De la bioetică la auto-etică prin medicinile naturale. Medicina tradiţională indiană, Ayurveda, între tradiţie şi ştiinţă (VI)

de Alina Antonia
 
Citiţi partea a cincea a acestui articol
 

Conform sistemului Ayurveda există o lege cosmică universală ordonatoare care determină atât regularitatea fenomenelor naturale cât şi comportamentul uman. Orice abatere de la morală (săvârşită cu voia sau fără de voia celui care o comite), apare ca o transgresare a acestei legi, care se traduce sub forma unei dezordini în organism. Boala este astfel strâns legată de ideea de păcat. De exemplu, hidropizia  (acumularea lichidului în cavităţile corpului sau în ţesuturi), era considerată ca fiind o pedeapsă a zeului VARUNA, păzitorul acestei legi. 

Ayurveda a fost construită pe baza a şase sisteme filosofice (SHAD DARSHAN): SAMKHYA, NYAYA, VAISHESHIKA, YOGA, MIMAMSA ŞI VEDANTA. Filosofia SAMKHYA, prin tratatul său clasic, SAMKHYA – KARIKA, considerat a fi fost scris de către ISHVARA KRISHNA în jurul anilor 400-500 D.C., prezintă în cele douăzeci şi cinci de principii ale sale modul în care a luat naştere manifestarea, prin expansiunea conştiinţei de la nemanifestat la lumea manifestată, lumea materială născându-se din inteligenţa spiritului creator. Astfel, printr-un proces de emanaţie ce porneşte din domeniul lumii cauzale se ajunge la nivelurile din ce în ce mai dense ale lumii manifestate. Elementele fundamentale care stau la baza oricărui fenomen de manifestare sunt, în concepţia acestei filosofii, TATTVA-ele, constituenţi ai lumii spirituale şi materiale, ale căror reflexii se regăsesc  pe fiecare nivel al manifestării.  În cazul fiinţei umane, nivelul cel mai dens de manifestare este chiar corpul fizic. Sistemul SAMKHYA susţine că cele cinci TATTVA-e sunt în conexiune cu cele cinci elemente, aceleaşi care vor fundamenta mai târziu şi medicina hipocrată.

Corpul fizic nu este deci, în concepţia Ayurvedei, decât învelişul vizibil, manifestat la nivelul cel mai dens de materialitate, a întregului deosebit de complex pe care-l reprezintă fiinţa umană. El este reflectarea fidelă, la nivel fizic, a stării de echilibru sau de dezechilibru a tuturor elementelor care îl compun, pe diversele sale nivele de manifestare. La fiecare nivel, prin intermediul celor cinci simţuri, al celor cinci organe de simţ şi al funcţiilor asociate lor, fiinţa umană are posibilitatea să experimenteze viaţa sub absolut toate aspectele ei.

Ayurveda se revelează astfel, în lumina tuturor acestor învăţături milenare, ca fiind mult mai mult decât un simplu sistem medical: ea reprezintă de fapt o cale deosebit de complexă şi practică de evoluţie spirituală, care ia fiinţa de la nivelul cel mai de jos  al manifestării, din lumea materială şi o duce către nivelul ultim de conştiinţă. Astfel, experienţa spirituală privită din această perspectivă, dobândeşte semnificaţia unei reîntoarceri a omului în conştiinţă, printr-un proces de resorbţie gradată, invers procesului de emanaţie a manifestării, care culminează cu identificarea cu cauza subtilă primordială a manifestării tuturor lucrurilor. Însuşi procesul de vindecare este văzut în acest context ca fiind doar o etapă a acestui demers spiritual, etapă care nu poate fi desăvârşită decât dacă fiinţa devine conştientă de dezechilibrele sale la diverse nivele şi acţionează în mod conştient, folosind mijloacele pe care Ayurveda le pune la dispoziţie, în sensul restabilirii echilibrului. Astfel, printr-o cunoaştere teoretică şi practică adecvată, fiinţa umană poate ajunge să îndepărteze cauzele subtile ale bolilor, procesul de vindecare culminând cu eradicarea cauzei subtile celei mai profunde, aceea care o separă de conştiinţa identificării cu Sinele Suprem, ATMAN. Parcurgerea acestei călătorii interioare până la sursa ei cea mai profundă îi aduce fiinţei umane, o dată cu eliberarea spirituală din lanţul naşterilor şi morţilor succesive (SAMSKARA), o sănătate perfectă sau, invers, atingerea conştientă a stării de sănătate perfectă pe această cale poate aduce cu sine eliberarea spirituală. Astfel, miracolele vindecării, susţine Ayurveda, nu mai apar ca fiind nişte miracole decât pentru cei ignoranţi, care nu cunosc mecanismele inefabile ale acestui proces.

CHARAKA-SAMHITA subliniază, de asemenea, importanţa studiului corelat al celor cinci elemente ale corpului fizic şi al diferitelor aspecte ale minţii. Fiecare organ de acţiune şi de simţ reprezintă sui generis canale subtile prin care gândirea poate experimenta, respectiv poate exprima aspectele subtile legate de funcţiile lor caracteristice şi de obiectele lor: „Corpul fizic şi mintea (mentalul) constitue întotdeauna substratul, atât al bolilor, cât şi al stării de fericire (altfel spus, al stării de sănătate perfectă)” [I, 53].

Dacă privim manifestarea umană dintr-o altă perspectivă, trebuie să mai precizăm, în mod necesar, că Ayurveda are la bază tipologiile constituţionale care pleacă de la combinaţia între cele patru elemente manifestate: aerul, apa, focul şi pământul cât şi eterul, cel mai subtil dintre ele, chintesenţa lor. Ea consideră că manifestarea fizică a oricărei fiinţe, inclusiv forma sa fizică, cu toate caracteristicile care o definesc, constituie o expresie a necesităţii, în conformitate cu  legea rezonanţei. În această perspectivă, orice iregularitate, orice dezechilibru, orice boală, deformaţie, malformaţie, pe scurt, orice deviere a manifestării considerate perfecte şi armonioase, nu reprezintă altceva decât indiciul unor dezechilibre profunde ale fiinţei, pe care Ayurveda e capabilă să le identifice prin teoriile şi mijloacele ei specifice. Mai mult, ea se dovedeşte astfel capabilă să răspundă şi unor întrebări cărora medicina ştiinţifică modernă a renunţat să le mai caute răspunsul, mulţumindu-se cu nişte decizii şi acţiuni medicale care nu ţin nicidecum cont de aceste cauze primordiale, săpând astfel şi mai adânc prăpastia creată deja între conştiinţă şi materie, caracteristică societăţii actuale.

Un alt element important în demersul său, este faptul că Ayurveda ia în considerare teoria reîncarnării, de care medicina modernă nici nu vrea să audă, dar care explică tocmai continuitatea lanţului cauzelor şi efectelor, pe care fiinţa continuă să le poarte cu sine chiar şi după moartea şi abandonarea corpului fizic. Corpul fizic nu mai păstrează astfel decât însemnătatea unui înveliş temporar, provizoriu, care rămâne totuşi o oglindă perfectă a realităţii interioare pe care o ascunde. O astfel de perspectivă îi oferă pacientului şansa extraordinară de a înţelege că identificarea cu corpul fizic actual nu este decât o capcană a ignoranţei care îi învăluie conştiinţa şi o împiedică să vadă realitatea în mod obiectiv, să recunoască în forma actuală a corpului său şi în starea de sănătate a acestuia, o rezultantă a tuturor acţiunilor sale anterioare.

Ayurveda consideră că experimentând în mod conştient tot ceea ce este necesar a fi experimentat de către fiinţa umană în viaţa actuală, aceasta are şansa extraordinară de a-şi corecta greşelile trecutului şi, în consecinţă, de a-şi ameliora calitatea vieţii sau a vieţilor sale viitoare. În lumina acestor revelaţii, chiar şi viaţa într-un corp bolnav sau malformat capătă întotdeauna sens, atât pentru fiinţa aflată în această situaţie, cât şi pentru fiinţele cu care ea interacţionază, definindu-se astfel ca o continuă aspiraţie către desăvârşire.

Revenind la tipurile constituţionale de care am amintit în treacăt mai înainte, este important să subliniem că şi Ayurveda, la fel ca şi medicina hipocrată, mult mai târziu, se bazează pe un sistem tipologic foarte bine pus la punct. De fapt, se pare că sursa de inspiraţie a medicinii hipocrate, în această direcţie, a constituit-o tocmai medicina ayurvedică, de care Hipocrate nu era străin. În limba latină, „constituere” înseamnă „a ordona într-un anumit fel”. Ayurveda înţelege prin „constituţie” totalitatea aspectelor fizice, dinamice şi psiho-mentale ale unui individ, aflate în strânsă corelaţie între ele şi care prezintă un anumit grad de stabilitate. Caracteristicile constituţionale individuale, susţine doctrina ayurvedică, sunt cele care diferenţiază oamenii între ei.

Tipologiile constituţionale sunt stabilite în funcţie de predominanţa celor trei factori fundamentali de sănătate sau de boală, cunoscuţi în Ayurveda sub numele de DOSHA-e: VATA DOSHA, PITTA DOSHA şi KAPHA DOSHA. În limba sanscrită, DOSHA are sensul de factor care, atunci când este dezechilibrat, provoacă dezordinea în constituţia proprie unei anumite fiinţe. Conform învăţăturilor Ayurvedei, în momentul în care viaţa (AYUS) pătrunde în corpul fizic, cele trei structuri, DOSHA-e, încep să se manifeste şi au rolul de a regla, de a coordona şi de a controla toate funcţiile biologice şi vitale ale acestuia. Faptul de a menţine o bună sănătate a fiinţei s-ar reduce deci la menţinerea echilibrului perfect al celor trei DOSHA-e, aşa cum definesc ele structura tipologică armonioasă a individului. Hipocrate a pus şi el în evidenţă, la rândul său, faptul că diferenţele constituţionale dintre oameni, ca şi coordonarea funcţiilor organismului, urmează manifestările distincte a ceea ce el a numit „umori”. Cele patru umori care definesc tipologiile hipocrate reprezintă în fond tocmai expresiile tipologiilor constituţionale bazate pe cele patru elemente fundamentale manifestate, care în Ayurveda constituie baza sistemului celor trei DOSHA-e. 

Administrarea remediilor ayurvedice în vederea restabilirii echilibrului, ţine cont tocmai de această tipologie constituţională a pacientului. Tratamentul este individual, fiecare remediu acţionând reparatoriu, în mod specific, asupra fiecărui individ, în funcţie de structura sa tipologică. Un bun practician ayurvedist cunoaşte foarte bine conexiunile existente între caracteristicile tipologiilor constituţionale şi caracteristicile şi efectele diverselor remedii. Acesta este motivul pentru care consultaţia ayurvedică este un element cheie al demersului de vindecare pe care medicul şi pacientul urmăresc să-l realizeze împreună. Medicul face efortul de a-l percepe pe pacient în toată complexitatea sa, conform tuturor aspectelor pe care am urmărit să le surprindem aici şi nu doar prin prisma bolii sau a organului afectat. De asemenea, în funcţie de disponibilitatea şi capacităţile pacientului, medicul urmăreşte să-l determine pe acesta să-şi asume şi el, la rându-i, propriul proces de vindecare, devenind astfel un actor conştient de cauzele propriei boli, ca şi de evoluţia vindecării în conformitate cu acţiunile sale. Acesta, părăsind ipostaza de simplu spectator pasiv, cu care medicina convenţională l-a obişnuit până acum, va urmări să înţeleagă rând pe rând cauzele propriei boli şi să întreprindă acţiunile necesare pentru eliminarea treptată şi înlocuirea lor cu ceea ce este adecvat fiinţei sale şi în conformitate cu legile naturale.

(va urma)

Bibliografie:
1. CHOPRA Deepak, Santé parfaite. Guérir, rajeunir et vivre heureux avec la médecine indienne, Presses du Châtelet, 2005;
2. DRAGOS Dorin et alii, Plante pentru vindecarea sufletului, Tritonic, Bucureşti, 2002;
3. DUFRESNE Jacques, DUMONT Fernrd, MARTIN Yves (dir.), Traité d’anthropologie médicale. L’institution de la santé et de la maladie, PU Québec, PU Lyon, 1985;
4. HAMMEL Pascal, Médecins du bien-être, in « L’Express International », Nº2977, 24-30 juillet 2008;
5. LAPLANTINE Françoise, La médecine populaire des campagnes françaises aujourd’hui, J.-P., Paris, 1978;
6. LAPLANTINE François, Anthropologie de la maladie, Payot, 1986;
7. LEONARD Jacques, La France médicale au XIX-ème siècle, Paris, Gallimard, 1978;
8. LENOIR Frederic, Le temps de la responsabilité, Fayard, 1991;
9. MAZARS Guy, Medicina tradiţională indiană. Istorie şi actualitate, Corint, Bucureşti, 2003;
10. OPPEL Lloyd et alii, Introducing Medical students to CAM, in “Canadian Family Physician”, vol. 50: November, 2004;
11. VERHOEF Marja et alii, Complementary and alternative medecine in undergratuate medical education. Associate dean’s perspectives, in “Canadian Family Physician”, vol. 50: November, 2004.

Citiţi şi:

Cele trei tipuri constituţionale ale sistemului AYURVEDA

Modalităţi practice ale sistemului Ayurveda

yogaesoteric
14 februarie 2013