Descoperire scandaloasă: mesaje subliminale într-o emisiune TV din Danemarca, despre şcoala de yoga Natha

 

Descoperire scandaloasă care demonstrează reaua intenţie a lui Bubber:  Mesaje subliminale în emisiunea lui Bubber despre şcoala de yoga Natha

 

Sursa: Advaitananda’s blog

Breaking News despre cum urmăreşte postul de televiziune danez TV2 să manipuleze masele

 
În toiul crizei dezvăluirilor, când s-a demonstrat încă o dată că teoria conspiraţiei nu este teorie, ci un fapt (de această dată datorită analistului de sisteme informatice şi fost angajat al CIA Edward Snowden, care susţine cu mult curaj principiile în care crede), un nou exemplu scandalos de conduită greşită a mass-media a ieşit la iveală în timpul campaniei în desfăşurare împotriva spiritualităţii autentice, în acest caz împotriva Școlii de yoga Natha din Danemarca. Şi nimeni alţii decât Bubber [gazda uneia dintre cele mai faimoase emisiuni tv din Danemarca, n.n.] şi echipa lui sunt în centrul atenţiei.

Iată faptele: în a doua parte a emisiunii lui Bubber despre Școala de yoga Natha, difuzată pe 23 mai 2013, la minutul 21:07 apare o serie de 16 imagini care dispare după numai 1,5 secunde. Imaginile apar exact atunci când Karsten Fischer îi spune lui Bubber: „Dacă poţi susţine Natha, atunci pe cine nu poţi susţine?” Sunt multe imagini într-un interval de timp atât de scurt, încât mintea conştientă nu poate să le decodeze. Ele sunt aşadar subliminale! De ce urmăreşte o emisiune din Danemarca să folosească mesaje subliminale? Şocul devine cu atât mai puternic cu cât descoperim înţelesul acestor imagini: ele sunt simboluri, logo-uri reprezentând unele dintre cele mai periculoase oraganizaţii din lume.

Seminarul Adevărului a investigat acest fapt şi a adus această ştire senzaţională în atenţia media. Aici puteţi vedea mai multe despre aceasta. [în limba daneză]

 

 

Pe 14 iunie 2013, o jurnalistă de la ziarul danez Journalisten, Lasse Lindquist, a publicat următorul articol:

TV2 face conexiuni între o şcoală de yoga şi organizaţii teroriste

O emisiune difuzată pe TV2 face conexiuni între şcoala de yoga Natha şi Hizbut Tahrir, Al Qaeda, Ku Klux Klan, Hells Angels, Red Army Faction, scientologi şi talibani. „Cred că acest lucru nu este în regulă”, spune Joachim Porslund, de la Natha.

Emisiunea postului TV2 „Danemarca potrivit lui Bubber” foloseşte subconştientul publicului pentru a lega şcoala de yoga Natha de mai multe organizaţii controversate.

În imagini fulgerătoare, logo-urile unor găşti de motociclişti scoase în afara legii, unor organizaţii rasiste, unor fundamentalişti religioşi şi unor grupări teroriste precum Red Army Faction din Germania apar şi dispar rapid de pe ecran. Logo-urile, care sunt distorsionate şi în culori strălucitoare, sunt editate pe un fundal negru, şi apar toate pentru un pic mai mult decât o secundă.

«Acest lucru nu este acceptabil!», spune Joachim Porslund, de la şcoala Natha. «Aceste subliminale se folosesc exact atunci când persoana de pe micul ecran spune: «Dacă poţi susţine Natha, pe cine nu poţi susţine?» Şi apoi apar 16 imagini fulgerătoare într-o secundă şi jumătate».
 
   

Imaginile sunt logo-urile mai multor organizaţii controversate, între care Hizbut Tahrir (steagul negru al Jihad-ului, logo-ul Hizbut Tahrir – organizaţie politică pan-islamică acuzată de răspândirea violenţei, urii şi anti-semitismului), Al Qaeda, English Defence League (mişcare de extremă dreapta acuzată că ar fi islamofobă), Hamas (mişcare de rezistenţă islamică cu aripă militară), Ku Klux Klan (grupare de extremă dreapta, care susţine supremaţia albilor, este anti-imigrare, este animată de ură), Hells Angels (club de motociclişti şi grupare de crimă organizată), Red Army Faction (RAF – grupare teroristă de stânga), Neo Nazi (The Order of the Jarls of Baelder – societate neo-păgână britanică asociată cu satanismul), scientologii (descrişi în media ca fiind o sectă controversată), talibanii (mişcare politică fundamentalistă din Afganistan), Bandidos (club de motociclişti scos în afara legii şi grupare de crimă organizată), PCP (Partido Comunista Portugues – partid important din Portugalia, de stânga, acuzat de delapidare), Weather Underground (organizaţie americană de stânga asociată cu atentate cu bombă şi manifestări de stradă violente) şi Societatea Teosofică.

„S-a folosit tehnica subliminală clasică, în care o imagine o maschează pe următoarea, în aşa fel încât să nu fie posibil să le percepem în mod conştient. Singurul lucru pe care îl vezi este o mulţime de simboluri şi apoi semnul de întrebare la sfârşit. Este o chestiune de etică a presei, din punctul meu de vedere. Este acceptabil ca asemenea lucruri să fie făcute? Cred că nu.”, spune Joachim Porslund.

El consideră că TV2 ar trebui să joace cu cărţile pe faţă dacă vrea să facă o asemenea comparaţie.
„Dacă vor să pună pe picior de egalitate această şcoală de yoga şi aceste mişcări, de ce nu o fac în mod deschis? Nu este menţionat faptul că şcoala de yoga este comparată cu Al-Qaeda sau cu Red Army Faction. Din câte ştiu, nimeni din cadrul acestei şcoli de yoga nu a aruncat ceva în aer şi nici nu a bătut oameni până la moarte. Este vorba despre un cu totul alt nivel de a judeca lucrurile.”, spune Joachim Porslund.


No comment.

La Eyeworks Productions, care a produs această emisiune, Wenche Hougaas Jensen, redactor-şef al „Danmark ifølge Bubber” („Danemarca potrivit lui Bubber”), spune că în acest moment nu face niciun comentariu, pentru că Natha a depus o plângere la TV2, iar acest caz este în desfăşurare.
Editorul TV2 Heidi Kim Andersen spune acelaşi lucru.
„Noi/TV2 am primit o plângere de la Natha şi în acest moment nu pot să comentez despre criticile aduse de ei înainte ca acest caz să fie audiat şi să se ia o deicizie”, scrie ea într-un email către „Journalisten”.

Pentru aceia dintre dumneavoastră care nu sunt familiarizaţi cu ce reprezintă subliminalele, iată o definiţie a lor preluată de pe site-ul Wikipedia:
„Stimul subliminal înseamnă «sub prag» şi se referă la orice stimul senzorial aflat sub pragul de percepţie conştientă a individului. O analiză recentă a unor studii de imagistică prin rezonanţă magnetică funcţională (fMRI) arată că stimulii subliminali activează regiuni specifice ale creierului, în ciuda faptului că participanţii nu erau conştienţi de acei stimuli. Stimulii vizuali subliminali pot apărea fulgerător înainte ca individul să îi poată procesa, sau pot apărea fulgerător şi să fie apoi mascaţi, întrerupând astfel procesarea lor. Stimulii auditivi subliminali pot fi folosiţi sub nivelul volumului audibil sau pot fi mascaţi de alţi stimuli”.

Despre mascarea vizuală  

Potrivit Dr. Bruno G. Breitmeyer şi Dr. Haluk Ogmen, mascarea vizuală înseamnă reducerea sau eliminarea vizibilităţii unei secvenţe stimul (≤ 50 milisecunde), numită „ţinta”, prin prezentarea unei alte secvenţe stimul de o secundă, numită „masca”.
Imaginile folosite în emisiunea Danemarca potrivit lui Bubber apar fulgerător pentru intervale de aproximativ 33 de milisecunde fiecare, de aceea efectul de mascare se produce în cazul lor, sub pragul percepţiei conştiente a unei persoane, făcându-le mesaje subliminale.

Întrebările evidente care apar sunt:
De ce au vrut Bubber/Eyeworks să asocieze Natha cu aceste organizaţii şi grupări? Nu este acest lucru mult sub nivelul unei dezbateri decente? Oare vreo persoană decentă crede că această asociere poate fi făcută?

De ce Eyeworks/Bubber arată aceste imagini atât de rapid?

De ce au arătat imagini cu conotaţii negative care respectă definiţia subliminalelor pe care apoi telespectatorii le pot asocia cu Natha Yogacenter?

Folosirea subliminalelor nu este, în sine, greşită sau negativă, însă intenţia din spatele folosirii lor le dictează valoarea. Asfel, etica din spatele folosirii subliminalelor este subiectul unor dezbateri aprinse.

Ipocrizia show-ului lui Bubber în ceea ce privește Școala de yoga Natha

În cele două părţi ale emisiunii lui Bubber despre Natha Yogacenter, şcoala de yoga, profesorii şi membrii săi sunt acuzaţi de manipulare, de conduită imorală, de spălare pe creier, de exploatare și de tratare abuzivă a persoanelor. Acum, în acest caz clar de standarde duble, chiar Bubber şi echipa lui fac exact acele lucruri de care acuză şcoala de yoga. Încălcând toate codurile deontologice şi violându-şi propriul rol de câine de pază al societăţii, care pune interesele cetăţenilor pe primul loc, Bubber se foloseşte de manipulare şi de înşelătorie pentru a-şi impune punctul de vedere, acolo unde simplele fapte nu erau de ajuns. Bubber însuşi scria în e-mailurile sale către mine, în legătură cu solicitarea noastră de a avea un cuvânt de spus în privinţa editării finale a emisiunii: „Din păcate nu putem da curs acestei solicitări, căci dacă am face aceasta, am compromite dreptul constituţional al presei de a colecta, de a procesa şi de a transmite informaţia”. Aproape că ar putea fi crezut pe cuvânt… dacă ar fi real ceea ce spune.

Dar după cum putem vedea, ipocrizia lui Bubber este năucitoare. Joacă rolul jurnalistului onest ale cărui interese sunt numai acelea ale binelui cetăţenilor cărora pare că le poartă de grijă, şi în acelaşi timp, prezenţa acestor simboluri inserate în emisiune arată foarte clar intenţia de a manipula opiniile telespectatorilor și înţelegerea lor referitoare la Natha Yogacenter.

Dacă informaţiile din emisiune ar fi fost reale, de unde necesitatea de a sugera asemenea conexiuni scandaloase care până şi pentru un tabloid ar fi fost prea mult? Şi de ce să le facă subliminale, dacă intenţia sinceră era de a descoperi adevărul?

Cine plăteşte pentru aceste cascadorii media de la Eyeworks şi Bubber?

Nu sunt sigur de implicaţiile legale ale acestor fapte, dar sunt convins de implicaţiile morale: a încerca să insinuezi orice asemănare între Natha Yogacenter şi aceste organizaţii este cu siguranţă un gest manipulativ, imoral care descalifică întreaga emisiune. Şi a face acest lucru folosind mesaje subliminale demonstrează intenţia de a păcăli publicul, care în acest caz este considerat cu aroganţă nedemn de a-i împărtăşi pe faţă asemenea idei.

Subliminalele şi etica

Mesajele subliminale au rolul de a pătrunde în subconştient fără a fi detectate de mintea conştientă. În acest fel, ele pot avea un efect asupra noastră fără ca măcar să ne dăm seama de acest lucru, făcând din ele unelte puternice care pot fi folosite constructiv sau de care se poate abuza. Subliminalele pot influenţa un mare număr de oameni inducându-le o anumită reacţie, determinând luarea unei anumite decizii sau programând o atitudine controlată către o ţintă care a fost selectată anterior.

De când au fost folosite pentru prima dată, în anii ’50, mesajele subliminale au apărut în cinema, televiziune şi publicitate. Utilizarea lor a devenit o practică uzuală și pot fi găsite în orice zonă a vieţii noastre, chiar dacă sunt mereu ascunse şi deseori sunt considerate a fi o născocire a imaginaţiei unora. Folosirea mesajelor subliminale ne influenţează voinţa şi puterea de a face alegeri şi de a discerne, întrucât acestea pătrund direct în acea parte a minţii care este în afara zonei de care majoritatea oamenilor sunt conştienţi. Este o practică ce adesea ajunge în tărâmul lipsei de etică. În zilele noastre se ştie că metodele mesajelor subliminale sunt folosite de corporaţii pentru a atrage consumatori, pentru a-i face pe oameni să le cumpere produsele şi pentru a-i face să creadă anumite lucruri fără ca ei să ştie aceasta. Utilizarea mesajelor subliminale este o unealtă folosită pentru a eroda sistemul de valori şi pentru a manipula masele.

Efectul mesajelor subliminale vizuale poate fi observat în studiul lui Cooper & Cooper, în care nivelul senzaţiei de sete a participanţilor era mai mare după vizionarea unui episod din The Simpsons care conţinea un singur cadru (un frame) cu imaginea unei cutii de Coca-Cola. Este demn de notat faptul că apariţia unei imagini cu o durată de un singur frame este aceeaşi metodă folosită în emisiunea Danemarca potrivit lui Bubber – unde imaginile respective au avut o durată de 1-3 frame-uri. În studiul realizat de Cooper & Cooper putem observa că imaginea unei cutii de Coca-Cola a avut efectul de a îi face pe oameni să simtă mai intens senzația de sete. Asta deoarece prin publicitate Coca-Cola este deja asociată cu această senzaţie. Prin folosirea subliminală a acestei imagini, emoţia asociată este adoptată de public. În acelaşi mod, în emisiunea lui Bubber prin folosirea subliminală a logo-urilor unor organizaţii teroriste, rasiste şi criminale (imagini asociate deja sentimentului de frică) telespectatorul adoptă reacţia de frică, direcţionată apoi către Natha Yogacenter.

Cazuri de folosire a mesajelor subliminale vizuale

În 1974, Comisia Federală pentru Comunicaţii a S.U.A (FCC) a primit plângeri legate de folosirea mesajelor subliminale de către o televiziune. FCC a răspuns emiţând o notă publică, în care îşi exprima poziţia oficială: „Credem că folosirea percepţiei subliminale este în discordanţă cu obligaţiile pe care le are un post TV care a primit licenţă pentru a emite, de aceea folosim această ocazie pentru a face clar faptul că posturile TV care folosesc asemenea tehnici acţionează împotriva intereselor publicului. Fie că sunt sau nu sunt eficiente, asemenea difuzări au clar intenţia de a înşela”.

Folosirea mesajelor subliminale în politică

În timpul campionatului World Cup din 1986, imediat după ce echipa naţională a Spaniei a înscris un gol iar entuziasmul fanilor atingea cote maxime, abrevierea PSOE (Partidul Muncitoresc Socialist Spaniol) a apărut pentru o clipă.

Și în campania lui Bush din anul 2000 s-a folosit un mesaj subliminal. Cuvântul „rats” (şobolani, trădători) apare peste imagini ce conțin o propunere legislativă a lui Gore. Scuza a fost că „RATS” este o parte a cuvântului „bureaucrats” (birocraţi). Cuvântul „bureaucrats” apare pe ecran, apoi dispare şi pentru un singur frame rămâne cuvântul „rats”, scris cu majuscule, exact deasupra numelui lui Gore.

Probabil tema cel mai des folosită în subliminale este sexualitatea. Cei din spatele campaniilor de marketing şi de divertisment folosesc cu bună-ştiinţă stimuli subliminali ce acționează în conștiința maselor la nivelul predominant de conştiinţă, care în vremurile în care trăim este nivelul instinctiv sexual. De aceea, sexualitatea este folosită din plin pentru a influenţa publicul fără acordul sau ştiinţa lui, căci ne încurajează să asociem obiectul mesajului cu emoţii legate de satisfacţie şi recompensă. Însă prin această metodă publicului nu i se dă nicio şansă de a alege dacă vrea sau nu să creadă un anumit lucru, mai degrabă decât să să-şi însuşească opiniile care îi sunt inculcate cu forţa; fără un anumit nivel de conştienţă şi de trezire spirituală nu putem evita să fim influenţaţi de asemenea mesaje.

Sunt multe cazuri de referinţe sexuale subliminale chiar şi în programele pentru copii. Dacă vă imaginaţi că fii şi fiicele dumneavoastră sunt pe mâini sigure urmărind desenele Disney, gândiţi-vă încă o dată: acestea abundă de mesaje subliminale introduse intenţionat, în special sexuale. Unul dintre cazurile cele mai faimoase este The Lion King, în care cuvântul „sex” este inserat în mod repetat în fundal. Momentul cel mai evident este atunci când Simba suflă praful în cerul nopţii şi apare scris S-E-X. Alt caz este cel al desenelor animate Disney din 1977, The Rescuers, în care imaginea unei femei dezbrăcate apare în două frame-uri pe o fereastră din fundal. Este greu de crezut la început, dar daca privim cu atenţie: imaginea sexuală explicită nu poate fi negată şi intenţiile din spatele unui asemenea program sunt foarte puternic puse sub semnul întrebării.

Forţa simbolurilor

Impactul mesajelor subliminale este mult amplificat de „încărcătura” pe care o au acele simboluri în subconştientul colectiv. Un mesaj scris are forţa pe care o au cuvintele respective asupra fiecărei persoane, în timp ce reprezentările vizuale ale unui obiect cunoscut sau ale unei stări vor multiplica efectele. Logo-ul unei organizaţii reprezintă o astfel de unealtă puternică ce conţine mai mult decât simpla ei semnificaţie. Folosirea simbolurilor este utilizată de mai multe grupări şi organizaţii oculte, dintre care cele mai importante sunt Francmasoneria şi aşa-zişii Iluminaţi. Este un fapt binecunoscut că ei plasează figuri simbolice şi reprezentări în întregul lor câmp de lucru pentru a îşi exercita influenţa asupra celorlalţi. Nu e nicio surpriză că Walt Disney a fost un francmason de gradul 33 şi că era foarte versat în folosirea ocultă a simbolismului.

Bubber a ales înadins anumite simboluri emblematice care au deja o valoare în conştientul colectiv al oamenilor din ziua de astăzi şi care implică asocieri imediate. Simbolurile folosite generează frică, anxietate, tensiuni, stres, animozitate şi altele, iar toate acestea sunt apoi subconştient asociate cu Natha Yogacenter. Natha nu a încălcat nicio lege, nu a fost condamnată pentru nicio crimă, nu a fost implicată în nicio activitate teroristă şi nu a provocat ură sau intoleranţă de niciun fel, însă fiind asociată cu anumite grupări care fac toate cele de mai sus, publicul face imediat conexiuni între şcoala de yoga şi toţi aceştia, şi încă şi cu alţii asemenea. Este oare o coincidenţă faptul că Bubber foloseşte aceleaşi metode ca şi gruparea ocultă a francmasonilor? Sau este oare unul dintre cei iniţiaţi?

Dovadă decisivă a relei-intenţii a lui Bubber şi a Eyeworks

Prin includerea acestor imagini subliminale, Bubber şi compania de producţie Eyeworks şi-au arătat adevărata faţă şi adevăratele intenţii din spatele emisiunii în două părţi despre Natha. Este acum chiar şi mai evident că toată tevatura cu cei trei foşti membri şi cu problemele lor legate de şcoală este numai o diversiune şi un mijloc de a centra atenţia publicului numai la suprafaţă, în timp ce dedesubtul pragului conştient are loc ceva cu mult mai sinistru. Este o tentativă scandaloasă de a lovi şcoala în „surdină”, adică cu cât mai puţin zgomot.

Mă întreb care ar fi fost reacţia lui Bubber dacă ar fi găsit în materialele Natha asemenea mesaje subliminale? Care ar fi fost gradul atenţiei acordate de mass-media unei asemenea descoperiri în cazul Natha? Dacă am fost acuzaţi că încercăm să manipulăm oamenii, pe baza a trei mărturii (deja dovedit părtinitoare) incoerente şi adeseori contradictorii, fără nicio dovadă clară, vă puteţi imagina imensitatea circului pe care Bubber l-ar fi făcut dacă ar fi primit asemenea materiale explozive de la noi? Dar pot deja anticipa că, după această tentativă plăpândă a unui jurnalist de a prelua subiectul, majoritatea mijloacelor de informare în masă auto-cenzurate vor adopta o atitudine de tăcere, ascunzând sub preş asemenea fapte teribile.

Acum toată lumea poate vedea standardele duble. Acum se înţelege de ce oamenii care au participat în documentarul realizat de Seminarul Adevărului au fost după aceea ameninţaţi şi s-au făcut presiuni asupra lor să înceteze să se mai implice sau să mai susţină cauza şcolii de yoga. Aceia atât de înverşunaţi în a ataca şcoala nu se vor opri din munca lor de culise numai cu nişte mesaje subliminale. Să vedem câţi oameni se vor implica în această dezbatere serioasă!

 

Citiţi şi:

Dezvăluri cutremurătoare despre interesele criminale şi tehnicile de programare mentală din spatele companiei şi producţiilor Disney

Codul subliminal al „Iluminaţilor” ascuns în videoclipurile MTV

Condiţionarea subliminală


yogaesoteric
21 iunie 2013

 

Also available in: English

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More