Deține sau nu deține Israelul arme atomice? Și dacă da, de ce această țară nu se supune acelorași reguli?

În timp ce coaliția NATO condusă de Statele Unite a invadat brutal Irakul pentru motivul că ar fi avut arme de distrugere în masă (acuzație dovedită ulterior ca fiind falsă), iar Iranul este amenințată de SUA doar pentru suspiciunea că ar avea intenția să își construiască arme nucleare, există o situație cu totul atipică legată de Israel. Deși întreaga comunitate internațională știe că Israelul deține sute de focoase nucleare, acest fapt nu scandalizează nici ONU, nici NATO, nici SUA.

Un raport publicat în 2014 de comunitatea savanților în domeniul atomic, Bulletin of the Atomic Sciencetists, arăta că „este general acceptat că Israel este de 50 de ani o putere nucleară”.
Aceeași concluzie a fost prezentată în iunie 2018 de Asociația pentru Controlul Armelor sau de Fundația Patrimoniului Atomic, în august 2018.

Adunarea Generală a Națiunilor Unite a emis în mod repetat rezoluții (de exemplu A/RES/36/98
sau A/RES/43/80) prin care a cerut insistent Israelului „să își plaseze toate instalațiile sale nucleare sub supervizarea Agenției Internaționale pentru Energie Atomică (IAEA)”, dar s-a lovit de fiecare dată de refuzul ferm al guvernului israelian.

În schimb, Israelul adoptă sistematic o așa-numită „politică de ambiguitate” prin care nu recunoaște că are arme nucleare, dar nici nu afirmă că nu ar avea. Iată un exemplu.
Într-un interviu cu Benjamin Netanyahu, prim ministrul Israelului, realizat în data de 1 mai 2018 de către postul american de ştiri CNN, jurnalistul de televiziune Chris Cuomo l-a întrebat pe Netanyahu, cerând un răspuns cu „da” sau „nu”, dacă este adevărat că Israel deţine arme şi capabilităţi atomice. Netanyahu a răspuns că oficialii din Israel au spus că ei nu vor fi primii care vor introduce capabilităţi atomice în Orientul Mijlociu, aşa că nu le-au introdus. Cuomo a insistat că acesta nu e un răspuns cu „da” sau „nu” și a subliniat că dacă transparența este atât de importantă în Orientul Mijlociu, de ce Israel nu poate confirma oficial dacă deţine sau nu arme şi capabilităţi atomice. Netanyahu a răspuns sec: „Israel nu a ameninţat nicio ţară cu anihilarea. Este cel mai bun răspuns pe care îl veți obține”.

O preocupare foarte serioasă a Israelului este că ar putea fi atacată de Iran. Trebuie spus însă că Iranul a semnat Tratatul de Neproliferare a Armelor Nucleare, dar Israel a refuzat să o facă. Israel refuză să se lase inspectată de comisiile internaționale de investigații IAEA, în timp de Iranul a fost amănunțit cercetată de aceste comisii, care au raportat că Iran nu deține capabilități nucleare. Cu toate acestea, serviciile secrete ale Israelului au afirmat că IAEA se înșeală și că Iranul are un program de dezvoltare a armelor atomice. Concluziile Mossad-ului, prezentate public de mai multe ori de-a lungul anului 2018 chiar de Benjamin Netanyahu, au atras noi sancțiuni economice pentru Iran din partea Statelor Unite și ieșirea SUA din Tratatul internațional cu Iranul (JCPOA). Totuși, Uniunea Europeană, China și Federația Rusă au menținut acordurile comerciale cu Iranul, spre nemulțumirea vizibilă a Casei Albe, care a amenințat că oricine va mai face afaceri cu Iranul va suporta sancțiuni din partea Statelor Unite.

Alianța strânsă a Statelor Unite cu Israelul este binecunoscută, inclusiv în ceea ce privește aprobarea tacită de către Washington a stocului nuclear deținut de Israel. Informații bine documentate dezvăluie că există un fel de acord informal între cele două state, care permite Israelului să dețină un depozit de armament nuclear fără a fi obligat să îl deschidă pentru inspecții internaționale. Astfel, potrivit ziarului Washington Times, în anul 2009 acordul – care era deja vechi de patru decenii – a fost reiterat pe vremea președintelui Obama. Într-o declarație, premierul Netanyahu a recunoscut că a primit chiar la prima sa întâlnire cu președintele Obama un document ce confirmă o înțelegere în acest sens.

Înțelegerea din domeniul nuclear a fost inițiată la un summit dintre președintele american Richard Nixon si primul ministru de atunci al Israelului, Golda Meir, în data de 25 septembrie 1969. Avner Cohen, expert in istoria programului nuclear israelian și autorul tratatului Israelul si bomba a explicat că acordul semnifică „acceptarea pasivă din partea Statelor Unite a situației armamentului nuclear al Israelului atâta timp cât Israelul nu își va dezvălui public realizările sale sau nu va testa vreo armă“.

Bineînțeles, pe linie oficială nici Israel și nici America nu au făcut vreo declarație despre respectivul acord. Cu toate acestea, în anul 2007, biblioteca Nixon a dat publicității un memorandum datat 19 iulie 1969, semnat de Henry Kissinger (la acea vreme consilier al Departamentului de Securitate Națională), ce rezuma în mod clar politica Statelor Unite referitoare la această chestiune. Memorandumul preciza: „În timp ce noi putem dori în mod idealist întreruperea actualei posesiuni (cu privire la armele nucleare, n.n.) a Israelului, de fapt încercăm doar să împiedicăm ca aceasta (posesiunea nucleară, n.n.) să devină un fapt recunoscut pe plan internațional“. Potrivit lui Avner Cohen, o asemenea declarație este echivalentul lui „nimeni nu întreabă, nimeni nu spune“.

Cohen subliniază că din moment ce Benjamin Netanyahu a cerut și a primit un document al înțelegerii, faptul în sine demonstrează că „nu numai că nu a fost o înțelegere de ansamblu a ceea ce s-a agreat în septembrie 1969, ci este de asemenea evident faptul că până și însemnările celor doi lideri s-ar putea să nu mai existe. Înseamnă că Netanyahu a dorit să aibă o dovadă scrisă în legătură cu această înțelegere. De asemenea, se confirmă și faptul că Statele Unite sunt de fapt partenere în politica Israelului de a păstra secretul cu privire la armamentul nuclear“.

Motivul pentru care guvernul Netanyahu a căutat în 2009 să reafirme înțelegerea cu SUA a venit din îngrijorarea că Iranul va face presiuni legate de programul nuclear al Israelului în negocierile cu Statele Unite și cu alte puteri mondiale. Iran a acuzat în mod frecvent Statele Unite de politica dublului standard deoarece nu obiectează față de arsenalul Israelului.

Daryl Kimball, directorul executiv al Asociației de Control a Armamentului, a adoptat o poziție foarte tranșantă legată de acest subiect: „Cu respect, doresc să îl contrazic pe Benjamin Netanyahu. Discursul președintelui Obama și Rezoluția Consiliului de Securitate al ONU se aplică tuturor țărilor, fără a ține seama de înțelegeri secrete, cum e cea dintre Statele Unite și Israel. Aceleași responsabilități de neproliferare și dezarmare ar trebui sa se aplice tuturor statelor și nu doar câtorva“.

Doctrina nucleară a Israelului mai este cunoscută și sub denumirea de „coridorul cel lung“. Conform acesteia, Israelul ar începe să ia în considerare propria dezarmare nucleară numai după ce toate țările cu care este în conflict ar semna tratatele de pace în condițiile dorite de Israel și toate țările vecine ar renunța nu doar la programele și focoasele nucleare, ci și la arsenalele lor biologice și chimice. Israelul consideră că armele sale nucleare reprezintă o garanție necesară într-un mediu ostil. Ambiguitatea politicii sale față de problema nucleară are un rol dublu, precis stabilit: pe de o parte trebuie ca orice potențial inamic să știe și să se teamă de puterea Israelului, iar pe de cealaltă parte, această putere nucleară a Israelului trebuie să rămână deasupra normelor internaționale care se aplică tuturor statelor, tocmai pentru a-i menține Israelului un avantaj strategic decisiv.

Citiți și:

Ameninţarea Israelului din zilele noastre şi adevărul despre Hiroshima şi Nagasaki

O perspectivă ce se conturează – Lumea fără Israel

Cum mai stăm acum cu armele nucleare…


 
 

yogaesoteric
10 martie 2019