Deconstruiţi, deconstruiţi!…

 
Motto: Pentru construcţia unei brave new world (minunata lume nouă!)
un non-loc, cu non-sens, în care non-omul trăieşte non-viaţa.

Deconstrucţia instituţiilor, a definiţiilor, golirea lor de orice sens, întoarcerea lor pe dos este o lucrare diabolică, este răsturnarea ordinii fireşti a lucrurilor. De altfel, sensul cuvântului „satan” în ebraică este „inamic”, „adversar”, „oponent” etc.
Al lui Dumnezeu şi al omului, bineînţeles.

Deconstrucţia căsătoriei şi a familiei are în vedere atomizarea societăţilor în indivizi care trăiesc toată viaţa o fleeting love (o dragoste plutitoare), doi câte doi, doi câte trei sau la grămadă, fără deosebire de sex.

Deconstrucţia se poate face prin forţă, prin forţa justiţiei, orbite sau oarbă din naştere (exemplu recent în SUA), prin practică (în vogă şi la modă) şi prin educaţie. Cu cât mai devreme, cu atât mai sigură reuşita. Copiii, elevii, tinerii sunt „antrenaţi” să gândească „gender revolutionary”, adică să pună sub semnul întrebării, să conteste, să sfideze regulile, limitele impuse de sistemul binar al genurilor bărbat-femeie, să decidă singuri asupra genului lor. Şi în Bucureşti există şcoli, licee (ex: Dante Alighieri) în care programe educaţionale pentru sănătatea mamei Geea (sic!) includ şi familiarizarea cu „gender revolution”! „Gender revolution” se strecoară în pachetele cu sponsorizări, fonduri, colaborări etc.

Un foarte interesant articol pe tema deconstrucţiei căsătoriei este acesta: The Deconstruction of Marriage. Şi traducerea în româneşte, după www.alianta-familiilor.ro:

„Singura întrebare care merită a fi pusă despre căsătoria între persoane de acelaşi sex este dacă i-ar păsa cuiva cu orientare politică de stânga despre această cruciadă dacă nu i s-ar oferi privilegiul de a trece cu buldozerul peste încă o instituţie civilizatoare. Căsătoria între persoane de acelaşi sex nu are nimic de a face cu bărbaţi care vor să se căsătorească cu alţi bărbaţi sau cu femei care vor să se căsătorească cu alte femei, ci cu deconstruirea căsătoriei dintre bărbaţi şi femei. Acest adevăr este ceea ce mulţi bărbaţi şi femei înţeleg, dar le este greu să-l transmită mai departe unei generaţii pentru care căsătoria a fost deja deconstruită în mare măsură.

Statisticile arată că rata căsătoriilor este în scădere. Căsătoria este o instituţie în declin. Familia este o lumină pâlpâitoare în amurgul lumii occidentale. Deconstruirea este distrugere. Ţări întregi sunt în declin, populaţiile lor fiind înlocuite gradual de către imigranţi veniţi din ţări mai tradiţionale, a căror înţelegere a relaţiei dintre bărbat şi femeie este, în opinia occidentalilor, reacţionară. Acestor imigranţi poate le lipsesc tehnologiile avansate şi virtuţile civilizaţiei, iar concepţia lor despre căsătorie poate seamănă mai mult cu sclavia decât cu oricare ideal modern, însă cel puţin împlineşte scopul oricărui grup, trib sau al oricărei ţări – acela de a produce generaţia următoare.

Deconstruirea căsătoriei nu este doar o simplă problemă despre reviste care publică pe prima lor pagină fotografii cu bărbaţi sărutând alţi bărbaţi. Căsătoria între persoane de acelaşi sex este doar una dintre opririle temporare de pe un traseu care include creşterea ratei divorţurilor, scăderea natalităţii şi declinul responsabilităţii în rândul generaţiei cu vârste cuprinse între 20 şi chiar 30 şi ceva de ani. Fiecare pas făcut pe acest traseu demontează ceva din definiţia şi structura căsătoriei, până când nu va mai rămâne nimic. Căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este inclusivă, ci ea constituie încă un demers spre eliminarea căsătoriei ca instituţie socială, prin deconstruirea ei treptată până când va înceta să mai existe.

Cum distrugi instituţii?

Există două moduri de a distruge un lucru. Poţi fie să-l izbeşti puternic cu ciocanul, cu ambele mâini, fie să-i ataci structura, până când ajunge să nu mai însemne nimic. Stânga politică nu a atacat frontal căsătoria, ci o deconstruieşte treptat, demontând câte unul din fundamentele acesteia, de la cele economice, la cele cooperative, apoi la cele emoţionale şi sociale, până când căsătoria nu va mai însemna nimic. Până când nu va mai exista niciun criteriu de deosebire între căsătorie şi o legătură temporară între membri de sex nedefinit, din motive care, datorită neclarităţii lor, nu pot avea niciun scop solemn sau relevant.

Similar, poţi aboli democraţia prin interzicerea votului sau o poţi aboli lăsând oamenii să voteze ori de câte ori doresc, lăsând copiii şi străinii să voteze, până la punctul în care nimeni nu mai vede rostul în a mai număra voturile sau a trata procesul cu seriozitate. Acelaşi lucru este valabil şi în cazul căsătoriei sau al oricărei alte instituții. O poţi distruge prin scoaterea ei în afara legii sau o poţi distruge prin eliminarea rostului acesteia, până când devine atât de inclusivă, încât este absurdă. Fiecare aspect al căsătoriei este deconstruit şi apoi eliminat până când nu mai are nicio semnificaţie. Iar odată ce căsătoria nu va mai însemna un legământ pe viaţă între un bărbat şi o femeie, ci va fi redusă la o ceremonie fără nicio altă semnificaţie mai profundă decât cea a majorităţii ceremoniilor moderne, atunci deconstruirea şi distrugerea ei vor fi complete.

Deconstruirea căsătoriei a erodat-o mai întâi ca instituţie de durată, apoi ca instituţie exclusivă şi în cele din urmă ca instituţie cu un rost profund. Curentul celor care susţin că amână căsătoria până când ea va fi legiferată între persoane de acelaşi sex nu are în vedere egalitatea în căsătorie; aceştia doar invocă o scuză, pentru respingerea ei continuă.

Căsătoria între persoane de acelaşi sex nu a constituit niciodată adevărata miză. Miza a fost dintotdeauna căsătoria în sine. În lumea pe care ne-o pregătesc deconstrucţioniştii, va exista căsătorie, dar aceasta nu va mai însemna nimic. Asemenea unei vacanţe din care trimitem o vedere, ea va fi un eveniment, dar nu o instituţie. Doar un ritual învechit şi fără niciun sens mai adânc. Un exerciţiu egoist de căutare de atenţie şi sărbătorire a eului, fără vreun alt scop mai profund. Va fi un spectacol la fel de lipsit de profunzime precum bisericile şi sinagogile în care va avea loc.

Deconstruirea căsătoriei este doar o etapă pe drumul către deconstruirea genului masculin sau feminin, de la o stare de a fi, la o înclinaţie psihică. Declinul căsătoriei a fost precedat de deconstruirea rolurilor diferite ale celor două sexe. Mai departe, căsătoria între persoane de acelaşi sex este urmată de deconstruirea genului. Genul nu mai rămâne nimic altceva decât o identitate voluntară, ca un costum pe care cineva îl îmbracă sau îl dezbracă. Distrugerea rolurilor diferite ale celor două genuri a fost o premisă necesară pentru distrugerea genului în sine.

Fiecare deconstruire deschide drumul către următoarea deconstruire, neavând altă finalitate decât deconstruirea totală. Căsătoria între persoane de acelaşi sex nu este o destinaţie finală, aşa cum nici împlinirea dorinţei unor bărbaţi îmbrăcaţi în haine de femeie de a folosi toaleta pentru femei nu este o destinaţie finală. Deconstrucţioniştii nu se vor opri aici.

Egalitate şi deconstructivism

Egalitatea este doar un pretext pentru deconstruire. Dacă schimbi parametrii unui lucru, acesta va înceta să mai funcţioneze. Redefineşte-l şi lărgeşte-i sfera de definiţie şi va ajunge să nu mai însemne nimic. Un trandafir va mirosi la fel de frumos chiar dacă nu-i spui trandafir, dar dacă schimbi definiţia cuvântului «trandafir», astfel încât să însemne orice creşte din pământ, atunci conceptul la care făcea referire cuvântul «trandafir» s-a pierdut şi nu mai poate fi recuperat fară să revendici limbajul.

Programul de deconstruire socială al stângii politice este un război de idei şi concepte. Pretexte de egalitate sunt invocate, pentru a lărgi definiţiile instituţiilor şi ale modului de viaţă până când acestea devin atât de vagi, încât includ totul şi nimic. Odată ce o definiţie ajunge să includă orice, odată ce un «trandafir» reprezintă tot ceea ce răsare din pământ, atunci nu mai reprezintă nimic. Deconstruirea este un război împotriva definiţiilor, a limitelor şi a parametrilor. Este un război împotriva definirii cu claritate a lucrurilor prin criminalizarea limitării definiţiilor. În societatea deconstrucţionistă care are inclusivitatea ca mandat, exclusivitatea, în căsătorie sau în oricare alt domeniu, se loveşte imediat de dezaprobarea socială şi este incriminată ca fiind motivată de ură. Dacă binele social este realizat doar prin incluziune maximă şi toleranţă infinită, atunci orice formă de exclusivitate – a proprietăţii, a persoanei sau a ideilor – devine un act egoist care refuză impulsul colectiv de a face din toate lucrurile o proprietate comună, fară nicio valoare sau sens durabil.

Aşa cum Orwell a surprins, în romanul său «1984», tirania este, în esenţă, o problemă de definiţii. Este greu să lupţi pentru libertate, dacă nu ai cuvântul care o defineşte. Similar, este greu să păstrezi căsătoria, dacă noţiunea nu mai există. În societatea orwelliană, noţiuni umane elementare sunt schimbate în opusul acestora. Deconstruirea stângistă a valorilor sociale face acelaşi lucru cu instituţii esenţiale precum căsătoria, care devine un lucru nepermanent şi fără valoare sau natură stabilă.

Inversiuni şi neadevăruri

Marea înşelăciune a stângii politice este să facă lucrurile să însemne opusul a ceea ce sunt în realitate. Furtul devine punere la comun. Crima devine justiţie. Proprietatea devine furt. Fiecare deconstruire este însoţită de o inversiune, astfel încât un lucru ajunge ca, la o examinare atentă, să se dovedească a fi exact opusul a ceea ce pare a fi. Odată inversiunea realizată, el nu mai are acea valoare veche şi intrinsecă, ci una nouă, «emancipată».

Pentru a deconstrui omul, îi deconstruieşti convingerile şi apoi modul de viaţă. Deconstruieşti libertatea, până când ajunge să însemne robie. Deconstruieşti pacea, până când ajunge să însemne război. Deconstruieşti proprietatea, până când ajunge să însemne furt. Şi deconstruieşti căsătoria, până când ajunge să însemne relaţia dintre oricare grup de oameni pentru oricare durată de timp. Iar aceasta este opusul a ceea ce reprezintă căsătoria.

Deconstruirea căsătoriei face parte din procesul de deconstruire a sexelor şi a familiei, iar aceste deconstruiri, la rândul lor, fac parte din programul de deconstruire a omului. Când fiecare valoare elementară va fi făcută nulă şi neavenită, inversată şi făcută să fie aleatorie şi fără importanţă, atunci omul va fi la rândul lui o creatură fără importanţă, a cărui existenţă necesită modelare din partea celor care «se pricep mai bine».

Deconstruirea ultimă elimină naţiunea, religia, familia, până chiar şi genul, pentru a reduce sufletul omului la stadiul de tabula rasa, gata pentru a fi re-scris. Aceasta este adevărata miză. Nu este o luptă pentru dreptul la egalitate, ci pentru dreptul la definiţie. Problema nu este dacă bărbaţii se pot căsători între ei, ci dacă va mai avea vreo valoare căsătoria. Este o luptă pentru a păstra formele şi structurile unor concepte sociale esenţiale care ne definesc identitatea, astfel încât să mai putem păstra acele concepte în loc să acceptăm deconstruirea lor până la nulificare.

Întrebarea este dacă instituţiilor prin care viaţa noastră are sens li se va mai îngădui să păstreze acel sens. Iar această întrebare este o problemă de supravieţuire. Societăţile nu pot supravieţui fără definiţii. Popoarele nu dăinuiesc datorită faptului că ocupă un spaţiu geografic. Deconstruirea identităţii este şi o deconstruire a oamenilor. Aceasta este adevărata miză a luptei.”

Cu siguranţă, juriştii se vor adapta noilor „cerinţe”. Dar trebuie să ştie că astfel intră în categoria celor care smintesc lumea. „Vai lumii, din pricina smintelilor! Că smintelile trebuie să vină, dar vai omului aceluia prin care vine orice sminteală.” (Matei 18,7)
Şi mai trebuie să-şi aducă aminte juriştii creştini sau să afle, dacă nu ştiu, că, de la Hristos încoace, căsătoria este o Taină (o lucrare dumnezeiască), instituită şi binecuvântată de însuşi Iisus Hristos. „Taina aceasta mare este; iar eu zic în Hristos şi în Biserică.” (Efeseni 5,32)

Aici se potrivesc şi se adeveresc aceste cuvinte: „Dar Duhul grăieşte lămurit că, în vremurile cele de apoi, unii se vor depărta de la credinţă, luând aminte la duhurile cele înşelătoare şi la învăţăturile demonilor, / Prin făţărnicia unor mincinoşi, care sunt înfieraţi în cugetul lor. / Aceştia opresc de la căsătorie şi de la unele bucate, pe care Dumnezeu le-a făcut, spre gustare cu mulţumire, pentru cei credincioşi şi pentru cei ce au cunoscut adevărul, / Pentru că orice făptură a lui Dumnezeu este bună şi nimic nu este de lepădat, dacă se ia cu mulţumire; / Căci se sfinţeşte prin cuvântul lui Dumnezeu şi prin rugăciune. /…/ Vrednic de credinţă este acest cuvânt şi vrednic de toată primirea.” (I Timotei 4,1-5,9)

Dar, cum sminteala este globală, puţini mai iau seama la ce grăieşte Duhul (Duhul Sfânt) până-n ziua când trebuie predat bilanţul… Şi atunci, fiecare se va reconstrui sau deconstrui, pentru veşnicie, după cum a construit sau a deconstruit în această viaţă.

Nicuşor Gliga
Articol preluat din revista Lumea.

Citiţi şi:

Declinul familiei, declinul Europei

Europa urmăreşte să distrugă familia tradiţională şi identitatea sexuală
 

yogaesoteric
12 octombrie 2015