Donald Trump s-a întors: Joe Biden ne distruge națiunea chiar sub privirile noastre. Vom prelua America

Fostul președinte american Donald Trump a organizat în 26 iunie în statul Ohio primul său mare miting de campanie de când a părăsit Casa Albă. Acesta a făcut campanie împotriva unui republican care a votat pentru demiterea sa, a criticat fraudarea alegerilor de anul trecut și a vorbit despre numărul tot mai mare de migranți. Mii de fani entuziaști au venit în Ohio pentru a aminti Americii că nu a dispărut susținerea pentru Trump, notează și The Guardian într-un reportaj.

Ovații și aplauze, agenți ai serviciilor secrete, măsuri de siguranță sporite, rulote de unde lumea putea să își cumpere mâncare și răcoritoare, steaguri, pălării și tricouri care îl proclamau pe Trump adevăratul câștigător al alegerilor din 2020 și omul care va candida în forță în 2024. Din difuzoare se auzeau cântecele lui Elton John și Dolly Parton, în timp ce dintr-un avion flutura un banner cu mesajul „Ohio este fieful lui Trump”.

Într-un discurs care a durat nu mai puțin de 94 de minute, fostul președinte american a criticat politicile de imigrație ale administrației Biden și i-a îndemnat pe susținătorii săi să-i ajute pe republicani să recâștige majoritatea în Congresul Statelor Unite.

Joe Biden ne distruge națiunea

Joe Biden ne distruge națiunea chiar sub privirile noastre”, a spus el mulțimii. Blocat pe rețelele sociale, Trump are în continuare la îndemână arma adunărilor electorale. „Fiecare miting al lui Trump este diferit și de fiecare dată este frumos”, a spus una dintre suporterele sale, Deborah Wagner, în vârstă de 55 de ani, o funcționară ieșită la pensie care poartă un tricou cu mesajul „Numărați toate voturile legale!”. Femeia a condus patru ore de la New York până la mitingul care s-a ținut la Wellington, Ohio. „Nu ne dorim decât fericire și dragoste pentru toată lumea. Trump nu se dă bătut.

În contextul în care Donald Trump a ținut discursuri la unele evenimente republicane după înfrângerea sa electorală în fața președintelui democrat Joe Biden, acest miting într-un stat pe care l-a câștigat la alegerile prezidențiale din 2020 marchează o revenire la tipul de mitinguri care au fost esențiale pentru a-și păstra sprijinul bazei sale electorale.

De asemenea, Trump a scăpat de cea de-a doua procedură de punere sub acuzare și și-a menținut o largă influență asupra Partidului Republican, lăsând deschisă întrebarea dacă va candida la realegere în 2024.

Vom prelua America

În fața unei mulțimi de mii de susținători entuziaști, Donald Trump a scos în evidență unele dintre problemele care au divizat societatea din SUA, criticând alegerile americane și punând un accent deosebit asupra numărului tot mai mare de imigranți care intră în Statele Unite pe la frontiera sudică.

Vom prelua Camera, vom prelua Senatul și vom prelua America, și vom face asta în curând”, a spus el.

Majoritățile foarte reduse ale democraților în ambele camere ale Congresului vor fi în joc la alegerile de la jumătatea perioadei din 2022, iar istoria favorizează șansele republicanilor de a câștiga locuri în aceste scrutine.

În Ohio, Donald Trump a făcut campanie pentru fostul asistent de la Casa Albă, Max Miller, care se prezintă împotriva congresmanului în exercițiu Anthony Gonzalez, unul dintre cei zece republicani din Cameră care au votat pentru punerea sub acuzare a lui Donald Trump după incidentele din 6 ianuarie. Donald Trump a promis că va face campanie împotriva acestor zece republicani.

El a susținut, de asemenea, un opozant al senatoarei Lisa Murkowski, singura dintre cei șapte republicani din Senat care a votat pentru condamnarea sa în timpul procesului său de punere sub acuzare din ianuarie și care urmează să fie realeasă în 2022.

Mitingul de la Wellington, la aproximativ 64 de kilometri sud-vest de Cleveland, a fost prima dintre cele trei apariții publice planificate de Donald Trump. Acesta a fost urmat de o vizită la frontiera SUA-Mexic cu guvernatorul Texasului, Greg Abbott, la 30 iunie, și de un miting la Sarasota, Florida, la 3 iulie.

Citiți și:
Donald Trump acuză: Biden distruge America. Politicile sale au generat un coșmar național aflat în desfășurare
Președintele SUA, Donald Trump, discurs fulminant despre Dumnezeu și familie

 

yogaesoteric
16 octombrie 2021

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More