Dilema ordinelor – între conștiință și obediență în regimurile tiranice

Precizare importantă

Mesajul și esența expunerii de față nu constituie un îndemn la nerespectarea ordinelor sau o incitare la dezordine. Ele reprezintă, în schimb, o analiză teoretică și istorică a responsabilității morale și juridice care revine militarilor, magistraților, judecătorilor și personalului din structurile de aplicare a legii în situațiile în care ordinele primite pot fi considerate discutabile din perspectiva statului de drept, a drepturilor omului sau a legislației internaționale. Cu alte cuvinte, cele de mai jos reprezintă un cadru de înțelegere asupra condițiilor în care este necesar să evaluăm moral și legal un ordin, nu un apel la încălcarea disciplinei sau la insubordonare.

**********

În esență, întrebarea fundamentală a dilemei propuse spre analiză este: Cât de departe merge datoria de a executa ordinele primite? Sau, mai specific, există obligația de a nu respecta ordinele în anumite situații, mai ales când aceste ordine contravin valorilor morale și legilor internaționale? În regimurile autoritare, obediența poate avea o profundă dimensiune ideologică, fiind justificată nu doar de constrângerea legală, ci și de o „moralitate de partid” sau de doctrine politice care transformă încălcările de drepturi într-un aparent „bine superior”. Înțelegerea acestei dimensiuni ideologice explică de ce unii indivizi aleg să respecte ordinele chiar și în absența unei amenințări concrete.

Problema respectării cu orice preț a ordinului a devenit proeminentă în special după cel de-al Doilea Război Mondial, odată cu procesul de la Nürnberg și alte procese similare, unde militarii și funcționarii de stat au încercat să-și justifice acțiunile prin formula „Am urmat doar ordinele”. Cu toate acestea, dezbaterea este mult mai veche, având rădăcini încă din Antichitate, și a fost reluată ori de câte ori a existat un regim tiranic sau totalitar.

Teoria obligației de a respecta autoritatea (obișnuința ascultării)

În viziunea clasică, statul și ierarhia militară se bazează pe principiul potrivit căruia ordinele primite este necesar să fie executate, pentru a menține coeziunea forțelor de ordine și, implicit, securitatea statului. Thomas Hobbes argumenta că indivizii își cedează o parte din libertate în favoarea autorității suveranului pentru a menține ordinea și securitatea. Chiar și în cazul unui suveran abuziv, principiul hobbesian sugerează că revolta sau nesupunerea față de autoritate creează haos. Max Weber a analizat toate tipurile de autoritate (tradițională, carismatică și rațional-legală) și a arătat cum, în special în sistemele rațional-legale (bazate pe reguli și proceduri clare), există o așteptare instituționalizată ca agenții statului să respecte ordinele. Acestea sunt doar două exemple de teoreticieni clasici care nu au reușit totuși să ofere un răspuns despre ce se petrece atunci când autoritatea devine tiranică sau când ordinele intră în conflict radical cu principiile etice și ale statului de drept.

Teoria responsabilității morale personale

După ororile comise în regimurile totalitare ale secolului XX, a devenit din ce în ce mai clar că simpla ascultare a ordinelor nu poate fi o scuză absolută pentru acțiuni imorale sau ilegale. Hannah Arendt, în lucrarea ei despre procesul lui Adolf Eichmann („Eichmann la Ierusalim: Despre banalitatea răului”), observă că justificarea „doar am urmat ordinele” denotă tocmai banalitatea răului comis de funcționarii care nu își mai pun întrebări morale, acceptând mecanic ordinul superiorilor. Karl Jaspers și alți filosofi existențialiști au explorat noțiunea de vină (vină criminală, morală, metafizică) și responsabilitatea personală într-un sistem politic opresiv. În general, etica deontologică (kantiană) subliniază că orice persoană are datoria de a nu încălca principiile morale fundamentale, indiferent de ordinele primite. Nu există o derogare de la obligația de a nu vătăma în mod injust alți oameni. Atât tradiția creștină, cât și gândirea umanistă susțin principiul non-maleficienței – evitarea provocării unui rău inutil. În timp ce creștinismul fundamentează acest principiu pe conceptul de dragoste față de aproapele, umaniștii îl justifică prin prisma rațiunii și a demnității inerente a ființei umane. Ambele perspective converg spre ideea că acțiunile noastre este necesar să evite producerea de suferință nejustificată și să promoveze binele comun.

Teoria dreptului natural și obiecția conștiinței

În tradiția dreptului natural, legile și ordinele care contravin „legii morale naturale” sau drepturilor fundamentale ale omului nu este cazul să fie respectate. Sfântul Toma de Aquino afirma că o lege care încalcă legea naturală nu este cu adevărat o lege, deci nu obligă în conștiință. Regimul nazist, ca și alte regimuri totalitare, a emis ordine și o întreagă legislație care au încălcat drepturi fundamentale ale omului, iar filosofii dreptului natural ar argumenta că aceste ordine nu este cazul să fie urmate.

Procesele de la Nürnberg și conceptul de „ordin nelegal”

După al Doilea Război Mondial, în procesele de la Nürnberg, s-a stabilit un principiu esențial: „Faptul că un inculpat a acționat sub ordinul Guvernului său sau al unui superior nu-l exonerează în mod automat de responsabilitate”. Practic, s-a creat principiul (deși formulat încă de la începutul secolului XX) că militarii este necesar să își pună problema legalității și a moralității ordinelor primite. Dacă ordinul este „în mod vădit nelegal”, soldații au obligația de a-l refuza.

Convenții și legislația internațională privind drepturile omului

Ulterior, odată cu adoptarea Convențiilor de la Geneva din 1949 și a altor tratate internaționale privind drepturile omului, s-a consolidat ideea că soldații și agenții forțelor de ordine nu pot invoca doar obediența ca justificare pentru încălcarea drepturilor omului. Există un cadru de standarde minime care este necesar să fie respectate chiar și în situațiile de stare de urgență sau de conflict armat.

Doctrinele militare moderne

În multe armate democratice, inclusiv a noastră, se predă conceptul de „ordin legal” și „ordin ilegal”. Un „ordin ilegal” (cel care încalcă normele naționale sau dreptul internațional umanitar) nu este cazul să fie executat. Eroarea de a executa un ordin vădit nelegal poate duce la acuzații penale împotriva celui care îl pune în aplicare. În studiile recente asupra personalului militar, s-a introdus conceptul de traumă morală care survine atunci când cineva încalcă, sub presiunea unor ordine sau circumstanțe extreme, propriile principii etice. Această traumă poate avea consecințe psihologice severe (depresie, anxietate, stres post-traumatic) și subliniază importanța unei busole morale chiar și în situațiile de obediență ierarhică.

Experimentele psihologice și obediența față de autoritate

Experimentul Milgram (1961) a demonstrat că oamenii obișnuiți pot fi determinați să comită acte inumane atunci când se află sub autoritatea unei figuri percepute drept legitime. Rezultatele sugerează că, pe fondul presiunii sociale și a autorității, limitele morale pot fi încălcate cu ușurință. Experimentul Stanford (1971) a arătat că structurile de putere reușesc să conducă oameni normali la comportamente abuzive atunci când nu există o contrabalansare a autorității și o atenție susținută la consecințele morale.

Implicațiile respectării ordinelor imorale

Respectarea ordinelor în regimurile opresive duce la participarea persoanei la acțiuni condamnabile (represiune, crimă, încălcarea drepturilor), la degradare morală și dezumanizare. Atunci când militarii / agenții execută acțiuni inumane sub pretextul „am urmat ordinele”, aceștia renunță la propria lor judecată morală. Ascultarea fără discernământ a ordinelor constituie un factor-cheie în stabilitatea și menținerea dictaturilor și în persistența regimurilor tiranice, care se sprijină pe obediență absolută.

Implicațiile nerespectării ordinelor imorale

Cel care refuză să execute ordinul se expune sancțiunilor disciplinare, represiunii din partea superiorilor sau chiar pedepsei cu închisoarea, practic vorbim despre riscuri personale și profesionale. Totodată, nerespectarea ordinelor nedrepte poate fi o formă de protest și poate declanșa rezistența mai largă împotriva opresiunii, concret, reprezintă acte de curaj și rezistență. Refuzul de a participa la crime sau abuzuri este un mod de a menține și de a reafirma integritatea morală a persoanei. În istorie, au existat cazuri de refuz al ordinelor imorale care au inspirat și au legitimat disidența, ajutând la delegitimarea regimului opresiv.

În consecință, dilema privind respectarea ordinelor în dictaturi sau regimuri tiranice a fost tratată anterior de teoreticieni prin evidențierea faptului că:

1. Nu există o obligație absolută de a respecta orice ordin, mai ales atunci când acesta încalcă normele morale și drepturile fundamentale.

2. Responsabilitatea personală pentru acțiunile proprii nu poate fi anulată invocând simpla obediență.

3. Din punct de vedere juridic, în ordinea internațională contemporană, există prevederi care stabilesc că ordinele vădit ilegale nu este necesar să fie executate și că persoanele care le execută pot fi trase la răspunderea penală.

4. Din punct de vedere moral și filosofic, argumentul central este că fiecare persoană își păstrează capacitatea și datoria de a judeca corectitudinea ordinelor primite, chiar și în condiții de presiune extremă.

Implicațiile pentru cei care execută ordinele imorale se referă, în principal, la participarea la infracțiuni internaționale și abuzuri și la vinovăția morală/penală care rezultă de aici. În schimb, refuzul de a le executa implică riscuri personale, dar și o potențială contribuție la contestarea și subminarea regimului opresiv.

În concluzie, teoreticienii și practica juridică internațională converg spre ideea că existența unui ordin nu exonerează de responsabilitate morală și nici juridică, iar aceasta reprezintă o piatră de temelie în protejarea drepturilor omului și prevenirea nedreptăților instituționalizate și a abuzurilor sistemice.

Autor: Psih. Laurențiu Niculescu

Citiți și:
Prăbușirea morală a Occidentului
Onoarea de a fi non-aliniat sau starea de disidență ca necesitate morală

 

yogaesoteric
28 ianuarie 2025

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More