Devine Israelul o teocrație?

 

Preşedintele Congresului Mondial Evreiesc, americanul Ron Lauder este îngrijorat. Ţara pe care o iubeşte, țara strămoşilor săi, Israelul de astăzi, alunecă din ce în ce mai mult într-o formă de stat teocratic. Adică un stat în care puterea e deţinută de rabini, miniştri conducând după Voinţa lui Dumnezeu, conform legilor antice evreieşti, multe din ele potrivite doar lumii iudaice din urmă cu 2-3000 de ani.

Termenul teocraţie provine din vechea greacă, „theocratie”, „theos” (Dumnezeu) şi „kratos” (putere).

Ron Lauder şi-a exprimat îngrijorarea într-un articol publicat în New York Times. Dacă nu se va pune stop setei de putere a politicienilor religioşi extremişti, Israel se va transforma din statul modern, laic, de astăzi, într-un stat teocratic, avertizează Ron Lauder. Preşedintele Congresului Mondial Evreiesc consideră că Israelul modern nu are voie să se predea în mâinile extremiştilor religioşi.

Cum nu are voie să renunţe la soluţia „Două state – Israel şi Palestina – pentru rezolvarea conflictului israeliano-palestinian”. Ron Lauder susţine în articolul publicat în New York Times că Israel este ameninţat de două pericole:
– Primul, renunţarea la soluţia „Două state Israel şi Palestina”. Palestinienii au dreptul la un stat al lor, suveran şi independent.
– Al doilea, capitularea în fața extremiştilor religioşi. Este inadmisibil ca aceştia să impună populaţiei laice, prin legi şi constrângeri, un trai ca în antichitate sau Evul mediu.

„Numeroşi evrei laici, printre ei şi subsemnatul, scrie Ron Lauder, sunt îngrijoraţi de transformarea Israelului dintr-o ţară liberală, modernă, într-o ţară semi-teocratică.”

Reacţiile la articolul lui Ron Lauder n-au întârziat. Ministrul israelian extremist Naftali Bennett l-a întâlnit pe Ron Lauder la Forumul global de luptă împotriva antisemitismului, şi l-a bruscat cu cuvinte grele. Ironic, i-a mulțumit lui Lauder că articolul său îi vor aduce partidului său 5 locuri în plus în Knesset (parlamentul israelian). Nu un Israel care respectă tradiţia religioasă şi nu aşezările din Iehuda şi Somron (Cisiordania) sunt un pericol pentru viitorul Israelului, ci asimilarea evreilor americani, a adăugat ministrul israelian.

Opinii diferite, evrei diferiţi. Ai milă de noi, Doamne!

Citiți și:

Israelul se scufundă tot mai mult în tiranie

Un binecunoscut general israelian compară, pe bună dreptate, STATUL EVREU actual cu GERMANIA NAZISTĂ


 

yogaesoteric
5 septembrie 2018

 

Also available in: Français

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More