De la cibernetică la Littleton: tehnici pentru controlul conştiinţei (II)
Citiţi prima parte a articolului
Grupul de Cibernetică
Una dintre „Marile minciuni”
strecurate în Anatomia… lui Fromm a fost ideea că subcultura
eroticului drog-rock-sex ar fi antidotul pentru societatea cibernetică
„necrofilă”. Adevărul este că Școala de la Frankfurt și aliații lor
apropiați, printre care oligarhii britanici Russell, Wells, Huxley, au fost
atât arhitecții proiectului contracultural cât și al celui cibernetic.
În realitate, Grupul de Cibernetică, sponsorizat de Josiah Macy Foundation, a
fost umbrela sub care CIA și serviciile secrete britanice au condus propriile
experimente în masă referitoare la drogurile psihedelice, incluzând LSD-
25, care experimente s-au extins practic în fiecare campus american
dându-ne schimbarea de paradigmă contraculturală a anilor 1966-1972.
Grupul Cibernetic, cunoscut printre membrii săi ca
„Proiectul om-mașină” („Man-Machine Project”) a fost lansat
neoficial la New York în cadrul conferinței „Ședința de Inhibare
Cerebrală”, sponsorizată de directorul medical al Josiah Macy Foundation,
Frank Fremont-Smith. Printre participanți au fost Warren McCulloch, Arturo
Rosenblueth, Gregory Bateson, Margaret Mead și Lawrence K. Frank. Rosenblueth era un
protejat al lui Norbert Wiener, care, cu acest prilej, a stabilit principalii
parametri ai proiectului. Vorbind în numele lui Wiener și John von Neumann, el
a propus formarea unui grup de ingineri, biologi, neurologi, antropologi și
psihologi pentru elaborarea de experimente în domeniul controlului social,
bazându-se pe ipoteza că creierul uman nu este nimic mai mult decât o
mașinărie complexă având intrări și ieșiri care pot fi programate atât la
nivel personal cât și la scală socială (behaviorism).
Al Doilea Război Mondial a împiedicat
proiectul să iasă la suprafață pentru mai bine de patru ani. Dar, imediat după
capitularea Japoniei, McCulloch i-a cerut lui Fremonth-Smith să convoace o a doua
adunare sub sponsorizarea formală a Fundației Macy. Prima din ceea ce avea să devină
seria de zece conferințe majore și eforturi anuale de cercetare, desfășurate
între 1946-1953, a avut loc în 8-9 martie 1946, la New York, sub titlul
„Mecanismul de feedback și sistemele cauzale circulare în biologie și
științele sociale”.
Ceea ce a urmat acelei prime întâlniri a
fost mai mult decât fondarea unui program demonic de creare a „societății
finale”, bazată pe fuziunea dintre om și mașină. Un nucleu de bază format din
20 oameni s-a constituit într-o echipă menită a duce la capăt această misiune
și de a da naștere unor instituții permanente care să continue cercetările până
în prezent. La un an după sesiunea de fondare, Wiener a dat termenul
„cibernetici” („cybernetics”) pentru descrierea efortului
lor.
Poate vă întrebați cine sunt „doctorii
Jekyll” adunați în jurul mesei la prima dintre Conferințele Macy.
Warren McCulloch a fost președintele titular al
tuturor celor zece conferințe. La momentul primului congres era profesor de
psihiatrie și psihologie la University of Illinois, dar curând după aceasta se
va muta la Research Laboratory of Electronics din cadrul MIT.
Walter Pitts – protejat al
lui McCulloch, inițial la Illinois, apoi la MIT.
Gregory Bateson –
antropologist și soț soț al Margaretei Mead; ulterior va ocupa poziția de director
de cercetare la Veterans Hospital din Palo Alto, California, unde a fost un membru
esențial al MK-Ultra și al altor experimente guvernamentale secrete cu droguri care
alterează conştiinţa.
Margaret Mead – ulterior
asistent de etnologie la Muzeul American de Istorie Naturală din New York, unde s-a
bucurat de atenție ca o „zeiță a pământului”, în cadrul
Grupului de Cibernetică, ajutând la lansarea mișcării feministe moderne prin
persoana lui Betty Friedan, o studentă protejată de Kurt Lewin.
Kurt Lewin – fondatorul
Centrului de Cercetare al Dinamicii de Grup de la MIT, lider al Institutului de la
Frankfurt și tovarăș de convingeri cu Karl Korsch de la același institut, fondator
al lingvisticii în domeniul inteligenței artificiale (AI). Laboratorul
„Lewin’s National Training” va deveni mai târziu parte a
Asociației Naționale de Educație, având ca misiune facilitarea transformării
educației publice din America în ceva foarte aproximativ cu schema de coșmar a
lui Bertrand Russell, de a-i învăța pe copii altceva decât până
atunci și care poate fi rezumat concis prin noua paradigmă potrivit căreia,
„zăpada nu mai este albă, ci neagră” (susținerea unui aspect,
oricât de aberant, împotriva tuturor evidențelor – n.tr.).
Paul Lazarsfeld –
directorul Biroului de Cercetări Sociale Aplicate de la Universitatea din Columbia,
care în timpul războiului a fost șef al Laboratorului de cercetări radio din
cadrul Princeton University și a fost șeful filialei de aici a Școlii de la
Frankfurt.
Paul Lazarsfeld
John Von Neumann
Norbert Wiener
O colecție impresionantă de oaspeți au participat
la sesiunile Grupului de Cibernetică în decursul celor șapte ani de existență a
sa. Printre ei s-a numărat Max Horkheimer, șeful Școlii de la Frankfurt, care
colaborase cu Grupul de cibernetică în timp ce condusese Studiile asupra
prejudiciului.
Dr. Harold Abramson – unul
dintre oamenii de știință de top ai CIA, implicat în experimente secrete legate
de LSD, nu doar participant la cea de-a șasea întâlnire a Grupului de
Cibernetică, ci și organizator, alături de Dr. Frank Fremont-Smith (directorul de
cercetare al Macy Foundation), al unei serii de conferințe în care personalul
de top al proiectului MK-Ultra s-a întâlnit sub acoperirea Macy
Foundation, complotând pentru drogarea în masă a americanilor.
Macy Foundation a oferit finanțare și publicitate
și pentru inginerul social britanic dr. William Sargant care, în cartea sa din
1957, Bătălia pentru minte (Battle for the mind) furnizează un
manual de tipul „cum să faci să” pentru spălarea creierului în
masă. Sargant a petrecut 20 de ani în SUA unde a lucrat la proiectul MK-Ultra
precum și la alte proiecte secrete de control în sfera conştiinţei derulate de
serviciile secrete americane și britanice.
Printre proiectele ticăloase lansate de Grupul de
Cibernetică s-a numărat și Federația Mondială pentru Sănătate Mentală (WFMH –
World Federation of Mental Health), al cărei prin președinte a fost gen. brig. John
Rawlings Rees, fost director al Institutului Tavistock.
Read, Mead, Lawrence, K. Frank, Fremont-Smith și
Horkheimer s-au întâlnit cu toții în Paris în toamna anului 1948
pentru a lansa WFMH. Deși murise cu un an înainte, Kurt Lewin a fost implicat
în operațiunile necesare pregătirii lansării Federației, prin implicarea sa
– sub coordonarea lui Frank și împreună cu mai mulți membri de conducere
ai Grupului de Cibernetică – în Comitetul Național pentru Igienă Mentală
(National Committee for Mental Hygiene) și Comitetul Internațional pentru Igienă
Mentală (localizat la Londra). Ambele organisme au supravegheat un număr de 4000 de
„trupe psihiatrice” (conform cuvintelor lui Rees) care au reprezentat
miezul aparatului mondial de inginerie socială care a penetrat fiecare
comunitate.
Margaret Mead și Lawrence F. Frank, doi
stâlpi ai Grupului de Cibernetică, sunt autorii declarației de fondare a
grupului lui Rees, Federația Internațională a Sănătății Minții (atât Mead
cât și Frank vor fi mai târziu succesorii lui Rees în funcția de
președinte al organizației), pe care ei l-au intitulat „Manifestul Primei
Internaționale”. Mead și Frank au scris răspicat: „Scopul
sănătății mentale a fost extins de la preocuparea pentru sănătatea persoanei la
scopuri mai înalte precum crearea unei societăți sănătoase… Conceptul de
sănătate mentală coexistă împreună cu cele de ordine mondială și comunitate
mondială”. De asemenea, Frank a propus crearea unei noi religii a
sănătății mintale.
Computerele și Inteligența
artificială
Pentru John von Neumann și Norbert Wiener, nucleul
proiectului Grupul de Cibernetică a fost dezvoltarea computerelor și planificarea
unei combinații a computerelor cu viteză foarte mare de procesare cu ceea ce este
denumit „inteligența artificială” pentru „programarea” rasei
umane. La baza tuturor acestor eforturi a stat convingerea de neclintit a lui von
Neumann că nu este nimic sacru în mintea umană și că, vezi Doamne, creierul e o
mașină a cărei funcționare poate fi reprodusă și, în cele din urmă, depășită de
către calculatoare.
Dr. Jerome Wiesner, președintele MIT, care a
devenit cel mai apropiat centru al Grupului de Cibernetică, a participat la
numeroase sesiuni organizate de Macy Foundation. El a exprimat limpede viziunea
luciferiană despre om într-un interviu cu propagandistul contracultural Steward
Brand, care-a apărut în cartea din 1987 a lui Brand, The Media Lab:
Inventing the Future at M.I.T.:
„Nu sunt suficient de arogant pentru a
gândi că, în scurt timp, vom dezvolta mașini gânditoare. Numai că
semnalele nervoase circulă cu o viteză de 300 metri pe secundă. Semnalele electrice
circulă cu o viteză de… 300 milioane metri pe secundă. De asemenea,
componentele pe care le fabricăm noi sunt mult mai de încredere decât
neuronii. Nivelul mare de încredere al componentelor precum și viteza mult mai
mare a impulsurilor electrice înseamnă pentru mine că poți fi capabil să faci
mașini mult mai bune decât creierul, dacă știi cum să le
faci.”
Când Brand îl întreabă pe Wiesner:
„Vă așteptați la aceasta?”, el îi răspunde: „Da, dar nu
obligatoriu în timpul vieții mele. Nimeni nu mi-a dat un motiv pentru care
aceasta nu se poate rezolva. Ei spun tot felul de argumente stupide –
«Computerul n-are suflet». Cum știm că nu are același suflet ca și noi?
Până la urmă tot oamenii îl vor programa. Nu cred că întrebările
legate de identitate sunt suficient de interesante.”
Dr. Wiesner nu doar a participat la eforturile
Fundației Macy în Grupul de Cibernetică. În 1952, el a preluat funcția de
director al Laboratorului de cercetare în Electronică de la MIT (RLE), unde
Wiener, McCulloch și Pitts au locuit cu toții. În scurt timp, din RLE s-a
desprins Laboratorul de Inteligență artificială, cu dr. Seymour Papert și Marvin
Minsky care au preluat sarcina de a programa comportamentul uman și interacțiunile
acestuia.
Până în 1980, MIT a dat naștere
Laboratorului Media, o altă manifestare directă a Grupului de Cibernetică din anii
’40-’50. Aici, inginerii sociali au lucrat cot la cot cu inginerii și
designerii de platforme informatice pentru dezvoltarea computerelor ultrarapide, a
graficii pe calculator, holograficii și a primei generații de simulatoare
computerizate. Marea majoritate a muncii de la MIT și de la Laboratorul de
Inteligență Artificială din Palo Alto al Universității California a fost
subvenționată de către Agenția DARPA (Defence Advanced Research Projects Agency
– Agenția de cercetare avansată în domeniul apărării) a
Pentagonului.
Steve Joshua Heims, autorul istoriei semi-oficiale
a conferințelor Macy dedicate ciberneticii, The Cybernetics Group, a
raportat că, până în 1980, grupurile cibernetice au dat naștere unei
proprii religii – de orientare fățiș păgână – dezvoltată în
conformitate cu chemarea lui Thimothy Leary de a se găsi un „păgânism
științific”. „James Lovelock și Lynn Margulis”, scrie
Heims, „au examinat cum viața – plantelor, animalelor,
microorganismelor – a influențat chimia atmosferei și climatul și cum viața și
climatul au evoluat împreună. Ipoteza Gaia a lui Lovelock – care se
bazează pe o analiză cibernetică detaliată – susține că întreaga viață de
pe pământ acționează concertat împreună cu atmosfera pentru crearea unui
sistem care se auto-reglează astfel încât pământul să se mențină ca
habitat viu.” Heims admite însă că„validitatea
ipotezei Gaia este în prezent subiect de controversă
științifică”.
Lucrările lui Heims din cadrul Laboratorului Media
nu prea au fost studiate, cu toate că Laboratorul Media era o dezvoltare directă a
proiectului cibernetic al Macy.
„Abordarea din 1943 a lui McCulloch și
Pitts pentru înțelegerea minții și creierului a avut succesori entuziaști
în anii ’80”, scria el. „Gândiți-vă în
continuare la noul Laborator Media, transdisciplinar, fondat la MIT în 1980. Un
membru al Macy, Jerome Wiesner (care era apropiat de McCulloch, Pitts și Wiener),
Seymour Papert și Marvin Minsky (figuri importante ale istoriei abordării
inteligenței artificiale pentru minte și creier) sunt asociați ai
laboratorului… În conformitate cu propunerile inițiale, laboratorul a
fost constituit pentru a oferi «mixul intelectual a două domenii cu evoluție
rapidă și foarte diferite: tehnologia informației și științele umaniste»…
S-a ocupat cu îmbunătățirile televiziunii de înaltă definiție, comunicarea
prin satelit, fibră optică și cablu TV, grafica tridimensională și compresia de date
care să permită transferul ieftin al filmelor color pe compact disk-
uri.”
Gașca LSD-iștilor se întâlnește
cu Cyber Hacker-ii
În 1947, Stewart Bard, propagandist șef
atât pentru revoluția drogurilor psihotrope cât și pentru revoluția
computerelor personale, a publicat o colecție a eseurilor sale sub titlul
Frontiera ciberneticii. Două dintre eseuri constau în interviuri pe
care le-a realizat cu Gregory Bateson, unul dintre arhitecții revoluției psihedelice
în America, ocupant al unui post în cadrul Spitalului Veteranilor din Palo
Alto, locul unde s-au făcut multe dintre experimentele MK-Ultra. Bateson a fost unul
dintre cei mai influenți patru membri ai Grupului de cibernetică. Un alt eseu, unul
dintre cele mai lungi din carte, „Viața fanatică și moartea simbolică
în brațele computerului” a fost prima dată publicat în ediția
din decembrie 1972 a revistei Rolling Stone, una dintre publicațiile fanion
ale contraculturii.
Brand își începe în forță articolul
din Rolling Stone: „Indiferent dacă ești gata sau nu, computerele
vin către oameni. Aceasta este o veste bună, poate cea mai bună de la
psihedelice”. Apoi el continuă:
„Este depășită vremea criticii liberale
«Computerul – amenințare sau pericol», dar, surprinzător, în
conformitate cu fanteziile romantice ale părinților științei precum Norbert Wiener,
Warren McCulloch, J.C.R. Licklider, John von Neumann și Vannevar Bush. Trendul
își datorează sănătatea unei serii de influențe: fervoarea tinerească și
atitudinea fermă anti-establishment a ciudaților care proiectează știința
computerelor; un desăvârșit și iluminat program de cercetare demarat de la
vârful Departamentului Apărării; o neașteptată mișcare a pieței generată de
producătorii computerelor personale; și un fenomen de nestăpânit cunoscut ca
Războiul Stelelor.”
Brand a oferit explicații detaliate despre
„Războiul Stelelor”, probabil primul joc de război pentru
calculator care se dorea dezvoltat. „A, Războiul Stelelor. În mod
sigur, în fiecare noapte (de exemplu în afara programului de lucru)
în America de Nord, sute de experți ai calculatorului se află efectiv în
afara propriului trup, cu ochii proiectați pe tubul catodic al ecranului, blocați
ore întregi în lupte spațiale pe viață și pe moarte, ruinându-și
ochii, amorțindu-și degetele pe butoanele de control, ucigându-și cu bucurie
prietenii și risipind extrem de prețiosul timp de procesare al
angajatorilor.”
Este o versiune ceva mai ușoară a sexului și
violenței jocurilor video din ziua de azi.
Începând cu 1963, când programul
spațial al SUA a fost mutat la NASA, J.C.R. Licklider și-a convins șeful de la ARPA
(precursoarea DARPA) să aloce o fracțiune a bugetului Agenției pentru cercetarea
în domeniul computerelor. În acea perioadă, Departamentul Apărării era cel
mai mare consumator de computere. Licklider a devenit directorul unității ARPA
denumită IPTO (prescurtarea de la Information Processing Tehniques Office) și,
în următorii ani, a rambursat milioane de dolari unor centre de cercetare
în domeniul computerelor și inteligenței artificiale(AI).
Până în 1969, când Amendamentul
Mansfield a impus restricții modului în care Pentagonul poate să-și cheltuiască
banii pentru cercetare, nu au fost restricții de finanțare ale proiectelor de tipul
celor derulate de IPTO. Miliarde de dolari au fost cheltuiți în dezvoltări
incipiente ale rețelelor de calculatoare, graficii computerizate, realității
virtuale, simulării și altor aspecte cheie a ceea ce azi s-a transformat în
industria de peste 9 mld. $ anual a jocurilor video de tipul „țintește și
trage”. Laboratorul Media al MIT și Laboratorul de Inteligență artificială al
Universității Stanford au fost magneții principali ai acestor bani, iar munca de
cercetare a ajutat atât programul de simulări al Pentagonului cât și
industria jocurilor video.
În cartea sa Despre ucidere, lt.
Col. David Grossman povestește modul în care apariția calculatoarelor de mare
viteză a permis inginerilor sociali responsabili pentru pregătirea soldaților pentru
depășirea aversiunii naturale de a ucide, oferindu-le o tehnologie de neegalat
pentru schimbarea comportamentului „stimul-răspuns”. Creșterea
calitativă a graficii video realiste, lucrările avansate din domeniul proceselor
neurologice – toate acestea fiind dezvoltări ale proiectului cibernetic
„om-mașină” – au transformat armata SUA într-o forță de
ucigași programați și, în cele din urmă, într-o „armă de
încercare” a inginerilor sociali prin intermediul căreia au fost rătăcite
mințile milioanelor de tineri americani.
Inginerii sociali au căutat să se conformeze
viziunilor lui Adorno, Horkheimer, Russell și Huxley despre societatea perfectă,
condusă de o dictatură științifică, niciodată îndepărtată de computere și
laboratoare de inteligență artificială, unde tehnologiile sunt dezvoltate și
testate. Este doar o chestiune de timp până când, asemeni experimentelor
LSD ale anilor ’60, fazele experimentale militare se vor încheia și
populația Americii va deveni țintă de această dată a sexului și violenței programate
prin Doom, Quake și restul.
Citiţi şi:
MKULTRA. Odioase experimente de control mental şi manipulare
comportamentală realizate de CIA
yogaesoteric
27 martie 2020