Distributism: Nici capitalism, nici socialism

Sistemul nostru economic capitalist este fundamental incompatibil cu un ecosistem planetar sănătos. Trăim pe o planetă cu resurse finite, dar sistemul nostru economic se bazează pe o creștere infinită. Și întrucât nu putem modifica legile naturii, este necesar să transformăm sistemul economic. Aceasta înseamnă chestionarea unora dintre cele mai prețuite mituri ale noastre… Ne putem dezvăța de modul de gândire capitalist. Capitalismul ne infectează toate relațiile: cu alți oameni, cu alte ființe decât cele umane și cu Pământul. Gândește-te la relația ta cu locul în care trăiești. Este un loc pe care îl „folosești” sau este o lume pe care o locuiești, o prețuiești și o îngrijești? Noi am învățat acest mod de gândire și tot noi ne putem dezvăța.

Unii dintre noi se întreabă cu ce ar fi indicat să înlocuim capitalismul. Este o întrebare obișnuită care este formulată ca răspuns la criticile asupra capitalismului. Oamenii întreabă aceasta atât de des deoarece capitalismul ne-a colonizat atât de mult conștiința încât suntem incapabili să ne imaginăm alternative.

Capitalism ≠ Piețe

O confuzie este aceea că piețele au fost contopite cu capitalismul. Oamenii consideră că de fapt capitalismul înseamnă persoane care cumpără și vând mărfuri. Dar aceasta este o „piață”. Și pot exista piețe fără capitalism. Ce este atunci capitalismul? O societate capitalistă este o societate de piață în care concentrarea bogăției se află într-un procent mic din populație. O societate capitalistă este împărțită în două clase: clasa capitalistă, care deține mijloacele de producție, și clasa muncitoare, care este necesar să-și vândă munca pentru a supraviețui. Guvernul protejează și perpetuează această diviziune prin crearea și aplicarea legilor, cum ar fi limitarea răspunderii corporațiilor, protecția cametei (împrumuturi cu dobândă) și acorduri de liber schimb.

Problema capitalismului

Clasa capitalistă exploatează clasa muncitoare, trăind din munca acesteia și reinvestind profiturile pentru a crea și mai multe profituri, care nu sunt împărțite cu clasa muncitoare. Membrii clasei muncitoare nu au o putere reală în acest sistem, deoarece singurele lor opțiuni sunt să accepte condițiile de angajare ale clasei capitaliste sau să moară de foame. De aici provine termenul „sclavie salarială”. Muncitorii au suportat aceasta deoarece cred că toți sunt „milionari jecmăniți temporar”. Cu alte cuvinte, au cumpărat promisiunea Visului American. Dar rezultatul natural al unei societăți capitaliste este consolidarea crescândă a proprietății în mâinile unei clase capitaliste în continuă scădere și a unei clase în continuă creștere de oameni care câștigă doar cât să supraviețuiască (sau nu suficient pentru a supraviețui) – exact la ce asistăm astăzi.

Dar această împărțire a societății între capitaliști și muncitori nu este necesară pentru ca piețele sau pentru ca principiul de cumpărare și vânzare să existe. Există alte tipuri de economii de piață decât capitalismul. Unii oameni cred că singura alternativă la capitalism este societatea în stil comunist – care cred că a fost demontată odată cu căderea URSS – sau socialismul, pe care îl consideră o pantă alunecoasă spre comunismul în stil sovietic. Adevărul este că există multe alternative la capitalism. Comunismul și socialismul sunt doar două posibilități. Distributismul este alta.

Originea distributismului

Puțină istorie: Distributismul își are rădăcinile în teoria socială catolică, începând cu enciclica Papei Leon al XIII-lea „Rerum Novarum” („Drepturile și îndatoririle capitalului și muncii”), publicată în 1891, ca urmare a ascensiunii capitalismului și industrializării, precum și reacțiile socialiste și comuniste la acestea. În enciclică, Papa Leon a atras atenția asupra sărăciei majorității clasei muncitoare. El a sprijinit drepturile clasei muncitoare de a organiza și forma sindicate în scopul negocierii colective, în locul intervenției statului. El a respins atât capitalismul, cât și socialismul. Și a afirmat dreptul la proprietate privată.

Aceste idei au fost ulterior completate de alți papi, inclusiv „Quadragesimo anon” al Papei Pius XI în 1931, „Mater et magistrate” al Papei Ioan XXIII în 1961 și „Centesimus annus” al Papei Ioan Paul al II-lea (1991). Ideile din aceste documente au fost preluate de autorii britanici G.K. Chesterton și Hilaire Belloc, care le-au inclus într-un sistem coerent numit „distributism”. În cele din urmă a fost adoptat de lideri ai Mișcării Muncitorilor Catolici precum Dorothy Day. Deși distributismul a început ca o idee catolică, susținătorii ulteriori ai distributismului nu au fost neapărat catolici.

Ce este distributismul?

Distributismul nu este un punct de mijloc între capitalism și socialism. Mai degrabă, respinge atât capitalismul, cât și socialismul, pe care le vede ca pe fețe ale aceleiași monede. Din perspectiva distributistă, capitalismul conduce inevitabil la concentrarea puterii în marile companii care dețin monopoluri și exploatează lucrătorii, consumatorii și mediul. Pe de altă parte, socialismul conduce, de asemenea, la o concentrare a puterii, dar în mâinile guvernului și ale unei elite politice. Această concentrare a puterii, fie în marile afaceri, fie în marile guverne, are același efect de a lua puterea majorității oamenilor. Distributismul vede capitalismul și socialismul, marile afaceri și guvernele, ca o consolidare reciprocă, o mână ajutând cealaltă mână și viceversa într-un cerc vicios. Distributismul caută o a treia cale: în loc de mari afaceri sau guverne, am avea „o mare comunitate”. Distributismul vede economia ca un subset al eticii. Thomas Storck explică în „Capitalism and Distributism: Two Systems at War” (Capitalism și distributism: Două sisteme în război).

„Distributismul urmărește să subordoneze activitatea economică vieții umane în ansamblu, vieții noastre spirituale, vieții noastre intelectuale, vieții noastre de familie. Nu consideră simpla producție de bunuri, cu atât mai puțin achiziția de avere ca scopuri în sine.”

Sistemul nostru capitalist actual face ca totul – familia, religia, chiar și trupurile noastre – să fie subordonate producției de avere pentru clasa capitalistă. Într-o economie distributivă, economia este făcută pentru a satisface nevoile – atât materiale cât și spirituale – ale tuturor ființelor umane.

Mic este frumos

Motto-ul distributismului este „Mic este frumos”. Distributismul favorizează micul și localul. Un concept fundamental în distributism este „subsidiaritatea”, ideea că orice activitate de producție economică ar fi necesar să fie realizată de cea mai mică unitate posibilă – până la familie. Un alt concept important este „solidaritatea” sau „solidarismul”, recunoașterea interconectării noastre. Astfel, familia, nu persoana, este nucleul societății distributiste.

Familia este înțeleasă ca fiind legată de alte familii prin legături sociale și biologice și de întreaga familie umană, precum și de toată viața de pe pământ. În idealul distributismului, familia controlează mijloacele de producție. Nicio unitate mai mare nu s-ar cuveni să îndeplinească o funcție care poate fi realizată de o unitate mai mică. Astfel, distributismul favorizează legislația antitrust care rupe monopolurile și concentrarea puterii de piață în una sau doar câteva companii. Așa cum G.K. Chesterton a scris: „Prea mult capitalism nu înseamnă prea mulți capitaliști, ci prea puțini capitaliști”.

Distributismul afirmă proprietatea privată, dar respinge consolidarea acesteia în mâinile unei elite – 1%. În schimb, pledează pentru distribuirea (de aici și numele) proprietăților cât mai larg posibil. Rețineți, acest aspect este diferit de redistribuirea veniturilor. Distribuitorii cred că, atunci când oamenii dețin pământul pe care îl lucrează și de care beneficiază ei și familiile lor, lucrează mai mult și au mai multă grijă de pământ.

Cum arată o societate distributistă?

Deci, cum ar arăta o societate distributistă? Ei bine, proprietatea privată ar exista încă, dar cele mai multe proprietăți ar fi deținute de familii. Fermele mici, proprietate familială și întreprinderile artizanale ar produce cele mai multe bunuri. Majoritatea oamenilor ar cultiva cel puțin o parte din propriile alimente, iar restul ar fi produse cât mai local posibil. Majoritatea oamenilor ar putea să-și câștige existența fără să se bazeze pe proprietatea altora. Fermierii ar deține propriul lor teren, meșterii ar deține propriile lor instrumente și așa mai departe.

Ar exista piețe și concurență, dar, în loc de producție în masă și bunuri ieftine de slabă calitate, meșterii locali vor crea produse de înaltă calitate cu așteptarea că vor fi reparate atunci când vor fi stricate, nu aruncate la gunoi. Ar exista cooperative ale familiilor și ale breslelor (mai degrabă decât ale sindicatelor) ale lucrătorilor, dar legile antitrust și fiscale ar împiedica companiile să crească prea mult. Acolo unde sunt necesare monopoluri, cum ar fi utilitățile publice, acestea ar fi deținute public și local. Uniunile de credit locale ar înlocui marile bănci. Asigurarea socială ar fi asigurată de societățile de ajutor reciproc. Guvernul federal ar exista pentru a oferi apărare reciprocă, pentru a se asigura că drepturile omului sunt respectate și pentru a încuraja cooperarea între unitățile politice mai mici.

Citiți și:
Legea dăruirii oculte
12 mituri ale capitalismului
Sărăcia e sursa bogăţiei: Inventarea Capitalismului

 

yogaesoteric
19 decembrie 2021