Dinu Popescu: „Mi se pare o veste bună că Inteligența Artificială va fi folosită de tot mai multe redacții”

Citesc zilnic presa, site-urile de știri, vorbesc constant cu oameni experimentați din mediul de presă și mă îngrozesc.

Redactorii ăștia mici au ajuns la un asemenea hal de lene încât pur și simplu traduc un articol cu Google Translate și îl postează pe site.

Așa se ajunge ca pe ditamai site-ul EVZ să vezi formulări de tipul „au vizitat tragedia scufundată la 3.800 de metri sub apă”. „Tragedia scufundată”. Așa a tradus Google, așa a postat redactorul.

Mă gândesc la redactorii șefi, la gazetarii cu experiență, ce părere or avea când realizează că ei plătesc oameni pentru articole preluate via Google Translate sau scrise de ChatGPT?

Era o vreme când, pentru a lucra în presă, era necesar să cunoști la virgulă tot ce mișcă în raport cu secția ta (politic, social, eveniment, monden, sport), să ai surse, să faci anchete, să te documentezi cu acribie, să înveți să sintetizezi și să scrii într-un mod atrăgător, să pui titluri inventive.

Azi, în presă, burtierele și titlurile sunt toate la fel! Deschideți orice site: Ce nu e „halucinant” sigur e „delirant”, când nu e „șocant”, e „tulburător”. Redactorii și reporterii recită aceleași formulări clișeice, majoritatea pleonastice sau lipsite de orice sens („oamenii legii”, „crimă înfiorătoare” ‒ există crime mișto?, „declarații halucinante”, „ne topim de cald”, „au înghețat de frig” ș.a.m.d.).

Articolele sunt pline de greșeli gramaticale. Da, toți greșim, vorba aia, să nu fim „grammar-nazi”, dar mulți autori par a nu stăpâni noțiuni de bază precum forma corectă a verbelor, acordul subiectului cu predicatul. Virgulele au devenit aproape inexistente în articole, e ca în bancul ăla cu Bulă: Pune toate semnele de punctuație la final și le spune „Acum treceți voi la locurile voastre”.

Într-adevăr, când e vorba de virgule, decât să pui o virgulă unde nu îi e locul, mai bine nu o pui deloc. Dar e ciudat să ai paragrafe întregi fără niciun alt semn de punctuație în afară de punct. Plus că e o diferență mare între „Hai să mâncăm bunica!” și „Hai să mâncăm, bunica!”.

Un redactor șef de la un site de știri mi-a povestit recent cum le-a dat unor tineri absolvenți (!) de jurnalism un test grilă.

Una dintre întrebări era „Care din următoarele cuvinte este sinonim pentru «mentor»?”, iar variantele erau:

„a) mentă, b) îndrumător, c) mentosană”.

Nu o să vă țin în suspans, a apărut bifat răspunsul „mentă”. Logic, nu? Ce, voi n-ați băut ceai de mentor până acum?

În altă situație, un tânăr aflat la interviul pentru un post de reporter al secției „politic” a afirmat că actualul premier al României este Victor Ponta. Problema e că afirmația asta a făcut-o în anul de grație 2023. Repet, vorbim de absolvenți de facultate, de ditamai licențiații în Jurnalism.

Dacă în anii ’90 te-ai fi dus să te angajezi la Ion Cristoiu și, în cadrul interviului, afirmai că mentor e sinonim pentru mentă, nu numai că zburai cu viteza luminii din redacția aia, dar probabil deveneai și subiect de tărbacă în următorul editorial. Doar că atunci proștii nu aveau atâta tupeu (pompat de „speakerii motivaționali”), iar conceptul de meritocrație încă nu sucombase peste tot.

Astăzi nu mai poți să fii exigent, căci nu ai alternative. Cum poți să mai filtrezi oamenii?

Înainte, pentru a absolvi o facultate, în primul rând era necesar să treci de o admitere dificilă (unde intrai în competiție cu zeci sau sute de oameni pe un loc), să absorbi informații de la profesori, să susții numeroase examene, să ai o lucrare cu caracter științific.

Azi, sunt absolvenți de facultate care au călcat în campusul universitar doar ca să se înscrie și să-și ridice diploma. Atât. Vă rog să nu percepeți afirmația asta ca pe o exagerare, căci nu e.

Trăim în lumea unde oamenii care vorbesc elevat sunt percepuți ca pedanți sau gomoși, unde diverse voci se burzuluiesc la tine că scrii texte „prea lungi” ‒ după standardele cui/în raport cu ce?, unde cei care au viziune este nevoie să aibă grijă să nu-i deranjeze pe superiorii promovați în funcții de conducere pe baza unor criterii……. subiective, lumea în care, dacă înțelegi cum merg treburile, ai face bine să îți păstrezi informațiile, revelațiile și demonstrațiile pentru tine, căci altfel ești blamat pentru că gândești cu capul tău (deci liber) și refuzi să răcnești aceleași lozinci obosite și să fugi după orice fentă.

În lumea asta a presei de azi, mai e loc doar pentru „jurnaliștii” cu epoleți, cei care primesc pe mail articole gata scrise sau le preiau de pe bine-cunoscutele site-uri de propagandă, pentru „jurnaliștii” executanți, care nu este nevoie să aibă păreri, ci doar o coloană vertebrală cât mai pliabilă și o limbă lungă, lungă, să ajungă adânc, cât mai adânc în anusurile potrivite, dar și pentru „jurnaliștii” care sunt suficient de capabili încât să dea „translate” la un articol de pe un site străin și să-l posteze pe site-ul la care lucrează, dar care uită să verifice dacă textul este tradus corect.

Pentru ei e loc destul. Căci restul au plecat demult din acest domeniu. Unii s-au pensionat, alții s-au reorientat, fiindcă n-au vrut să facă pactul cu securiștii sau politicienii ‒ care adesea sunt totuna.

În lumina acestor fapte, mie mi se pare o veste bună că Inteligența Artificială va fi folosită de tot mai multe redacții. Oricum jurnaliștii de azi (și majoritatea celor de ieri) și-au bătut joc de meseria asta în asemenea hal încât încrederea publicului în mass-media a ajuns la cel mai scăzut nivel din istorie.

În final, sincer vorbind, au și patronii dreptate: Dacă voi ați fi proprietari de trust media, de ce ați mai plăti un angajat care scrie la comandă (difuzând propagandă) sau își bate joc de meserie preluând articole neverificate (prin „translate-copy-paste”), când aveți la dispoziție un algoritm inteligent care poate face asta pe daiboj?

Deja majoritatea articolelor pe care le vedeți pe site-urile de știri sunt scrise de ChatGPT, căci redactorii nu mai au chef să se documenteze o oră pentru a publica un material, plus că mulți sunt plătiți la kil (contează numărul de articole publicate/zi, nu calitatea lor).

Majoritatea iau bani ca să inunde internetul cu articole fușerite, articole copy-paste trântite în dorul lelii, dar repede, să dea bine la SEO.

În schimb, eu scriu aici pe gratis analize pentru care, pe vremuri, cotidianele ar fi plătit ceva arginți. Și nici nu-s genul ăla de texte pe care le-ar putea genera acum vreun algoritm smart (încă). Cu toate astea, culmea, mi se reproșează din vreme în vreme că scriu prea mult (ca și cum aș obliga pe cineva să lectureze)…….

De fapt, dacă mă gândesc mai bine, în lumea asta, cel imbecil sunt eu. Cu această concluzie, e cazul să merg să mă dojenesc privindu-mă în oglindă: Sunt un prost, băi, prostule ce sunt!

PS: Bine, totuși, știți vorba lui Creangă: „Ştiu că sunt prost, dar când mă uit în jur prind curaj”.

Autor: Dinu Popescu

Citiți și:
Jurnaliştii celui mai bine vândut ziar din Europa, înlocuiţi cu programe de inteligență artificială
Ion Spânu: De ce jurnaliștii români nu semnează petiția în apărarea lui Julian Assange?

 

yogaesoteric
24 septembrie 2023