De unde va veni prorocul mincinos din Apocalipsă?
În afară de factorul dreptăţii geopolitice al celui numit anticrist, vine şi cel religios sau spiritual al profetului mincinos. Care are ceva supranatural îngăduit de Dumnezeu pentru a prinde pe mulţi în capcană. Dacă despre liderul numit anticrist ştim că este un om dintr-un regat, originea profetului mincinos nu o ştim şi este foarte misterioasă. Ştim că vine de undeva din adânc. El este cel care face miracole, ajută pe cel numit anticrist, îi dă putere, îl vindecă, îl promovează printre oameni şi îi face o icoană vorbitoare pt fiecare popor pentru a se face auzit.

Pentru cine este acest scenariu? Pentru că revoluția model Albert Pike ştim că va deveni treptat al Treilea Război Mondial care va distruge cel puţin un sfert dintre oamenii planetei. După care iar vin nişte fenomene bizare care mai omoară din oameni.
Deci scenariul profetului mincinos este pentru supraviețuitorii acestui război. Probabil evenimentele se vor desfășura foarte repede, că s-au scurtat zilele.
Oamenii încep să fie foarte atraşi de subteran……. De Antarctica, de ruinele bizare din ocean, de megaliții care sfidează logica şi tehnologia de azi. De civilizaţia de dinainte de potop. Chiar şi cei mai pragmatici oameni de știință încep să realizeze că nu se mai pot minţi pe ei înşişi şi pe alţii că piramidele şi alte asemenea construcții au fost făcute de oameni primitivi cu dalta şi ciocanul……. de bronz.
Treptat, ateii pragmatici ai științei oficiale au devenit credincioşi creaţionişti, dar fără factorul spiritual.
Dar în acele vremuri oamenii nu vor mai fi atei, ci vor avea o formă de credinţă, dar fără evlavie. Cum zice Biblia. Din lupta ideologică între creştini şi atei rezultă un amestec care înseamnă aproximativ anihilarea celor două doctrine sau preschimbarea lor în altceva.
Oamenii doresc o societate stabilă care să nu le perturbe stilul de viaţă păcătos. Banalitatea păcatului cu care s-au obişnuit. Devin nervoşi şi isterici dacă nu îşi pot împlini dorinţele sau nu-şi pot menţine ritmul destrăbălării, de exemplu, ieșirea în oraş în fiecare weekend în club sau în bar. Şi multe altele. Asta legat de supraviețuitorii celui de al Treilea Război Mondial şi ce vine după.
Experimentul pandemia ne-a arătat clar că toţi strigau în cor cu nervi şi ură în orice zonă a lumii: „să ne întoarcem odată la normalitate”, adică la vremurile de dinainte de 2020. De parcă ar fi fost raiul pe pământ. De fapt tânjeau după așa-zisa linişte şi pace şi banalitate în care să-şi facă fiecare poftele inimii lor. Să nu-i deranjeze nimeni de la păcatele şi tabieturile lor.
De asta fiara 1 şi fiara 2 vor veni cu soluţii și reclădirea civilizaţiei promiţând utopii politice şi spirituale supraviețuitorilor. Încât să fie şi ceva nou dar să rămână şi ceva din vechea lume. Se va promite dreptate şi rearanjare a societății.
Un personaj misterios a fost promovat în 2024 la jocurile olimpice din Franța, personaj care iese din adânc, din catacombe, vine pe ape cu o barcă, însoţit de doi subalterni magi, apoi coboară din barcă şi încalecă pe un cal alb cu flacăra olimpică (lumină, înțelepciune, pace) şi o dă tuturor naţiunilor lumii sau liderilor lor. Dar nu conduce lumea……. Nu e lider, ci „mântuitor”……. Aducător de lumină.
Autor: Daniel Marian
Citiți și:
Părintele Athanasie Mytilineos: Dumnezeu a stabilit granițe și popoare. Antihristul va rupe granițele popoarelor și va deveni un conducător mondial peste tot pământul
Tucker Carlson: Ocultismul și Inteligența Artificială (III) – Antihristul
yogaesoteric
14 februarie 2026