Democrație cu capul spart
Niciodată, în toată istoria ei, SUA nu și-a umilit un fost sau actual președinte. A existat mereu o cutumă pe această temă, iar cel mai celebru caz este al lui Nixon. Pe JFK, Deep State-ul l-a executat, dar nu l-a târât în mocirlă. Au făcut din el, la nivel de conștiință populară, volens nolens, un erou. Probabil că l-ar ucide și pe Trump, dar au ales varianta culoarelor Justiției, pe care corporatocrația a instrumentalizat-o înainte în Italia, Germania, România, zilele trecute în Pakistan, pe politicienii care nu se spun ordinelor globaliste sau pe oamenii de afaceri care pot finanța politicile suveraniste.
Ei bine, iată că vedem o nouă formă de flagelare publică în cazul Trump.
După ce l-au târât în comisii grotești (Russiagate) în timpul mandatului, după ce mass-media nu i-a permis să răsufle în primele luni de mandat, fiind atacat din prima până în ultima zi (altă cutumă distrusă), acum este invitat direct la pușcărie.
Odată cu ocuparea Casei Albe de un dement senil, după ce presa, Justiția, Serviciile Secrete, Departamentul de Stat au fost ocupate deja de elementele revoluționare globaliste de tip „Soros”, toți pregătesc minuțios alegerile de anul viitor. Vorba chiar a lui Soros, „accidentul Trump nu se va mai repeta”.
Iar Trump este un pistol cu alice pe lângă tancul democratului Robert F. Kennedy, al cărui tată, pe lângă unchi, a fost ucis tot de Deep State, și căruia i se refuză deja garda de trup.
Și nu doar în SUA se vor pregăti bine alegerile, dar veți vedea cum, profitând de imbecilitatea #rezist și de noua plandemie pe care o pregătesc deja, Securitatea Globalistă va scoate la liman toate muhaielele teleghidate pe care nu le-ar vota nici propria familie. AUR, partidul care are cele mai mari șanse să capteze valul suveranist (deja e creditat cu 30%), de fapt singurul partid relevant pe această zonă, cu toate scăderile lui provenite din lipsa de experiență politică, va fi tocat ca la măcelărie. Mai ales după europarlamentare.
Generalul Rog și divizia de inginerie socială a SRI sunt pregătiți, cu mâna la chipiu, să răspundă la marile comandamentele globaliste.
Autor: Iulian Capsali
Citiți și:
Tirania minorităților: Atât democrații, cât și republicanii au dreptate: Democrația SUA este sub asediu
Acum înțelegeți de ce vor să îl aresteze pe Donald Trump?
yogaesoteric
30 septembrie 2023