Discursul integral al lui Viktor Orbán la Tușnad (II)

Discursul pe care premierului maghiar Victor Orban l-a ținut anul acesta la Școala de vară de la Tușnad a trezit numeroase reacții atât în România cât și în străinătate, mulți atacând elementele rasiste, dar și depărtarea de Europa. Partizanii săi îi remarcă, însă, curajul. Ce a spus, de fapt, fără niciun comentariu adăugat, dar cu explicații ale momentelor istorice invocate, Viktor Orbán?

Citiți prima parte a articolului

„Rusia nu va ataca niciodată NATO”

A patra întrebare este cea despre război. Există multe moduri de a privi toate războaiele, dar aspectul principal al tuturor războaielor este faptul că mamele își plâng copiii și copiii își pierd părinții. Această abordare este necesar să prevaleze asupra tuturor celorlalte, chiar și în politică. Pentru guvernul maghiar, acest aspect înseamnă că este datoria noastră principală să ne asigurăm că părinții și copiii maghiari nu se află într-o astfel de situație. Aici aș dori să menționez că există țări care ne critică deoarece cred că nu ne angajăm suficient de mult față de ucraineni, dar ele sunt departe și oferă cel mult sprijin financiar sau armament, dar noi, ungurii, suntem singurii, în afară de ucraineni, care murim astăzi în acest război.

Conform datelor noastre, 86 de maghiari au murit în acest război până în prezent. Și aceasta este o perspectivă complet diferită. Noi, ungurii, am fost singurii care ne-am vărsat sângele în acest război, iar cei care ne critică nu au vărsat niciun strop. De aceea, Ungaria, în calitate de țară vecină, are dreptul să spună că pacea este singura soluție pentru a salva vieți omenești, singurul antidot la inflația de război și singurul antidot la criza economică de război.

Cum ne vom gândi la acest război în viitor? Vom susține că acesta nu este războiul nostru.

Ungaria este membră a NATO și punctul nostru de plecare este că NATO este mult mai puternică decât Rusia, așa că Rusia nu va ataca niciodată NATO.

Fraza că nu se vor opri la Ucraina este o frază de propagandă ucraineană slabă, dar de înțeles, pe care o înțeleg, pentru că scopul lor este să ne implice, să implice cât mai multe țări de partea lor în acest război, dar este lipsită de orice bază realistă. În același timp, întrucât suntem membri NATO și dorim să nu ne implicăm în acest război, ne aflăm într-o situație delicată, deoarece NATO și Uniunea Europeană au decis că, deși nu vor deveni combatanți, vor furniza arme și vor impune sancțiuni economice grele și, fie că ne place sau nu, aceasta înseamnă că sunt părți de facto – nu de jure, ci de facto – la acest conflict.

Acum ne aflăm în poziția periculoasă de a-i ajuta cumva pe ucraineni ca parte de facto, astfel încât autoritățile de la Moscova să nu perceapă această situație ca fiind una în care noi, NATO și Uniunea Europeană, devenim beligeranți oficiali. Aici este locul în care Uniunea Europeană și NATO fac echilibristică în fiecare zi, asumându-și riscuri uriașe.

Pentru că sunt multe de citit despre acest război, dacă mai aveți atenție, aș vrea să spun câteva cuvinte despre cum s-a ajuns la acest război și care sunt motivele. Desigur, toată lumea știe că Rusia a atacat Ucraina. Asta s-a petrecut. Acum să vedem, care a fost motivul? Menționând faptul că, odată ce înțelegi ceva, de acolo până la acceptarea respectivului aspect este doar un pas. Dar este foarte important să facem o distincție morală între a înțelege ceva și a accepta ceva.

„Rușii au formulat o cerere de securitate foarte clară, Occidentul a respins oferta”

În termeni concreți, aceasta înseamnă că este important să înțelegem de ce au făcut rușii ceea ce au făcut, dar nu înseamnă că, dacă înțelegi ce au făcut, accepți ceea ce au făcut. Rușii au formulat o cerere de securitate foarte clară, chiar au scris-o într-un mod rar întâlnit în diplomație, și au trimis-o americanilor și NATO. Unde au scris că cer ca Ucraina să nu fie niciodată membră a NATO, Ucraina spune aceasta, iar NATO însuși asigură Rusia de acest aspect și ne angajăm să nu plasăm niciodată arme pe teritoriul Ucrainei care ar putea ajunge pe teritoriul rusesc. Occidentul a respins această ofertă și a refuzat să o negocieze, spunând că NATO are o „politică a ușilor deschise”, adică ușa este deschisă, oricine poate să se înscrie și noi vom decide dacă vrem să îl primim sau nu.

Iar consecința acestui refuz a fost că astăzi rușii încearcă să impună prin forța armelor cerințele de securitate pe care anterior au încercat să le obțină prin negocieri.

Este necesar să spun că, dacă am fi fost puțin mai norocoși și dacă președintele Statelor Unite ale Americii ar fi fost Donald Trump în acest moment crucial și dacă am fi reușit să o convingem pe Angela Merkel să nu plece mai devreme, dacă Donald Trump ar fi fost președintele SUA și Angela Merkel cancelarul german, acest război nu ar fi izbucnit niciodată. Dar nu am fost norocoși, așa că acum ne aflăm în acest război.

În acest război, strategia occidentală se bazează pe patru piloni. Este o strategie rezonabilă pe hârtie, poate chiar și cu cifre în spate. Primul este că Ucraina nu poate câștiga un război împotriva Rusiei pe cont propriu, ci cu antrenori anglo-saxoni și arme NATO. Aceasta a fost prima afirmație.

A doua afirmație strategică este că sancțiunile vor slăbi Rusia și vor destabiliza conducerea de la Moscova. Cel de-al treilea element strategic a fost că vom fi capabili să facem față consecințelor economice ale sancțiunilor, care ne-ar afecta și pe noi, astfel încât ei să fie mai afectați, iar noi mai puțin. Iar al patrulea considerent strategic a fost că lumea se va alinia în spatele nostru pentru că aveam dreptate.

Cu toate acestea, ca urmare a acestei strategii excelente (asistența râde la tonul sarcastic, n.n.), situația este că astăzi ne aflăm într-o mașină cu o pană pe toate cele patru roți. Este destul de clar că războiul nu poate fi câștigat în acest fel. Ucrainenii nu vor câștiga niciodată un război împotriva Rusiei cu antrenori și arme anglo-saxone. Pur și simplu pentru că armata rusă are o superioritate asimetrică.

„S-ar putea ca acest război să fie cel care va pune capăt, în mod demonstrativ, supremației occidentale”

Al doilea fapt cu care ne confruntăm este că sancțiunile nu înclină balanța în favoarea Moscovei. În al treilea rând, Europa are probleme, probleme economice, dar și politice, iar guvernele cad ca piesele de domino. Abia după război au căzut britanicii, italienii, bulgarii și estonienii. Și unde este toamna? Cea mai mare creștere a prețurilor a avut loc în luna iunie, când prețurile energiei s-au dublat. Efectele acestei situații în viața oamenilor, care creează nemulțumire, abia acum încep să apară, iar noi am pierdut deja patru guverne (Europa, nu Ungaria, n.n.). Și în cele din urmă, lumea nu numai că nu este cu noi, dar este evident că este împotriva noastră.

Astfel, capacitatea americanilor de a-și alege imperiul răului, așa cum spun ei, și de a îndemna lumea să treacă de partea bună a istoriei – suntem puțin jenați de faptul că și comuniștii au spus mereu aceasta –, de a-i aduce pe toți de partea bună a lumii și a istoriei, iar apoi lumea se va supune, ceea ce americanii obișnuiau să facă, a fost eliminată. Cea mai mare parte a lumii, în mod evident, nu o face: chinezii, indienii, brazilienii, Africa de Sud, lumea arabă, Africa.

O mare parte din ea refuză pur și simplu să ia parte la acest război, nu pentru că nu crede că acolo unde se află Occidentul se află dreptatea, ci pentru că, pentru ea, lumea nu se rezumă doar la acest război, ci are propriile sale probleme, cu care se luptă și pe care vrea să le rezolve.

S-ar putea ca acest război să fie cel care va pune capăt, în mod demonstrativ, supremației occidentale, care a reușit prin diverse mijloace să creeze o unitate mondială împotriva altcuiva pe o anumită problemă. Această epocă se apropie de sfârșit, așa cum se spune în limbajul politic cu limbă de lemn, cu o ordine mondială multipolară care bate acum la ușa noastră.

„Accentul, ținta sa, nu este câștigarea războiului, ci negocierea păcii”

Și dacă vorbim despre război, atunci, ca să fim stilistici, există o întrebare importantă: sto gyélaty? (Ce să facem?) Există problema că armata Ungariei nu pare a fi foarte mare în comparație cu celelalte. Există și problema că, în comparație cu PIB-ul marilor țări europene și al SUA, de exemplu, PIB-ul Ungariei pare modest. Așadar, putem avea o viziune clară asupra situației, putem avea considerații excelente despre război, putem avea o viziune clară, putem avea o propunere strategică dar, știți, în materie de război, contează foarte puțin, pentru că războiul este un preludiu. Cuvântul celui mai puternic este cel care decide.

Ungaria nu ar fi cazul să nutrească iluzia că vom putea influența evenimentele războiului și strategia Occidentului cu sfaturile noastre excelente. Cu toate acestea, consider că este o chestiune de onoare și o chestiune morală în orice dezbatere: este necesar să urmărim să ne expunem poziția și să urmărim să convingem Occidentul să dezvolte o nouă strategie în loc de rapoarte de victorie goale. Dacă toate cele patru roți ale mașinii sunt înțepate, este musai să schimbați roțile, patru dintre ele.

Este nevoie de o nouă strategie, iar accentul, ținta sa, nu este câștigarea războiului, ci negocierea păcii și prezentarea unei oferte de pace bune. Este necesar să spun că sarcina Uniunii Europene nu este acum de a putea vorbi, de a lua partea rușilor sau a ucrainenilor, ci de a lua partea Rusiei și a Ucrainei. Aceasta se necesită a fi esența unei noi strategii.

„Lavrov vorbește ca acum 30-40 de ani, dar asta nu înseamnă că ceea ce spune nu are sens”

Ce se va petrece? Rușii vorbesc o limbă veche. Așa că, atunci când îi ascultăm, parcă auzim sunetele trecutului: sistemul gestual, categoriile, cuvintele. Când îl ascult pe dl Lavrov, seamănă cu ceea ce am auzit acum treizeci sau patruzeci de ani, dar asta nu înseamnă că ceea ce spune nu are sens. Are sens și merită luat în serios.

În urmă cu două zile, de exemplu, un oficial rus a declarat că vor avansa în Ucraina până când linia frontului va fi atât de departe încât nu va putea fi penetrată de armele aflate în mâinile ucrainenilor, adică, cu cât sunt mai multe arme moderne pe care NATO le furnizează ucrainenilor, cu atât mai mult rușii vor avansa linia frontului, pentru că sunt o națiune militară care gândește doar în termeni de securitate și este interesată doar să se asigure că nu este atacată din interiorul Ucrainei. Deci, în acest moment, ceea ce facem este să prelungim războiul, fie că ne place sau nu. Iar acest aspect înseamnă, și ar fi cazul să ne împăcăm cu această idee, că nu vor exista discuții de pace ruso-ucrainene. Oricine așteaptă aceasta așteaptă în zadar.

Deoarece Rusia dorește garanții de securitate, doar negocierile ruso-americane pot pune capăt războiului. Până când nu vor avea loc negocieri ruso-americane, nu va exista pace.

Aș putea spune, dar iată-ne pe noi, europenii, dar, din păcate, prieteni, este necesar să spun că noi, europenii, am pierdut șansa de a influența evenimentele. Am pierdut șansa de a ne juca jocul, după 2014, când i-am lăsat pe americani în afara primului conflict, primul acord de la Minsk în războiul din Crimeea, și în schimb, cu o garanție germano-franceză, am ajuns la un acord de la Minsk care era necesar să fie pus în aplicare. Dar, din păcate, noi, europenii, sau cei care ne reprezintă, germanii și francezii, nu am reușit să forțăm acest aspect, și de aceea rușii vor acum să negocieze nu cu noi, ci cu oricine poate impune Ucrainei ceea ce au convenit.

Așadar, după cel de-al Doilea Război Mondial, Europa se află din nou într-o situație în care nu va avea un cuvânt de spus în cea mai importantă problemă de securitate, în a decide care este cea mai importantă problemă de securitate, ci vor avea din nou un cuvânt de spus americanii și rușii.

„Europa nu poate deveni un actor politic mondial pentru că nu-și poate face ordine în propria casă, în propria curte”

Aș dori să deschid un comentariu la acest punct, deoarece din această perspectivă putem vedea ce pericol reprezintă propunerea Uniunii Europene, și anume că ar fi necesar să schimbăm sistemul de luare a deciziilor de politică externă în statele membre și sistemul actual, în care toate deciziile de politică externă pot fi luate doar în unanimitate, astfel încât să fie posibilă crearea unei politici externe europene comune cu o majoritate simplă.

Conform experienței istorice maghiare, dacă o țară este forțată să adopte o politică externă pe care nu și-o dorește, chiar dacă aceasta este necesar să fie votată de o majoritate de două treimi în UE, aceasta este pur și simplu imperialism. Iar argumentul conform căruia Europa nu poate deveni altfel un actor politic mondial este, încă o dată, o impostură. Europa nu poate deveni un actor politic mondial pentru că nu-și poate face ordine în propria casă, în propria curte. Cel mai bun exemplu este războiul ruso-ucrainean. Acest aspect este necesar să fie rezolvat, dar vă pot da și alte exemple.

Croații sunt înșelați în Bosnia. Este o problemă complicată, dar aș dori să știți că croații care trăiesc în Bosnia și care ar putea să-și aleagă liderul în mod legal sunt înșelați de către bosniaci și că, de fapt, bosniacii sunt cei care îi aleg pe croați, folosindu-se de lacunele din legea electorală. Croații vorbesc despre această problemă la toate reuniunile Consiliului, iar noi, maghiarii, îi sprijinim cu toate armele noastre, dar UE nu poate rezolva această problemă.

Sau există problema protecției propriilor noastre frontiere. Noi nu e necesar să fim un factor în politica mondială. Ar fi în concordanță cu nivelul de ambiție dacă Uniunea și-ar putea apăra propriile granițe, dar nu poate, iar bietul Salvini (Matteo Salvini, liderul Ligii Nordului, n.n.), care a încercat să facă aceasta, este dat în judecată și se vrea să fie băgat la închisoare.

Sau este vorba de extinderea Balcanilor: Grecia este membră a UE, Ungaria este membră a UE, iar între ele există o mare gaură neagră, Balcanii. O zonă pe care UE este necesar să o aducă în lumea sa, din motive geopolitice și economice, nu o poate face. Așadar, Europa nu fi cazul să aspire la un rol în politica mondială, ci ar fi cazul să își stabilească și să atingă obiectivul modest de a fi capabilă să rezolve problemele de politică externă în propria curte.

„Am calculat greșit: Rușii se descurcă bine, chiar dacă nu mai cumpără resurse energetice de la ei”

Demografie, migrație, gen, război. Al cincilea set de provocări cu care ne confruntăm este cel legat de energie și economie. Este o problemă complexă. Cel mai bun aspect este să te întorci la zero, așa cum faci după un pas de dans care a mers prost, și să o iei de la capăt, să înțelegi situația și să pui cele mai simple întrebări. Cea mai simplă întrebare este: cine beneficiază de pe urma acestui război? Răspunsul este că cel care beneficiază este cel care are propria sa sursă de energie.

Rușii se descurcă bine; noi am calculat greșit acolo, gândindu-ne că dacă nu cumpărăm resursele energetice de la ruși, vor avea venituri mai mici, ceea ce este o greșeală, pentru că veniturile sunt determinate nu numai de cantitatea vândută, ci și de prețul energiei. Iar situația de astăzi este că rușii vând mai puțină energie, dar au venituri mult mai mari. Așadar, rușii se descurcă bine.

Importurile Uniunii Europene din Rusia au scăzut cu 23%, dar veniturile Gazprom s-au dublat în aceeași perioadă.

Chinezii s-au descurcat bine. Chinezii erau la mila arabilor în ceea ce privește sursele de energie, ei își luau toată energia din acea zonă a lumii. Dar acum că nu mai cumpărăm de la ruși, am transferat sursele de energie rusești către China, astfel încât China și-a eliminat dependența energetică.

Și, bineînțeles, marile companii americane beneficiază. Am pus cap la cap: profiturile Exxon s-au dublat în 2022, cele ale Chevron s-au cvadruplat, iar cele ale ConocoPhillips au crescut de șase ori. Știm cine se descurcă bine din punct de vedere economic. Cine se descurcă prost? Uniunea Europeană se descurcă prost, deoarece deficitul său energetic, diferența dintre exporturile și importurile sale și valoarea acestora, s-a triplat, ajungând acum la un deficit de 189 de miliarde de euro.

Cum se protejează Ungaria de creșterile de prețuri la energie

Cum ne afectează aceasta? Cea mai importantă problemă sau set de probleme este ceea ce numim reducerea tarifelor. Care este viitorul reducerilor în Ungaria? Ieri, l-am ascultat pe șeful UDMR (Kelemen Hunor, n.n.) și am înțeles cum se procedează aici în România, adică cum încearcă să ajute oamenii să poată supraviețui cu astfel de prețuri la energie.

În Ungaria, procedăm diferit. În Ungaria, am introdus un sistem la începutul anilor 2010, ceea ce cred că este o realizare politică uriașă și o realizare foarte serioasă în materie de politică socială. Era deja evident în 2010 că prețul energiei este foarte ridicat în comparație cu venitul pe care îl au familiile, dacă acesta este calculat pe baza pieței, și, prin urmare, o mare parte din venitul lor este absorbită de costul vieții, cu alte cuvinte, de cheltuielile generale. Așa că am introdus un sistem prin care, indiferent de cât de mult costa energia pe piață, am garantat tuturor gazele, electricitatea și încălzirea urbană la un preț fix. Iar dacă prețul pieței era mai mare decât prețul stabilit, diferența era plătită de guvern din buget. Acesta era sistemul maghiar. A funcționat bine timp de zece ani. Problema acum este că războiul a dat peste cap acest sistem, pentru că există prețuri de război la energie.

Sarcina este de a apăra cumva reducerea prețului energiei electrice. Acum văd că vom reuși acest aspect, în sensul că toată lumea va continua să plătească același preț până la punctul de consum mediu. Nu este cazul în România. În Ungaria, toată lumea va continua să plătească prețul redus anterior până la nivelul consumului mediu, dar dacă va consuma mai mult decât atât, va plăti un preț de piață, al cărui nivel tocmai l-am publicat. Dacă reușim să păstrăm acest aspect și, astfel, să îl protejăm, vom putea, de asemenea, să îl considerăm o realizare politică majoră și un succes al politicii sociale.

Orban anunță stoparea de noi investiții și în Ungaria și în Transilvania

Pentru a vă face o idee despre amploare, ce s-a schimbat? Dacă mă uit la anul 2021, este necesar să spun că suma pe care statul maghiar a plătit-o pentru că nivelul reducerilor din factura de electricitate a fost mai mic decât prețul pieței: 296 de miliarde de forinți în total. În 2022, dacă prețurile actuale se mențin la sfârșitul anului, nu vom mai plăti 296 de miliarde de forinți, ci 2.051 de miliarde de forinți, ceea ce înseamnă de șapte ori mai mult decât suma pe care economia maghiară pur și simplu o mai poate suporta. Acest aspect este necesar să fie rezolvat. De aceea am decis să protejăm consumul mediu, dar peste acesta există un preț de piață și de aceea am reprogramat toate investițiile non-energetice de toate tipurile. Ceea ce nu a fost început nu va mai fi început, ceea ce a fost început ca investiție publică va fi finalizat, pentru că nimic nu poate rămâne neschimbat.

Aici, dincolo de graniță, vom finaliza totul. Vom garanta menținerea a ceea ce are nevoie de bani aici și acasă, dar nu putem lansa noi investiții, pentru că nu pot garanta nici aici, nici acasă, că ceea ce lansăm acum va fi finalizat. Și asta ar fi iresponsabil, așa că așteptăm.

Și, în sfârșit, mai există o sarcină: este necesar să renunțăm la gaz, iar electricitatea este o povară mult mai mică pentru Ungaria, deoarece avem centrale nucleare și energie solară. Dacă putem transfera consumul de la gaz la alte surse, cum ar fi electricitatea sau biomasa – denumirea modernă a lemnului – atunci povara care ne apasă va fi redusă. Aceasta este o sarcină fezabilă și realizabilă în cadrul planurilor bugetare actuale.

Citiți a treia parte a articolului

Citiți și:
Viktor Orban: Războiul din Ucraina va pune capăt supremației Occidentului! Lumea nu a trecut de partea SUA
Viktor Orban prevede o criză fără precedent: „Ne aşteaptă un deceniu de pericole. Există un război, iar preţurile cresc”

 

yogaesoteric
10 decembrie 2022