Despre „putiniști”

Percepția este fundamentală atunci când vorbim despre propagandă. Iar între percepție și adevăr, diferențele sunt majore de cele mai multe ori.

Scopul propagandei, al mass-media MSM, constă în schimbarea percepției colective despre un fenomen sau o persoană, în funcție de interesul de moment. În prezent, există interesul ca opinia publică să vadă războiul (să îl „perceapă”) ca fiind un aspect dacă nu benefic, atunci măcar neutru. Și strict necesar. Mai mult, populația este necesar să conștientizeze că opiniile personale legate de conflictul din Ucraina și de ciocnirea civilizațiilor (democrație vs. autoritarism, globalizare vs. suveranism) nu sunt deloc un rezultat al propriei judecăți. Sunt doar o preluare instinctuală, fără rațiune, a unor idei lansate în spațiul public de președintele Vladimir Putin. De unde și acuzația capitală: „Putinistule!”.

Se spune că singurii oameni care percep întregul tablou sunt cei care ies afară din cadru. Așadar, să facem doi pași în spate și să urmărim să avem o privire din afara zonei de război.

Anomaliile legate de atacul la baionetă asupra patriei, a familiei, a bisericii, cele despre corectitudinea politică și rescrierea „convenabilă” a istoriei s-au acumulat în timp. Au fost parte a unei agende clare, promovată de globaliști. Și au stârnit, cum era și firesc, o serie de reacții din partea conservatorilor. De fapt, a oricărui cetățean de bun-simț. Problemele s-au amplificat (și în același timp s-au clarificat) odată cu pandemia. Societățile occidentale s-au scindat clar între globaliști și patrioți, ambele tabere cu extremele de rigoare.

Percepția insuflată de mass-media este că patrioții / suveraniștii ar fi preluat din zbor mesajul public lansat de Putin și l-ar fi promovat ca atare. Ca și cum respectivul mesaj ar fi fost: 1) Fals; și 2) Proprietate intelectuală a lui Putin, înregistrată la OSIM. De unde și termenul de „putinist”.

În realitate, mesajele lui Putin legate de decăderea Occidentului lovesc fix la țintă. Reprezintă purul adevăr. Însă ele nu sunt nici pe departe „marcă înregistrată”. Sunt gânduri, opinii, concluzii la care au ajuns simultan milioane de oameni de pe glob, independent unii de ceilalți, judecând faptele din ultimii 30 de ani așa cum reies ele din viața de zi cu zi. Președintele Rusiei doar a folosit cu abilitate nemulțumirile firești acumulate în Vest pentru a confirma, practic, ceea ce noi oricum spuneam cu mult înainte de începerea războiului.

Extinderea NATO către Moscova este un fapt, nu o invenție, un „putinism”. Iar pretenția că NATO ar fi o organizație militară „defensivă” poate fi, cel mult, o percepție insuflată de mass-media.

Așadar, termenii de „putiniști” sau „trumpiști” folosiți de globaliști la modul peiorativ, chiar acuzator, sunt neîndoielnic o modalitate stupidă de atac superficial, fără argumente. Cum ar veni, ține loc de înjurătură sau de bâtă-n cap, atunci când pe omul respectiv nu îl duce capul să spună ceva credibil.

p.s. Aflu din presă că lista cu „vectorii propagandei ruse”, pusă în circulație de o editură din Iași, a fost retrasă din librării cu tot cu volumul unde a apărut. Probabil ca urmare a presiunilor exercitate de Kremlin. Mare păcat. De unde vor mai afla copiii noștri cine au fost „putiniștii” irecuperabili și cine adevărații salvatori ai neamului globalist?

Autor: Adrian Onciu

Citiți și:
Ursula a suflat în cornul lui Volodimir: începe marea vânătoare de „putiniști”
O listă neagră a Ucrainei

yogaesoteric
7 aprilie 2023