Deteriorarea relațiilor turco-americane. Acordurile juridice bilaterale cu SUA își pierd validitatea

 

La începutul lunii ianuarie 2018, președintele turc Recep Tayyip Erdogan a avertizat că acordurile juridice bilaterale cu Statele Unite „își pierd validitatea”, după decizia justiției americane de condamnare a unui bancher turc în legătură cu tranzacții ilegale cu Iranul, relatează agențiile de presă Reuters și AFP.

„Dacă aceasta este înțelegerea justiției de către SUA, atunci lumea este condamnată. SUA trebuie să-și reconsidere simțul dreptății, pentru a mai oferi lumii lecții despre justiție. Statele Unite ar trebui să ne scuze, dar legile și acordurile noastre bilaterale își pierd validitatea. Sunt întristat să spun asta, dar așa va fi de acum încolo”, a spus Erdogan.

Mehmet Hakan Atilla, director general adjunct în cadrul Halkbank, a fost găsit vinovat în cazul a cinci capete de acuzare, inclusiv fraude bancare și conspirație la încălcarea legislației SUA privind sancțiunile. Potrivit procurorilor, bancherul turc a ajutat Iranul să evite sancțiunile SUA, fiind acuzat că ar fi conspirat cu brokerul turco-iranian Reza Zarrab, pentru a efectua tranzacţii ilegale cu Iranul prin intermediul unor bănci americane.

Președintele Turciei susține că dosarul se bazează pe dovezi fabricate și a acuzat oficialii americani de legături cu clericul musulman Fethullah Gulen, considerat responsabil pentru organizarea loviturii de stat eșuate din iulie 2016.

SUA, comploturi grave

„SUA desfășoară în prezent o serie de comploturi grave. Nu doar pe teren judiciar, ci de asemenea pe teren economic”, a continuat să declare Erdogan, în cadrul conferinței sale de presă de la Istanbul. Președintele Turciei, Recep Erdogan, denunțase o serie de comploturi împotriva țării sale, orchestrate de SUA, într-o reacție la condamnarea bancherului turc în procesul de eludare a sancțiunilor americane împotriva Iranului.

Mehmet Hakan Atilla, fost director general adjunct al băncii publice din Turcia, Halkbank, a fost condamnat pe 3 ianuarie 2018, la New York pentru fraudă bancară și conspirație într-un caz care implică miliarde de dolari. Reza Zarrab, un om de afaceri turco-iranian, aflat în centrul acestui proces, depusese mărturie împotriva lui Atilla, implicându-i totodată atât pe președintele Erdogan, cât și pe unii miniștri ai guvernului Turc.

Ankara a respins constant acuzațiile aduse în cadrul procesului, pe care l-a catalogat drept un „complot” pus la cale de predicatorul Fethullah Gulen, pe care autoritățile turce îl consideră că s-ar fi aflat în spatele puciului eșuat din 15 iulie 2016.

Acest proces reprezintă o „dovadă tangibilă a cooperării dintre FETO (acronimul utilizat de Ankara pentru a desemna rețeaua condusă de Gulen), justiția americană, FBI și CIA”, a afirmat și vicepreședintele turc Bekir Bozdag.


Citiți și:

Erdogan iese la atac împotriva SUA, spunând că deţine documente clare care arată faptul că America susţine ISIS

Rachetele nucleare și nesiguranța Turciei: Probabilitatea relocării în România

 

yogaesoteric
12 martie 2018

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More