaport de libertate” (ce ironie neagră…) condiționat de vaccinare, iar Uniunea Europeană a dezbătut, la cererea Greciei, şi a adoptat un proiect de regulament (direct aplicabil în dreptul statelor membre) cu privire la un așa-numit „pașaport de vaccinare”, care să permită libera circulație în spațiul comun european a cetățenilor europeni vaccinați – ceilalți cetățeni urmând a fi legați de glie…

China, la rândul său, a interzis pătrunderea pe teritoriul său a vaccinaților cu produse occidentale. Și mai grav este că a apărut segregarea la locul de muncă, în școli sau universități, ba chiar în multe alte locuri publice (mall-uri, biblioteci, teatre) o segregare insidioasă, implicită – cine nu are sfântul certificat, nu are nici acces în respectivele instituții sau locuri publice. Este oarecum reconfortant că, recent, Consiliul Europei, organismul constituit din 48 de state membre care se situează, ca nivel de competență de reglementare și de numire în funcții, deasupra Curții Europene a Drepturilor Omului, a emis o rezoluție care interzice vaccinarea obligatorie și segregarea pe criteriul (ne)vaccinării.

Numai că, odată deschisă fereastra Overton a deciziilor fatale, este doar o chestiune de timp până la generalizarea acestei discriminări și deplina instaurarea a apartheidului sanitar în Europa. De altfel, s-a constituit un consorțiu de corporații Big Tech, Big Pharma și OMS, cu scopul creării unui astfel de pașaport, evident în format virtual, informatic. De vreme ce asemenea sfinți ai globalismului și-au cheltuit bani și timp prețios, este clar că proiectul nu se va bloca în chestiuni procedurale și legale și va merge victorios înainte, în uruit de panzere.

Autor: Gheorghe Piperea

Citiți și:
DECLARAŢIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI
Școala – fabrică de sclavi (I)
Gheorghe Piperea, despre România: «O colonie ținută în frâu de vătafi semianalfabeți»
 

yogaesoteric
9 iunie 2021