Dezvăluiri despre ființele extraterestre malefice (VII)
Citiți partea a șasea a articolului
Laura Knight-Jadczyk, autoarea cărților Gradul ridicat de stranietate al dimensiunilor, densităţile şi procesul de răpire extraterestră și Istoria secretă a lumii: „Ce este adevărat şi ce este minciună în lumea OZN-urilor, extratereştrilor, răpirilor şi a realităţilor hiperdimensionale? Ar fi necesar să facem un efort şi să aflăm aceste aspecte. După cum spunea Karla Turner, este o datorie pe care o avem faţă de noi înşine. Este necesar să fii atent când ceri să afli adevărul… de obicei, este ceea ce nu vrei să auzi sau ceea ce nu vrei să înfrunţi. O întrebare arzătoare poate să deschidă uşa unei tornade […]
Un alt element tulburător care a reieşit din cercetările mele este că aceste fiinţe, fie că sunt demoni, vampiri sau extratereştri malefici, par să aibă capacitatea de a ne controla într-o oarecare măsură gândurile, trupul, vremea şi chiar evenimentele din viaţa noastră. […] Multe persoane au relatat că răpitorii lor erau persoane binevoitoare, dar dacă ţinem seama de toţi factorii din tabloul mai larg al fenomenului, se pare că astfel de poveşti despre bunăvoinţă ar fi de natură să inducă în eroare. La nivelul nostru de realitate, conceptul că «nimic nu este real», ce a fost revelat de ghizi spirituali şi de învăţători de-a lungul istoriei, este la fel de inutil ca a spune că «gravitaţia nu este reală». Asemenea consideraţii își arată utilitatea atunci când are loc o extindere a percepţiei. Rămânând doar la nivelul realității tridimensionale, nu sunt utile pentru aplicare practică, de vreme ce energiile creaţiei par să treacă prin mai multe niveluri înainte să se întâlnească la mijloc, ca să spunem aşa, în realitatea noastră.”
Dr. Jacques Vallee, savant, astronom şi cercetător în domeniul OZN scrie în lucrarea Incomensurabilitate, ortodoxie şi fizica stranietăţii ridicate. Un model pe şase niveluri al fenomenelor aberante: „Dacă privim lumea din punct de vedere informaţional şi dacă luăm în considerare multele şi complexele moduri în care pot fi structurate timpul şi spaţiul, vechea idee de călătorie în spaţiu şi de navă interplanetară de care încă se mai agaţă cei mai mulţi tehnologi pare nu numai învechită, ci chiar ridicolă. Într-adevăr, fizica modernă a depăşit deja această fază şi oferă o interpretare foarte diferită despre cum ar putea arăta un sistem «extraterestru». Eu cred că există în jurul nostru un sistem care transcende timpul, transcenzând spaţiul. Este foarte posibil ca sistemul să se poată localiza în spaţiul cosmic, dar manifestările sale nu sunt de tipul navă spaţială, în sensul obişnuit de «şuruburi şi piuliţe».
OZN-urile sunt manifestări fizice care nu pot fi înţelese în afara realităţii lor mediumnice şi simbolice. Ceea ce vedem aici, de fapt, este un sistem de control care acţionează asupra oamenilor şi care foloseşte oamenii. Prezentarea simbolică pe care o văd persoanele răpite seamănă cu tipul de ritual de iniţiere sau de călătorie astrală care este încorporat în tradiţiile [oculte] ale fiecărei culturi… Structura relatărilor despre răpiri este identică cu cea a ritualurilor oculte de iniţiere… Fiinţele extraterestre de azi aparţin aceleiaşi clase de manifestare ca şi entităţile [oculte] care erau descrise în veacurile trecute.
Întinderea, frecvența și distribuția observărilor de OZN-uri fac ca ipoteza populară cu privire la extratereștri (cea interplanetară) să fie imposibil de susținut… Multe dintre farfuriile zburătoare par să nu fie nimic altceva decât un paravan pentru vreun fenomen ascuns. Sunt ca niște cai troieni care se coboară în pădurile și pe câmpurile noastre, promițând mântuirea și oferindu-ne splendoarea unei mărețe super-civilizații din ceruri. Oare extratereștrilor chiar le pasă de noi? Există multe dovezi tulburătoare care spun că nu. Le pasă doar în măsura în care putem să îndeplinim scopul enigmatic pe care îl avem pentru ei. (Pe lângă aceste dovezi care arată existența extratereștrilor malefici, există însă și numeroase alte dovezi ale intervenției ființelor extraterestre benefice, care susțin și protejează umanitatea și planeta Pământ. – n.n.)
Povestea adevărată despre OZN-uri trebuie să cuprindă toate diferitele manifestări care sunt observate. Este o poveste despre fantome și spirite și aberații mentale ciudate, o poveste despre o lume invizibilă care ne înconjoară și, din când în când, ne înghite; o poveste despre profeți și profeții, despre zei și despre demoni. Este o lume a iluziei și halucinațiilor, în care irealul pare foarte real și unde realitatea însăși este distorsionată de forțe stranii, care, aparent, pot să manipuleze spațiul, timpul și materia fizică – forțe care ne depășesc aproape în întregime puterea de înțelegere.
Cerurile noastre au fost pline de «cai troieni» de-a lungul istoriei, care – la fel ca și calul troian din poveste – păreau să ascundă intenții ostile. … Această teorie a ostilității este sprijinită și de faptul că, cel mai adesea, obiectele aleg să apară în forme pe care le putem accepta cu ușurință și pe care ni le putem explica într-un mod satisfăcător – de la dirijabile și până la meteoriți sau avioane cu aspect obișnuit. … Cu alte cuvinte, farfuriile zburătoare nu sunt deloc ceea ce am sperat noi că sunt. Ele fac parte din altceva. Eu numesc acel altceva Operațiunea Calul Troian. Adevărul este că pasionații de OZN-uri au fost prostiți vreme de atâția ani, nu de către guvern, ci chiar de fenomen.“
„Jucându-se cu propria noastră reflexie de sine, care este singurul punct de conştientizare care ne-a mai rămas, prădătorii creează impulsuri de conştientizare pe care apoi le consumă, într-o manieră nemiloasă, de prădători. Ei ne dau probleme fără sens, care fac să ia naştere acele impulsuri de conştientizare şi, în acest fel, ne ţin în viaţă, pentru ca ei să se hrănească cu impulsurile energetice ale pseudo-grijilor noastre. Vreau să spun că ceea ce ne stă în faţă nu este un simplu prădător. Este foarte inteligent şi organizat şi urmează un sistem metodic prin care ne face inutili. Omul, fiinţa magică ce este destinată să fie, nu mai este magică. Este doar o bucată oarecare de carne. Nu mai există alte vise pentru om, decât visele unui animal care este crescut pentru a deveni o bucată de carne: banal, obişnuit, imbecil.” – Don Juan Matus în Latura activă a infinităţii, de Carlos Castaneda
„Ideea că bărbaţii, femeile şi copiii pot fi luaţi împotriva voinţei lor din casă, din maşină şi din curtea şcolii de către fiinţe humanoide ciudate, că pot fi duşi pe o navă spaţială şi supuşi la proceduri intruzive şi ameninţătoare este atât de ameninţătoare şi, în acelaşi timp, atât de agresivă faţă de noţiunile noastre despre ce este posibil în universul nostru, încât cele mai multe relatări media fie resping fenomenul, fie îl distorsionează în mod bizar.” – John E. Mack, profesor de psihiatrie la Harvard, în cartea sa Abduction (Răpire)
Oare mai există indicii, în istoria şi în scripturile străvechi, care să vorbească despre un posibil sistem hiperdimensional de control – un fenomen parafizic indigen existent pe planeta Pământ? Există câteva surse care prezintă teorii interesante și care se mulează pe conceptul de OZN al timpurilor noastre, ba mai mult, la o atentă corelare a faptelor putem presupune că istoria ne-a prezentat aceste aspecte, dar le-am ignorat sau am preferat variantele oficiale puse pe tavă de către alții.
„Nu ne iluminăm imaginându-ne personaje de lumină, ci conştientizând întunericul.” – Carl Gustav Jung
Citiți partea a șaptea a articolului
Citiți și:
Mesaje transmise umanităţii de către extratereştrii benefici prin intermediul psihografiilor lui Solari Parravicini
Fiinţele extraterestre binefăcătoare, care asistă şi protejează planeta Pământ
Cheia neutralității și dizolvarea Matricei
yogaesoteric
29 ianuarie 2019