DNA face o anchetă halucinantă după înregistrările cu Kovesi. Procurorii îi caută pe colegii care au turnat

 
După apariţia recentă în presă a înregistrărilor cu procurorul-șef al DNA-ului, Laura Codruţa Kovesi, DNA a deschis dosar penal pentru a afla cine a scurs în public înregistrările, care ar conţine „sintagme vădit nereale” intercalate în fragmente din două şedinţe operative cu procurorii.

„Sesizarea a fost întemeiată pe faptul că la şedinţele cu procurorii din secţiile operative se discută aspecte ce ţin de managementul intern al acestei unităţi de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicităţii”, se arată într-un comunicat al DNA. DNA oferă mai multe exemple de fraze atribuite lui Kovesi în înregistrările apărute, care ar fi „vădit nereale”.

Înregistrările au fost făcute în timpul a două şedinţe operative din 31 martie 2017, în timpul cărora Kovesi şi cei doi adjuncţi ai săi, Călin Nistor şi Marius Iacob, au discutat cu procurorii din două secţii ale DNA de ce există întârzieri atât de mari la dosare, de exemplu două dosare mai vechi de 8 ani, dar şi 42 mai vechi de 4 ani. Kovesi a dispus un control la cele două secţii, pentru a afla cauzele acestor întârzieri, control care a fost realizat de cei doi adjuncţi ai săi.

DNA anunţă că s-a sesizat din oficiu cu privire la infracţiunea de folosire a informaţiilor care nu sunt destinate publicităţii (art. 12, litera b din legea 78/2000), în urma apariţiei în seara de duminică, 18 iunie 2017, a trei înregistrări cu Laura Codruţa Kovesi care le vorbeşte procurorilor din subordine. DNA îşi motivează ancheta prin faptul că „la şedinţele cu procurorii din secţiile operative se discută aspecte ce ţin de managementul intern al acestei unităţi de parchet, împrejurări care nu sunt destinate publicităţii”.

De asemenea, DNA a sesizat procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie pentru a aprecia asupra necesităţii sesizării din oficiu cu privire la săvârşirea infracţiunii de inducere în eroare a organelor judiciare.
„Sesizarea a fost întemeiată pe faptul că înregistrările ce conţin un amestec de fragmente reale cu sintagme obţinute prin colaţionare riscă să conducă la acreditarea unei idei false şi anume că procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie ar da ordine ca procurorii să investigheze anumite persoane sau să direcţioneze ancheta într-un anumit sens”, se arată în comunicat.

„Înregistrările respective nu sunt autentice, ele conţin o serie de fragmente realizate prin juxtapunere, menite a altera conţinutul real al afirmaţiilor enunţate de procurorul şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie în diverse împrejurări, cum ar fi şedinţe publice ori şedinţe de lucru cu procurorii secţiilor operative. Între fragmentele care se aud pe înregistrări au fost intercalate o serie de sintagme care nu aparţin procurorului şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, dar şi anumite expresii licenţioase pe care nu le-a folosit şi nu le foloseşte”, arată DNA.

Exemplele oferite de DNA ca fiind „vădit nereale” în înregistrările respective sunt următoarele:
„Uncheşelu, ştiţi ce-mi doresc: să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea.”
„Dar altceva mă îngrijorează, că la ăştia cu dosarele vechi, fiecare ştiţi ce aveţi. Mă îngrijorează de ce nu-i înhăţăm!”
„Eu după decizia Curţii Constituţionale mi-aş fi dorit să ieşim cu un dosar cu un ministru, că mă gândesc că totuşi presăm. Sau, mă rog… ceva dosare importante.”
„Iar colegii au dovedit că s-au depus documente în procesul legislativ şi Curtea a venit şi… aoleu, mânca-ţi-aş gura… Păţesc ca (…) de la Constanţa…”.

DNA arată că „o parte a acestor înregistrări” sunt făcute în contextul a două şedinţe de analiză din data de 30 martie 2017, la care au participat, separat, procurorii din două secţii operative ale DNA structura centrală – Secţia de combatere a corupţiei şi Secţia de combatere a infracţiunilor asimilate infracţiunilor de corupţie. La cele două şedinţe au participat, conform DNA, şi adjuncţii lui Kovesi, Călin Nistor şi Marius Iacob și „S-a discutat despre operativitatea soluţionării cauzelor, ritmicitatea în administrarea probelor, respectarea cu stricteţe a normelor de procedură penală”.

Totodată, doamna Laura Codruţa Kovesi a cerut procurorilor cu funcţii de conducere monitorizarea cauzelor mai vechi şi verificarea cu regularitate a ritmicităţii în efectuarea urmăririi penale. Aceste aspecte ţin de „exercitarea firească şi responsabilă de către procurorul-şef a atribuţiilor sale manageriale prevăzute de Regulamentul de Ordine Interioară al Direcţiei Naţionale Anticorupţie”, arată DNA.

DNA mai arată că în şedinţele respective au fost identificate problemele dosarelor aflate în întârziere, printre care „efectuarea unor expertize şi constatări de specialitate, un volum ridicat de acte de urmărire penală necesare, lipsa unor răspunsuri la cereri de asistenţă judiciară internaţională, sustragerea unor persoane de la urmărire penală şi efectuarea formalităţilor pentru trimiterea în judecată în lipsă, încărcătura mare de dosare pe procuror”.

La una din cele două secţii s-a constatat că sunt în lucru 42 de cauze mai vechi de patru ani de la înregistrare, 30 de cauze mai vechi de cinci ani de la înregistrare, 22 de cauze mai vechi de șase ani de la înregistrare, opt cauze mai vechi de șapte ani de la înregistrare şi două cauze mai vechi de opt ani de la înregistrare. În urma şedinţelor, Kovesi a emis un ordin de control asupra activităţii desfăşurate la cele două secţii ale DNA, pentru a stabili motivele nesoluţionării dosarelor mai vechi de patru ani. Controlul a fost efectuat de cei doi procurori şefi adjuncţi al DNA, respectiv Marius Iacob şi Nistor Călin, în perioada 28 aprilie – 12 mai 2017, rezultatele fiind „în curs de analiză”, arată DNA.

DNA arată că acţiunile lui Kovesi respectă Regulamentul de ordine Interioară al DNA, care îi dă dreptul şefei DNA de a „conduce şi coordona întreaga activitate a Direcţiei Naţionale Anticorupţie, luând măsuri pentru buna organizare şi funcţionare a acesteia”, de a lua „măsuri […] pentru îndeplinirea la timp şi în condiţii de calitate a lucrărilor şi pentru stabilirea unor raporturi de serviciu care să asigure realizarea corespunzătoare a atribuţiilor”, de a „asigura şi verifica modul de respectare a dispoziţiilor legale, a ordinelor şi a regulamentelor de către întregul personal” şi de a „exercita controlul asupra activităţii procurorilor şi a întregului personal din subordine, direct sau prin procurori anume desemnaţi”.

DNA a sesizat de asemenea şi Inspecţia Judiciară din cadrul CSM, având în vedere că „respectiva compilaţie de înregistrări a fost confecţionată şi utilizată în scopul evident de a crea o percepţie falsă faţă de modul în care se desfăşoară activitatea Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi în scopul de a slăbi capacitatea acesteia de a a-şi îndeplini atribuţiile prevăzute de lege”.

„Avem 50 de dosare pe procuror şi nu putem să scoatem un dosar. Trebuie să ne facem treaba. (…) După decizia CCR mi-aş fi dorit să ieşim cu un dosar cu un ministru, să presăm, sau măcar pe un dosar important. Ne e teamă că CCR a zis că am derapat. Îşi bat alţii joc de munca noastră, noi să stăm doar să încasăm. Nu degeaba tot zic că e important să ieşim. (…) Dacă simt că nu mai avem curaj o să se urce cu picioarele pe noi. (…) Trei, patru dosare importante. Noi, de la începutul anului ne-am luat-o în freză şi cu OUG 13 şi oamenii ne-au apărat”, ar fi spus Kovesi conform înregistrărilor.

Într-o altă înregistrare în care Kovesi le cere procurorilor să facă anchete, face referire la anchete îngreunate de decizii ale CCR.
„Sunt șase-șapte dosare de care mă întreabă presa în fiecare săptămână. Spuneţi-mi ce se întâmplă. Din 8.000 de dosare n-am putut învinui un inculpat. Unii şi aceiaşi sunt înjuraţi de dimineaţa până seara. Salarii mari, nu ne mai întreabă nimeni când. (…) Noi stăm cu fundul pe dosare. (…) Poate vă gândiţi să vă faceţi nişte priorităţi şi măcar trei persoane nu sunt învinuite, orice parchet vă arată că învinuiesc trei persoane. În cinci săptămâni nimeni nu a învinuit pe nimeni la DNA. (…) Cine nu are chef de muncă să plece. Am auzit comentarii pe dosarul OUG 13. Eu mi-am asumat acest dosar. Mi-am asumat acest dosar cu Surugiu şi Uncheşelu. (…) Chiar să zică CCR că am derapat o să iau patru dosare, mă duc la Morar şi îi spun «spală-te cu ele pe cap». (…) Ultima e Udrea condamnată la șase ani pe abuz. Eu ştiu că ne-a dat peste cap decizia Curţii. Ne-a dat peste cap şi excepţia la Bombonica, dar trebuie să ne facem treaba”, mai susţine Kovesi în înregistrările difuzate de România TV.

Într-o altă înregistrare, Kovesi apare vorbind despre o anchetă în care vrea „să ajungem la domnul premier”.
„Uncheşelu, ştiţi ce-mi doresc: să decapaţi instituţional în dosarul ăla cu casele şi să ajungem la domnul premier care a semnat contractele alea. Şi am avut o discuţie la Cheile Grădiştei şi tot nu am auzit ce s-a întâmplat. Poate aşa, că suntem toţi, ne lămurim ce s-a întâmplat. Doamne, m-am uitat şi eu pe datele statistice unde parcă toată lumea ne bănuia de dimineaţa până seara şi am făcut aşa un pic o… (nu se înţelege) DNA-u aşa, adică anul trecut pe vremea asta erau 673 de persoane învinuite la 270. Adică e o discrepanţă foarte mare. Posturi în plus avem, poliţişti în plus avem, specialişti în plus avem, dosare avem. (…) M-am uitat pe situaţiile astea şi unele sunt îngrijorătoare. Sunt dosare de șase-șapte ani, cu urmărirea penală începută şi nesoluţionată. (…) Mă îngrijorează de ce nu îi înhăţăm”, ar spune Kovesi în înregistrarea difuzată de România TV.

„Înregistrarea conţine fragmente care au fost rostite de procurorul şef în mod public ori la şedinţele de lucru cu procurorii unei secţii operative. Între fragmentele respective au fost intercalate o serie de sintagme”, este replica DNA.

Citiți și:
Rechizitoriu împotriva SRI – DNA
Pușcăria ca proiect de țară? 4 milioane de români implicați în dosare penale?
Abuzul procurorilor DNA, devoalat: Avocați, interceptați pentru că își făceau bine meseria

yogaesoteric
25 iulie 2017

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More