Despre democraţie, Constituţie şi domnia legii. Ce ar trebui să ştie orice adolescent cu drept de vot

„Oamenii sunt calificaţi pentru libertăţi civile în exact aceeaşi proporţie cu dispoziţia lor de a pune lanţuri morale peste propriile porniri, în proporţia în care dragostea lor de dreptate / justiţie este deasupra rapacităţii lor, în măsura în care soliditatea şi seriozitatea înţelegerii lor este deasupra vanităţii şi aroganţei, în măsura în care sunt dispuşi să asculte mai degrabă sfaturile celor înţelepţi şi buni, decât linguşelile ticăloşilor.” – Edmund Burke, 1791

Vă invităm să citiți cu atenție rândurile de mai jos, ce prezintă într-o formă accesibilă aspecte importante care nu se învaţă la şcoală, deşi ar trebui.

Democraţia

Cuvântul „democrație” provine din termenii greceşti demos = popor şi kratos = putere. Democrația este o formă de autoguvernare a unei societăţi în care puterea aparţine, teoretic, poporului.
Istoric şi instituţional există multe forme de democraţie: de la cea directă – majoritatea cetăţenilor decide nemijlocit, prin referendum bunăoară, la cea reprezentativă – guvernarea se exercită în numele poporului prin reprezentanţi; de la cea antică, în care sclavia era legală, până la cea modernă, care poate fi la rândul ei de mai multe feluri. De exemplu:
– populară – cea practicată în URSS sau RPR/RSR, în regim totalitar, cu partid unic (comunist) şi lipsa totală de alternativă politică, de libertate de exprimare şi opţiune politică (pentru cei mai tineri, care nu mai învaţă la şcoală despre aceste aspecte, URSS = Uniunea Republicilor Socialiste Sovietice, pe scurt Uniunea Sovietică, RPR = Republica Populară Română, RSR = Republica Socialistă România; toate au reprezentat forme de organizare statală în regim comunist);
– liberală – cea instituţionalizată prin Constituţie pentru prima dată în Statele Unite ale Americii, acum 230 de ani, şi, teoretic, practicată în regim de pluralism politic, separaţie şi echilibru între puterile statului (legislativă, executivă şi judecătorească), libertate de exprimare şi egalitate în faţa legii a tuturor cetăţenilor, fără discriminare şi privilegii;
– mixtă, cum avem, de exemplu, în România, unde democraţia NU este liberală, ci de stat social (de stânga moale, cu „justiţie socială” nu legală), pentru că aşa au vrut Ion Iliescu şi ceilalți comuniști-feseniști-securiști să scrie în Constituţia noastră actuală [vezi art. 1 alin. 3]; unde separaţia puterilor în stat NU este efectivă şi nici echilibrul între cele trei puteri în stat NU există, pentru că așa au vrut aceleași personaje să scrie în Constituţia noastră actuală [vezi titlul III, Autorităţile publice]. Da, în România, conform Constituţiei în vigoare, conform atribuţiilor şi mecanismelor de control reciproc între autorităţile Statului, Parlamentul are puteri şi privilegii disproporţionate faţă de Preşedinte şi Guvern (executiv), şi de aceea independenţa justiţiei ordinare (puterea judecătorească) şi constituţionale (CCR) este şi rămâne serios afectată.

Practic şi istoric, toate formele de democraţie cunoscute şi practicate de omenire, dar ceva mai puțin una dintre ele, eşuează în autocraţii, oligarhii sau dictaturi, din cauza design-ului instituţional greşit, incomplet, şi din cauza lipsei de cultură liberală şi democratică a majorităţii membrilor societăţii.

Teoretic, ar exista o singură formă de democraţie funcţională, autocorectivă, de real progres social, economic şi politic care asigură exercitarea reală a puterii de stat de către, în numele şi pentru poporul suveran şi liber. O singură formă de democraţie care ar asigura drepturile şi libertăţile fundamentale cetăţeneşti. O singură formă de democraţie care ar asigura bunăstarea (materială şi spirituală) pe scară largă. O singură formă de democraţie care ar asigura dreptatea legală şi morală pe scară largă, prin egalitatea în faţa legii a tuturor cetăţenilor şi justiţie independentă. Este vorba despre DEMOCRAŢIA LIBERALĂ. Și am spus teoretic, pentru că practic, SUA nu este nici pe departe un exemplu de democrație ideală. Dar și restul sunt butaforii şi eşecuri democratice totale sau parţiale, iar istoria modernă şi postmodernă ne-o demonstrează permanent, irefutabil, de la Est la Vest şi de la Nordul la Sudul lumii, pe bază de date şi fapte obiective.

Precondiţiile indispensabile ale democraţiei liberale de succes

1. O cultură liberală consimţită pe scară socială largă. Adică o cultură a libertăţii individuale responsabile, a libertăţii de exprimare, asociative, antreprenoriale, asumate pe scară largă în regim etic creştin, în regim politic liberal şi în regim economic capitalist [cu economie de piaţă liberă].
2. Statul de drept, denumit în lumea anglo-americană Rule of Law (domnia legii), bine înţeles şi liber consimţit pe scară largă. Stat de drept nu poate exista fără separaţia reală a puterilor în stat, fără echilibrul real al puterilor în stat – mecanisme eficiente de control reciproc, de checks and balances cum spun anglo-americanii – şi fără egalitate reală în faţa legii, fără discriminări şi privilegii de castă sau categorie socială, etnică, economică ş.a.m.d., adică fără justiţie competentă, morală şi independentă.

Aceste precondiţii nu pot fi asigurate de un design constituţional şi o societate cu cultură majoritară paternalist-submisivă, de stânga – de orice fel de stânga, de la cea moale, social-democrată, până la cea comunistă, totalitară. Adică într-un stat preponderent asistenţial, paternalist, intervenţionist şi redistributist. Stânga este, din programul ei ideologic, nu doar fantezistă, iluzorie, mincinoasă, contrafactuală, ci şi antidemocratică, anticreştină (indiferent câte cruci poartă şi-şi face), anti-libertate şi responsabilitate individuală, anti-pluralism politic şi de opinie, anti-justiţie legală (dar pro „justiţie socială”) şi pro-privilegii de clasă/castă politico-ideologică. Şi mai ales anti-gândire critică şi liberă.

Este un fapt imposibil de contestat, dacă ştim despre ce vorbim, acela că societatea românească nu îndeplineşte şi nu a îndeplinit niciodată, din păcate, decât în prea mică măsură cele două precondiţii indispensabile ale existenţei şi funcţionării democraţiei liberale. Iar fără informarea şi educarea corectă şi competentă a populaţiei în aceste direcţii, de la vârste fragede, nici nu le va îndeplini vreodată.

Deocamdată, educaţia informală – cei şapte ani de acasă – sau cea preuniversitară, universitară şi postuniversitară sunt precare şi puternic ideologizate stângist. Deocamdată, mediile de informare suferă de aceeaşi contagiune a incompetenţei şi ideologizării stângiste, colectiviste şi etatiste de toate felurile.

De aici pornim. Întrebarea este dacă aici vrem să ne oprim. În caz că nu, este foarte util să reflectăm atent asupra acestui text, ce expune foarte pe înțeles aceste aspecte. Mai ales tinerii, dezastruos şi sistematic imbecilizaţi de mediile noastre de informare şi educaţie, este necesar să ia act de aceste aspecte. Nu vă lăsaţi înşelaţi de faptul că au zece pe linie şi vi se pare că ştiu mai multe decât ştiaţi dvs la vârsta şcolară sau universitară. Este o iluzie – iluzia cunoaşterii inutile; nu ştiu nimic cumsecade.

Fără aceste înţelegeri elementare nu vom avea niciodată o reală democraţie liberală şi prosperitate; nu vom avea niciodată o opoziţie civică şi politică eficientă la politica dusă de PSD, fost FSN, fost PCR. De fapt, este posibil ca în curând să nu mai avem nici ţară – iar asta nu este deloc o exagerare. N-am fi prima societate care se prăbuşeşte sub greutatea propriei prostii şi ignoranţe.

Reţineţi: nu democraţia este de vină că eşuează, ci marea masă a celor care nu înţeleg şi nu îşi asumă principiile şi precondiţiile democraţiei liberale.

Citiţi şi:

O semnificativă poveste cu tâlc: Adevărata origine a democraţiei

SUA este, de fapt, țara unui singur partid, acela al afacerilor de tot felul și al marilor corporații

Un studiu al Universității Princeton arată că SUA nu mai este, de fapt, o democrație!
 

yogaesoteric
12 decembrie 2017