Despre inteligență si efectul Flynn
Unul dintre paradoxurile vremurilor actuale este creșterea numărului oamenilor proști în dauna celor inteligenți.
Dezbaterea despre ceea ce înseamnă un om inteligent este vastă, atât din perspectiva omului comun, cât şi din cea ştiinţifică sau filosofică.
Înainte de a înțelege caracteristicile unui om inteligent, ar mai exista o întrebare: ne îndreptăm spre o „stupidizare” a umanităţii?
Există în acest sens o tendinţă paradoxală şi periculoasă a începutului de secol XXI și căreia în neuroștiințe i s-a dat un nume: efectul Flynn.
Definit de profesorul James Robert Flynn, de la Universitatea Otago, din Noua Zeelandă, efectul Flynn relevă că în anii 2000, în ciuda progreselor pe toate planurile, a dinamicii vieţii şi a posibilităţilor de afirmare personală, omul contemporan a regresat din punctul de vedere al inteligenţei.
Un alt documentar, „Demain tous crétins ?” (Mâine, toţi proşti?), susţinut de antropologul englez Edward Dutton, specialist în inteligenţa umană, insistă pe o realitate demonstrată de studii şi cercetări, aceea că: „Suntem din ce în ce mai proşti. Se petrece chiar acum. Este un fenomen în desfăşurare şi este imperios necesar să conştientizăm acest fapt şi să găsim soluţii”.
Carlo Cipolla, specialist în istoria economiei mondiale, susținea încă din anii ’90 în lucrarea „Allegro ma non Troppo con le Leggi Fondamentali della Stupidita Umana” („Allegro ma non Troppo cu Legile fundamentale ale prostiei umane”), că idiocrația tinde să devină cea mai gravă ameninţare la adresa umanităţii.
„Proştii sunt mulţi, iraţionali şi reprezintă o sursă continuă de probleme pentru ceilalţi. Pentru că nu pot fi izolaţi, singura modalitate prin care o societate se poate apăra de idiocraţie este stimularea continuă a inteligenţei”, spunea profesorul italian de la Universitatea Berkeley, California.
Într-un astfel de context, a cunoaşte caracteristicile oamenilor inteligenţi este esenţial. Ce înseamnă a fi inteligent?
A fi instruit, educat, a citi mult, a rezolva probleme complicate, a şti ce se petrece în lume?
Cum poate fi definită inteligenţa umană?
Prin nivelul IQ-ului, prin acţiuni, prin deciziile luate?
Iată elementele definitorii pe care le manifestă un om inteligent:
- Creativitatea – este semnul unui spirit flexibil şi deschis, aflat mereu în căutarea altor provocări în domeniul cunoaşterii, fie prin profesie, fie prin cultivarea unor pasiuni care exploatează această zonă a personalităţii; oamenii inteligenţi nu se lasă prinşi în prejudecăţi şi idei primite de-a gata; persoanele creative evită „drumurile bătute”, previzibilul, rutina;
- Curiozitatea – nu în sensul banal de a pune mereu întrebări, pentru a afla orice despre oricine, ci al căutării continue, în zonele de interes profesional, general, personal, pentru a descoperi informaţii noi, care să fie integrate în universul cunoaşterii personale; de altfel, aceste persoane, în general, stăpânesc mult mai multe cunoştinţe în domeniul lor de activitate decât ceilalţi;
- Originalitatea – este una dintre caracteristicile oamenilor inteligenţi care se poate manifesta atât în profesie, cât şi în situaţiile de viaţă cotidiene, prin rezolvarea atipică a problemelor, prin soluţii întotdeauna surprinzătoare pentru cei din jur; de aceea familia, colegii de serviciu, cunoştinţele apelează la ajutorul oamenilor pe care îi consideră inteligenţi în luarea deciziilor sau pentru rezolvarea problemelor de orice fel;
- Capacitatea de abstractizare şi de vizualizare – reprezintă reflexul unei inteligenţe exersate îndelung şi continuu, care conduce la conexiuni inedite între informaţii, între concepte, la idei şi ierarhizări de raţionamente uneori dificil de pus în cuvânte, pe care cei din jur de obicei nu le înţeleg sau le înţeleg cu greutate;
- Rapiditate în analizarea şi asimilarea noilor informaţii – trăsătură care, în mod obişnuit, pentru oamenii inteligenţi, se asociază şi cu aplicarea corectă în practică a acestor informaţii.
- Păstrarea calmului în toate împrejurările – o calitate deosebită, mai ales în condiţiile în care pot să existe nenumărate motive care să declanşeze enervarea sau nemulţumirea.
Oamenii inteligenţi au mai multă stăpânire de sine, mai mult autocontrol decât ceilalţi, iar un studiu realizat la Universitatea Michigan, pe 600 de persoane, a arătat fără dubiu că persoanele cu un coeficient intelectual mai scăzut sunt mult mai agresive, iar copiii care trăiesc într-un mediu ostil au probleme în privinţa dezvoltării intelectuale;
- Oamenii inteligenţi îşi cunosc valoarea – spre deosebire de cei mai puţin inteligenţi, care au tendinţa de a se supraevalua şi de a avea întotdeauna dreptate, oamenii inteligenţi au o justă reprezentare a propriei valori, trăsătură din care derivă şi alte calităţi, precum generozitatea şi empatia care sunt cultivate şi prin educaţie;
- Capacitatea de recunoaştere a propriilor greşeli – este una dintre caracteristicile oamenilor inteligenţi care nu-i vor învinovăţi pe cei din jur pentru eşecurile lor posibile;
- Oamenii inteligenţi pot fi uneori reticenţi în relaţiile cu cei din jur – este o caracteristică generată de tentaţia de a analiza permanent persoane şi lucruri; când construiesc însă relaţii de prietenie, acestea sunt solide şi de lungă durată, mult mai stabile decât ale celor mai puţin inteligenţi;
- Persoanele cu un grad de inteligenţă mai ridicat au tendinţa de a se culca târziu – aşa spun toate studiile, o trăsătură justificată, probabil, de dorinţa mai mare decât a celorlalţi de a da sens timpului lor, de a învăţa şi a se dezvolta intelectual;
- Oamenii inteligenţi au un simţ al umorului mult mai dezvoltat decât ceilalţi – un test realizat cu un grup de persoane care realizau desene animate a relevat că aceştia au avut rezultate excepţionale la testul de inteligenţă;
- Persoanele inteligente au tendinţa de a amâna activităţile de rutină, ca şi sarcinile de serviciu care li se par inutile – aceste persoane nu cad aproape niciodată în capcana clişeului „echilibru între muncă şi viaţa privată”, reuşind să fie dedicate 100% faţă de ceea ce fac, pe toate fronturile, în acelaşi timp.
- Oamenii inteligenţi preţuiesc relaţiile cu ceilalţi, dar selectiv, evitând excesul de viaţă socială, care îi oboseşte, preferând să se dedice preocupărilor lor; acceptă, de asemenea, fără resentimente, faptul că nu pot fi pe placul tuturor.
Aşadar, a recunoaşte caracteristicile oamenilor inteligenţi şi a cultiva empatia faţă de aceştia este un semn al propriei inteligenţe şi un mod de a contracara tendinţa de „stupidizare” din societatea contemporană, de a combate „idiocraţia”.
Inteligenţa poate triumfa în faţa idiocraţiei, dacă tot mai mulţi oameni decid să-şi folosească puterea de a gândi, să-şi depăşească limitele şi stereotipiile, să înţeleagă, să ştie, să progreseze.
Orice reuşită este, până la urmă, rezultatul muncii, al curajului şi al inteligenţei.
Inteligenţa umană conţine în sine formele tuturor lucrurilor, aspectelor și fenomenelor şi are capacitatea de a asimila orice gând, motiv pentru care putem spune că întregul Univers se află, de fapt, reflectat în interiorul ei. Inteligenţa oferă o mult mai profundă înţelegere a lucrurilor şi ne dezvăluie mult mai bine adevărata lor frumuseţe – sunt alte argumente care pledează pentru conştientizarea şi cultivarea activă a acestei dimensiuni inconfundabile a fiinţei umane, fără de care nu am fi putut evolua.
Citiți și:
Efectul Flynn în România, concluziile celui mai mare studiu cu privire la inteligența românilor
Tinerele generații devin din ce în ce mai proaste: oamenii de știință au descoperit că IQ-ul scade cu 7 puncte pe generație
Aforisme despre geniu şi genialitate (I)
yogaesoteric
18 februarie 2022