Din nectarul cuvintelor lui Sri Ramakrishna

„Dacă un dor arzător nu apare în inimă, nimeni nu poate să-L vadă pe Dumnezeu doar prin simpla repetare a numelui Său.”

„Minunat, infinit este universul creat de Tine! În el se află întreaga frumuseţe.
Mii de stele strălucesc – un şirag de aur presărat cu nestemate. Fără de număr sunt planetele şi sorii.
Pământul este împodobit cu grâne şi belşug: pline sunt într-adevăr hambarele Tale. O mărite Stăpân!
Nenumărate sunt stelele care cântă: «Minunată lucrare, Doamne! Minunată lucrare!» Şi ele cântă fără încetare.
Doamne, ce altceva aş mai putea să-ţi spun! Tu eşti giuvaerul nepreţuit al inimii mele, sălaşul bucuriei fără de sfârşit!”

Sri Ramakrishna

India a oferit umanităţii mari lideri spirituali, recunoscuţi ca incontestabili salvatori ai omenirii. Aceşti iluştri Fii ai Omului pot fi considereraţi o întrupare a atributelor divine, aducători de viaţă nouă pentru vechile adevăruri spirituale, generând un val imens de spiritualitate ce a dus multiple suflete individuale către oceanul divinităţii. Printre aceste fiinţe adevărate întrupări ale perfecţiunii este şi Bhagavan Sri Ramakrishna, a cărui personalitate divină, cu un caracter aproape creştin, este şi astăzi adorată în India ca o manifestare ideală a gloriei dumnezeieşti. Viaţa sa extraordinară şi de neegalat trezeşte şi acum admiraţia, uluirea, respectul multor căutători ai căilor spirituale autentice. Cei care l-au cunoscut intrau în contact direct cu lumina radioasă a înţelepciunii divine, care strălucea în deplina ei glorie prin forma lui copilăroasă, delicată şi afectuoasă.

Ramakrishna avea o minte sclipitoare şi o putere de pătrundere uluitoare care-l ajutau să vadă adevărata natură a lucrurilor şi a evenimentelor, reuşind să facă minţile limitate ale oamenilor de rând să înţeleagă profunzimea spirituală, frumuseţea şi grandoarea sublimelor sale idealuri. Discursurile sale originale tratau cele mai dificile aspecte referitoare la viaţă şi moarte, natura şi originea sufletului, originea universului, relaţia noastră cu Dumnezeu.
 
Prin exemplu său, Sri Ramakrishna a dovedit că oriunde există o dorință arzătoare de a-L descoperi pe Dumnezeu, realizarea Adevărului Absolut este aproape. Viața sa a dat lumii un exemplu ilustru: Dumnezeu poate fi atins și perfecțiunea divină poate fi obținută de oricine este pur, virtuos, onest și a cărui devoțiune vine din toată inima și din tot sufletul.

Iată, în continuare, câteva din nestematele cuvintelor sale.

„Dumnezeu este în toate fiinţele. Fără EL, nimic nu există. În relaţia noastră cu ceilalţi oameni, tot ce putem face este să fim cu băgare de seamă şi nu trebuie să ne asociem cu oamenii răi sau cu cei care nu-L iubesc pe Dumnezeu. Trebuie să-i iubim pe toţi, şi pe oamenii buni şi pe cei răi. Dar în faţa persoanelor rele ar trebui să ne înclinăm de la distanţă. Este necesar să fim în compania oamenilor sfinţi, dacă se poate. Iar prin aceste asocieri, va apărea şi descernământul adevărat.”

„Există patru clase de JIVAS sau suflete individuale. Primul este BADDHA, cel ataşat. Pe aceste suflete înlănţuite nimeni nu le poate trezi. Chiar dacă întâlnesc mari supărări şi nenorociri, după câteva zile ele sunt exact cum erau înainte. […] Deşi ar putea să simtă uneori că această lume este ireală, ei nu port să renunţe la ea şi nici nu-şi pot focaliza minţile asupra Realităţii Ultime a universului. Un astfel de suflet îi consideră nebuni pe cei care Îl adoră pe Dumnezeu sau pe cei care meditează asupra Domnului Universului. El nu găseşte niciodată timp sau ocazii ca să se gândească la subiecte spirituale. Chiar şi în momentul morţii, el se va gîndi la aspectele materiale şi va discuta tot despre lucrurile lumeşti. Sufletele din cea de-a doua clasă, MUMUKSHU, sunt cele care caută libertea. Dintre ele doar unele suflete o ating, iar acestea fac parte din cea de-a treia clasă, MUKTA. […] Atât sufletele care caută libertatea cât şi cele care sunt emancipate nu sunt atrase de deşertăciunea lumii şi nu le pasă de plăcerile simţurilor. […] Sufletele din cea de-a patra clasă nu sunt niciodată prinse în plasa lumii fenomenale, rămânând mereu libere.”

„Ce este o puternică stare de detaşare spirituală? Dă-mi voie să-ţi spun. Detaşarea obişnuită face ca mintea să se gândească la Dumnezeu doar ocazional, dar nu există un dor arzător în inimă. Starea puternică de detaşare spirituală, dimpotrivă, face mintea să sălăşluiască în permanenţă întru Domnul, cu aceeaşi intensitate cu care o mamă se gândeşte la singurul ei copil.”

Un devot a întrebat: „Bhagavan, cum de suntem atât de ataşaţi de lume încât nu-L mai vedem pe Dumnnezeu?”

Sri Ramakrishna i-a răspuns: „Sentimentul eu-lui din noi este cel mai mare obstacol pe calea obţinerii viziunii lui Dumnezeu. El acoperă adevărul. […] Când eu-l moare, toate problemele încetează să mai existe. Acest sentiment al eu-lui este asemeni unui nor dens care ascunde gloria soarelui etern. Dacă prin graţia unui GURU sau ghid spiritual norul este împrăştiat, atunci gloria infinitului devine vizibilă. […] Dumnezeu este fiinţa cea mai aproape de noi, dar din cauza acestui sentiment al eu-lui tu nu poţi să-L vezi. Adevărata natură a sufletului este SAT-CHIT-ANADA, pură existenţă, pură conștiință şi pură beatitudine, dar datorită lui MAYA sau sentimentul eu-lui, el şi-a uitat adevăratul Sine şi s-a încurcat în diferitele ochiuri ale plasei minţii şi trupului. Totuşi, acest sentiment al eu-lui dispare la apropierea înţelepciunii divine, care duce la starea de supraconştiinţă sau SAMADHI şi ulterior la starea de conştiinţă divină. […] Trebuie să ştii că este foarte dificil să se atingă înţelepciunea divină. În Vede se spune că atunci când mintea atinge cel de-al şaptelea stadiu al evoluţiei spirituale, sufletul intră în starea de SAMADHI şi instantaneu sentimentul eu-lui dispare. Mintea există în mod firesc în primele trei stadii, tărâmul tendinţelor lumeşti şi al înclinaţiilor animalice, şi devine ataşată de pofte nestăvilite şi bogăţii. Atunci când mintea sălăşluieşte în inima purificată, sufletul poate percepe lumina spirituală. […] Iar atunci când se ridică în apropierea gâtului şi rămâne acolo, adoratorul doreşte să audă despre şi să vorbească despre Dumnezeu. Când mintea se ridică şi mai sus, în apropierea spaţiului dintre sprâncene, ea are viziunea Fiinţei Infinite, a cărui natură este pura existenţă, pura conştiinţă şi pura beatitudine. Atunci, sufletul îşi doreşte să atingă şi să îmbrăţişeze acea Fiinţă, dar eşuează. […] Sufletul, deşi are viziunea, el nu o poate atinge, nu poate să intre în ea, nu poate deveni una cu ea. Totuşi, în cel de-l şaptelea stadiu, mintea este lipsită de sentimentul eu-lui şi intră în starea de conştiinţă divină, realizând identitatea sa cu infinitul. […] Foarte puţine fiinţe pot să scape de sentimentul eu-lui prin SAMADHI. În general, acest sentiment se agaţă de noi. Chiar dacă prin puterea discernământului noi îl sesizăm de mii de ori, acest sentiment al eu-lui este hotărât să revină din nou şi iarăşi. Dacă el nu va pleca, lasă-l să rămână ca slujitor al lui Dumnezeu, pe calea devoţiunii. […] Vă învăţ să renunţaţi la eu-l lumesc şi nu la eu-l care slujeşte – acest gen de ego nu este rău, ci dimpotrivă, ne ajută să-L realizăm pe Dumnezeu, şi ajunşi la perfecţiune lasă doar o urmă în conştiinţa celui care L-a realizat pe Dumnezeu, întreaga lui natură interioară se va fi transformat în cea a unui copil inocent.”

„Dumnezeu poate fi realizat doar de o inimă purificată. În mod obişnuit, mintea este pătată de deşertăciunile acestei lumi, şi ea nu mai simte atracţia Domnului. Dar oricine varsă lacrimile adevăratei pocăinţe, spălându-şi astfel toate impurităţile, starea de supraconştiinţă va apare în el, care este urmată de viziunea divină. […] Graţia Domnului este cea mai sigură cale de a atinge viziunea divină. […] Nimic nu poate fi realizat fără graţia Lui. […] Şi nici nu este un lucru uşor să obţinem aceasta. […] Căci atâta vreme cât ego-ul crede că el este cel care acţionează şi că el este stăpânul sălaşului inimii, adevăratul stăpân nu va intra acolo. Domnul este soarele înţelepciunii. O singură rază din acest soare etern iluminează această lume şi prin acea lumină noi suntem conştienţi de noi înşine şi unul de altul şi dobândim diferite tipuri de cunoaştere. Dacă El întoarce acea lumină către propriul Lui chip, atunci El devine vizibil pentru adoratorul Său.”

„Rugaţi-vă Lui să fiţi binecuvântaţi cu adevărata iubire şi devoţiune faţă de El. Şi rugaţi-vă ca iubirea de avere, dorinţa de faimă şi plăcerile înrobitoare ale trupului să scadă, pentru că ele sunt trecătoare şi nu ţin decât până a doua zi.”
 
Este necesară solitudinea, susţinea Sri Ramakrishna: „Să ne fixăm atenţia asupra lui Dumnezeu în mijlocul problemelor şi frustrărilor acestei lumi este dificil. De aici apare necesitatea de a ne retrage din când în când în solitudine, pentru a medita asupra Lui. […] Profunzimile sufletului, un colţ retras şi pădurea, acestea sunt cele trei locuri pentru meditaţie.
Trebuie să ne dezvoltăm şi să ne folosim discernământul, să facem deosebirea între real şi nereal, între spirit şi materie. Astfel putem să ne debarasăm de dragostea pentru lucrurile lumeşti şi ataşamentul faţă de plăcerile senzuale, faţă de bogăţie, faimă şi putere. În timpul solitudinii dăruieşte-ţi mintea lui Dumnezeu, astfel va apare în tine spiritul adevăratei renunţări şi devoţiunea absolută. Dacă aceeaşi minte este dăruită lumii, ea va creşte orientată către lume şi te vei gândi mereu doar la plăceri şi la bogăţii.”
 
„Atâta vreme cât un om nu L-a realizat pe Dumnezeu, această lume este reală. El face greşeli şi prin auto-iluzionare va gândi: Eu şi al meu. Fiind înlănţuit de această auto-iluzionare, bietul om se îneacă în marea pasiunilor nestăpânite a aspectelor lumeşti, devine atât de orbit de ignoranţă încât nu poate să mai vadă calea de ieşire. De aceea merită să dobândim nestemata discriminării spirituale perfecte. Ea ne dezvăluie că lumea este neadevăr, ceea ce este schimbător şi trecător, ireal. În schimb Dumnezeu este Adevărul, permanentul, realitatea. Atunci când se atinge starea de discriminare spirituală perfectă apare şi dorinţa intensă de a-L cunoaşte pe Dumnezeu. Iar dacă o fiinţă iubeşte neadevărul, cum ar fi plăcerile şi confortul trupului, faima, onorurile şi bogăţia, ea nu va merge pe cărarea căutării Domnului.”

„Practicaţi non-ataşamentul – îi îndemna pe aspiranții spirituali. Realizaţi-vă îndatoririle având mintea mereu fixată asupra lui Dumnezeu. În ce-i priveşte pe părinţii voştri, pe soţia şi pe copiii voştri, serviţi-i ca şi cum ar fi ai voştri, dar aduceţi-vă mereu aminte că ei nu vă aparţin, că ei sunt copiii lui Dumnezeu, aşa cum şi voi sunteţi copiii lui Dumnezeu. […] Dacă încă nu aţi atins starea de iubire pentru Domnul şi intraţi totuşi în lume, cu siguraţă veţi fi prinşi în mrejele ei. Şi cu cât vă veţi arunca mai mult în problemele acestei lumi şi vă veţi preocupa de aspectele lumeşti, cu atât mai mult vă va creşte ataşamentul faţă de lume. De aceea, prima regulă este să-ţi ungi sufletul cu un pic de ulei de iubire şi devoţiune faţă de Dumnezeu. Abia apoi poţi să fii în contact cu problemele lumeşti.”

„Ruşinea, ura, frica, acestea trei însoţite de mândrie sunt lanţurile ce încătuşează sufletul. Atât timp cât ele sunt în inimă, conştiinţa divină nu apare.”

„Credinţa este omnipotentă, ea face minuni. Şi da, ea este la rădăcina tuturor progreselor spirituale. Dacă ai credinţă, chiar de îţi lipsesc toate celelalte calităţi, vei putea învinge. Ai credinţă în Dumnezeu şi te vei elibera pe dată de cele mai josnice şi infame păcate.”

„Iubirea divină este cel mai rar lucru din lume şi este greu de atins. În starea de iubire pură, întreaga inimă şi întregul suflet trebuie să fie absorbite în Dumnezeu. Omul devine atunci nebun după Domnul şi este liber de orice legături. Apoi apare extazul şi făptura rămâne mută de uimire. Expirul se opreşte complet, dar inspirul continuă, tot aşa cum un om care ţinteşte cu o armă de foc nu vorbeşte şi îşi ţine răsuflarea. În iubirea divină uiţi complet de lumea exterioară, de toate atracţiile şi farmecele ei. Chiar şi propriul trup, cel care este atât de preţios, este cu uşurinţă uitat. În starea de extaz, când respiraţia se opreşte, mintea întreagă rămâne absolut fixată asupra Supremului. Toţi curenţii nervoşi se vor îndrepta atunci cu o forţă teribilă către în sus, iar rezultatul va fi starea de SAMADHI sau conştiinţa divină. Cei care sunt doar nişte pandiţi sau erudiţi şi care nu au atins iubirea divină, nu fac decât să tulbure minţile celorlalţi.”

„Ca în noi să apară viziunea divină este nevoie să muncim. Efortul neobosit este o cerinţă pentru atingerea unor rezultate mari. Concentrarea, meditaţia, repetarea numelui Domnului Dumnezeu, actele caritabile, sacrificiul de sine, toate acestea vor îndepărta mizeriile ignoranţei care acoperă apa divină din recipientul inimii.  Dar indiferent ce eforturi depui, să le faci cu sinceritate, cu un dor plin de fervoare. Aceasta va atrage şi graţia Sa. Toate acestea vor ajuta mult pe drumul către realizarea spirituală. Şi mai este ceva esenţial – găsirea unui GURU sau a unui ghid spiritual autentic. Abia atunci Dumnezeu se face văzut.”

„Eu consider că oriunde m-aş duce sunt în Împărăţia lui Dumnezeu, căci lumea aceasta este a Lui. Am ajuns acum la un stadiu al realizării în care văd că Dumnezeu merge prin orice formă umană şi se manifestă pe El Însuşi în acelaşi mod printr-un înţelept şi printr-un păcătos, prin cel cast şi prin cel depravat. Prin urmare atunci când întâlnesc diferiţi oameni, îmi spun: «Dumnezeu sub forma sfântului, Dumnezeu sub forma păcătosului, Dumnezeu sub forma celui necinstit şi Dumnezeu sub forma celui cinstit.» Cel care a atins o asemea realizare spirituală este dincolo de bine şi de rău, deasupra virtuţii şi viciului; atunci realizează că voinţa divină este pretutindeni.”

„Fii mulţumit acolo unde vântul voinţei divine te-a aşezat căci ea suflă încotro doreşte.  Dacă te va duce către un loc mai bun, fii la fel de împăcat. Abandonează totul în faţa Lui, chiar şi preţiosul tău sine. Şi atunci toate supărările tale se vor sfârşi. Vei vedea atunci că, în fapt, El este cel care realizează totul.”

„Pentru mine lumea fenomenală se risipeşte în Absolut. Stările grosieră, subtilă şi cauzală se pierd în Marea Sursă, Absolutul. Starea de veghe, starea de vis şi starea de somn profund fără vise se unesc în cea de-a patra stare, SAMADHI. Lumea fenomenală s-a născut din sânul Absolutului. Din El, care este Sursa primordială, au evoluat mai apoi corpurile cauzal, subtil şi grosier. Şi din nou, din acelaşi Absolut, care este cea de-a patra stare, au apărut celelalte trei stări de conştiinţă. Mama Divină mi-a arătat că în oceanul infinit al Absolutului valurile se ridică, iar apoi se unesc cu oceanul. În acel spaţiu spiritual infinit, milioane de planete şi lumi apar şi apoi sunt dizolvate. Eu am văzut toate acestea.” 

„Cel care L-a realizat pe Brahman devine tăcut. Discuţile şi argumentările există atâta vreme cât realizarea Absolutului nu a apărut. Ele sunt asemenea zgomotului ce apare în timpul procesului de purificare cu ajutorul focului cunoaşterii. Pe măsură  ce apa egoismului şi a aspectelor lumeşti se evaporă, sufletul devine din ce în ce mai pur şi tot zgomotul dezbaterilor şi discuţiilor încetează, iar cea care va domni în starea de SAMADHI este tăcerea absolută.”

Cu chipul strălucind de lumina celesta, ce exprima din când în când prin surâsuri încântătoare fericirea fără de limite pe care o trăia în fiinţa lui în desele stări profunde de SAMADHI, cu siguranţă că dacă s-ar afla acum lângă noi cel care a fost Sri Ramakrishna ne-ar spune ceea ce deseori repeta: „Cea mai importantă datorie pe care o avem în acest moment este să-L iubim pe Dumnezeu căci iubirea faţă de Domnul este singurul lucru de care avem nevoie”.

De aceea cu mâinile împreunate, cu capul şi trupul uşor aplecate pentru a realiza PRANAMA sau salutul respectos în faţa celui care a fost Bhagavan Sri Ramakrishna, ne putem acum în final pune întrebarea: Cine a fost acest om prins de beţia divină, atât de înţelept şi totuşi atât de copilăros, atât de plin de bucurie, atât de delicat, atât de divin? Iar răspunsul ar putea fi: cu adevărat, o lumină divină coborâse pentru a lumina prin el oasele uscate ale unei lumi banale. Iubirea întrupată, asemenea picăturilor paradisiace de rouă ce cad pe inima uscată şi însetată a omului. O voce care să-i strige celui ce se afundă şi se epuizează: „Omule trebuie să te naşti din nou şi să iubeşti!” Un tămăduitor dintr-un alt tărâm pentru această suferinţă a omului modern! Un om între oameni, care-şi dorea să desluşească pentru ei enigma universului!

Fragmente din cartea Nectarul cuvintelor lui Sri Ramakrishna, de Mahendranath Gupta, apărută la editura Andromeda, în traducerea și adaptarea Aretinei Timoce.

Citiți și:

Ramakrishna, omul-zeu al Indiei

Aforisme ale lui Sri Ramakrishna

 

yogaesoteric
16 februarie 2015

Also available in: Français