Din învăţăturile lui Padmasambhava către Dakini Yeshe Tsogyel (II)

traducere de Iulia Bontaş
 
Citiţi aici prima parte a acestui articol

Motto: „Coboară în umilinţă pe măsură ce ascensionezi, prin practică, în conştiinţă. Este esenţial ca acestea două să fie îmbinate în practică ca o unitate.”
Padmasambhava

Zece adevăruri privind practica spirituală

 
Marele GURU (Ghid spiritual) Padmasambhava a spus: Toţi cei care sunt angrenați pe o cale spirituală autentică trebuie să conștientizeze zece adevăruri privind practica spirituală.
DAKINI  (Yeshe Tsogyel) a întrebat: Care sunt aceste zece adevăruri?
Ghidul spiritual a spus: Atunci când o ființă umană are șansa de a se naște într-un trup fizic și de a primi în această viață învăţături spirituale autentice, putem fi siguri că ea a acumulat merite KARMA-ice (în conformitate cu Legea divină a cauzei şi efectului) în vieţile anterioare.
Atunci când o fiinţă ce este interesată de DHARMA (practica spirituală) întâlnește un Ghid spiritual, este ca atunci când un om orb are șansa de a găsi piatra chintamani (nestemata care îndeplinește toate dorințele).
Atunci când un aspirant are un trup sănătos, care îi permite practica exercițiilor yoghine și este deopotrivă înzestrat cu credinţă şi inteligenţă, aceasta dovedește că în cazul său există o anumită acumulare de KARMA pozitivă care îi permite să aibă continuitate în antrenamentul său spiritual.
Atunci când eşti bogat, dar în acelaşi timp ai ocazia să întâlneşti cerşetori, aceasta este o evidență a faptului că e cazul să începi să-ți trezești și să-ți manifeşti generozitatea.
Atunci când acumularea de tendințe negative și impurități își face simțită prezența tocmai atunci când tu vrei să practici anumite tehnici spirituale, precum un pahar care dă pe dinafară, acesta este un semn al faptului că s-a declanșat un proces de purificare a KARMA-ei negative și trebuie să îți continui practica perseverent și constant.
Atunci când intâmpini ostilităţi aparent neîntemeiate și acestea te preocupă atunci când te strădui să-ţi orientezi mintea către practica spirituală, trebuie să le privești ca pe o îndrumare în sensul de a-ți cultiva răbdarea.
Atunci când ai înțeles cu adevărat că toate lucrurile și fenomele acestei lumi a condiționărilor sunt efemere și ai deopotrivă o mare credință, dacă ai șansa să primești anumite inițieri și învățături spirituale profunde trebuie să realizezi că a sosit pentru tine momentul să te detașezi de aspectele materiale și sociale ale vieții.Atunci când îți conștientizezi teama de moarte și tocmai atunci afli că a murit o persoană apropiată, trebuie să privești aceasta ca pe un semn că e cazul să îți amplifici extraordinar de mult credința.
În orice caz, dacă ți-ai propus să-ți împlineşti mai întâi dorințele materiale și te gândești că abia după aceea va urmă să te implici serios în practica spirituală, trebuie să știi că este puțin probabil că vei mai face vreodată aceasta (să te apuci de practica spirituală). De aceea atât de puține fiinţe umane au reușit să atingă starea de eliberare de SAMSARA (Lumea iluzorie a aparenţelor fenomenale). (va urma)  Citiţi şi:
YOGA SUTRA ne învaţă…
VAJRAYANA – Calea de Diamant

yogaesoteric
26 ianuarie 2012

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More