Donald Trump şi Noua Ordine Mondială – Al Treilea Război Mondial (I)

 

Au înnebunit americanii?

Noi ne-am uitat cu gura căscată la americani dintotdeauna. Şi nu numai noi. Ne-am uitat cu admiraţie şi cu invidie, ne-am uitat cu speranţă şi reproş. Azi ne uităm la ei şi nu mai înţelegem nimic. Asta să fie democraţia pe care o predicau ei lumii întregi, democraţia pe care lumea întreagă se căznea să o implementeze musai prin ogrăzile lor cu paie, cu coceni, cu nisip sau cu liane? Sau noi nu am înţeles bine lecţia predată?

Nu am înţeles că, de fapt, adevărata democraţie ar fi atunci când doar opinia ta contează, că doar ea reprezintă adevărul, dreptatea şi progresul, că ceea ce ar crede alţii nu-i decât minciună, injustiţie şi regres? Nu am înţeles sau nu am văzut, poate, că legile sunt făcute pentru a fi încălcate dacă nu ne convin nouă fără să ne pese de ceea ce cred alţii, că dacă „Dumnezeu a murit”, precum zicea Nietzsche în Aşa grăit-a Zarathustra şi aşa cum se grăbesc unii să reia fără să înţeleagă bine sensul spuselor filosofului german, însemnă că trebuie să ne comportăm ca oameni fără niciun Dumnezeu?

Ce să înţelegem când preşedintele americanilor, ales legal de către americanii înşişi, după numai câteva luni a devenit persoana cea mai blamată, cea mai ironizată, cea mai demonizată din toată istoria de până acum a Statelor Unite? Preşedintele care arată că doreşte ca regulile după care va căuta să se ghideze în mandatul său vor avea ca numitor comun în primul rând interesul americanilor: pe piaţa americană „să se cumpere produse americane şi să se angajeze forţă de muncă americană”, „orice decizie în problemele de comerţ, finanţe, emigraţie sau afaceri externe să fie luată în beneficiul muncitorilor americani şi a familiilor americane”, care afirmă că principiul care va sta la baza tuturor acţiunilor sale va fi „America first”, care se angajează să reducă taxele şi impozitele, să restaureze respectul pentru lege, să combată infracţionalitatea, criminalitatea şi traficul de droguri, să îmbunătăţească sistemul medical, să revigoreze activitatea economică internă, să limiteze implicările armatei americane în conflictele externe, să reducă deficitul balanţei de plăţi, să mărească numărul locurilor de muncă prin crearea de condiţii favorabile pentru firmele naţionale ca ele să investească în ţară şi nu în străinătate, să reducă numărul şomerilor şi să ridice nivelul câştigurilor salariale, să controleze fluxul de imigranţi, să restaureze şi să dezvolte reţelele de şosele şi autostrăzi, să promoveze măsuri de protecţie a mediului înconjurător, care, în fine, declară că îşi face o datorie de credinţă în a urmări ca scop final al mandatului său redarea strălucirii şi măreţiei de altădată a Americii, strălucire şi măreţie care au stat vreme îndelungată în admiraţia întregii lumi la a cărei civilizaţie materială a contribuit din plin.

Tocmai acest program naţional-patriotic american să-i fi scos din minţi pe americani, care protestează zilnic împotriva lui? Pe străzi, în mass-media, la Hollywood, în sălile de concerte, în instituţii, în diferite organisme şi asociaţii, în diferite comitete şi comisii? Sau America vrea să îşi taie venele ca să vadă cum îi stă cu venele tăiate? Oamenii de încredere ai preşedintelui american, Donald Trump, căci despre el este vorba, sunt vânaţi ca şi preşedintele însuşi. Michael Flynn, consilierul pe probleme de securitate naţională, a fost forţat să-şi dea demisia, Jeff Sessions, procurorul general al S.U.A. (echivalent ministrului justiţiei din alte state), a fost presat şi el să-şi dea demisia sub acelaşi învinuire „criminală” ca şi Flynn, că în timpul campaniei electorale cei doi, care făceau parte din echipa lui Trump, au avut convorbiri cu ambasadorul rus la Washington, Sergey Kislyak, ca şi cum ambasadorul rus era un arestat periculos cu care nimeni nu avea voie să vorbească, în schimb campania contracandidatei lui Trump, Hillary Clinton, putea să fie finanţată de multinaţionale şi cercuri arabe având legături cu ISIS. Membrii cei mai apropiaţi ai familiei sale nici ei nu scapă analizelor critice: soţia lui Trump, Melania (născută, atenţie! în Cehoslovacia comunistă), este neglijată de acesta, nu vrea să se mute la Casa Alba, poartă rochii prea scumpe; fata lui Trump, Ivanka, (aha, nume rusesc!) sfidează lumea călătorind în mod ipocrit cu companii aeriene low-cost.

După ce, în ianuarie, în faţa Trump International Hotel din Washington un bărbat a mimat că vrea să-şi dea foc în semn de protest faţă de „lipsa de respect” a lui Trump faţă de Constituţia americană, în dimineaţa zilei de 3 martie, la orele 4,30, în mod suspect, la Trump International Hotel din New York, acolo unde locuieşte soţia lui Trump împreună cu fiul lor, izbucneşte un incendiu la unul din etajele superioare ale clădirii, scenă izbitor de asemănătoare cu ameninţările mafiote pe care le vedem în filmele marca Hollywood.

Declaraţiile preşedintelui sunt întoarse pe dos sau interpretate cu rea credinţă

Faptul că i-a mulţumit telefonic preşedintelui taiwanez pentru felicitările transmise cu ocazia alegerii sale în funcţia de preşedinte al S.U.A. a fost trâmbiţată de presa americană ca o dovadă explicită a faptului că Trump nu respectă principiul la care chinezii ţin atât de mult, cel al unei „singure Chine”. Telefonul dat apoi de Trump preşedintelui chinez pentru a-l linişti că nu are intenţia de a se abate de la respectivul principiu respectat şi de predecesorii săi de la Casa Albă şi că scurta discuţie avută de el cu preşedintele Taiwanului nu s-a încadrat decât în limitele civilizate ale bunei cuviinţe, n-a mai contat printre subiectele ulterioare ale presei americane.

Toată „lumea bună” americană a sărit în sus atunci când Trump referindu-se în cadrul unui discurs la atacurile teroriste din Europa a spus: „uitaţi-vă ce s-a întâmplat azi-noapte în Suedia”. Au sărit în sus şi presa suedeză şi premierul Suediei şi ministerul de externe suedez, infirmând categoric faptul că „azi-noapte” (e vorba despre noaptea de vineri, în preziua discursului pronunţat de Trump sâmbătă 18 februarie) s-ar fi produs vreun incident terorist în Suedia şi acuzându-l pe Trump că defăimează ţara scandinavă. Nimeni nu a făcut nicio legătură cu faptul că în vinerea respectivă, seara, postul american de televiziune Fox News Channel difuza un documentar în care, pe fundalul unor imagini filmate la faţa locului cu vitrine sparte şi incendii, informa că, în urma intrării masive de imigranţi în Suedia (160.000 numai anul trecut dintre care doar 500 au găsit locuri de muncă) a crescut numărul violenţelor cu arme de foc şi al violurilor.

Nu a mai contat, desigur, că a doua zi Trump a explicat că s-a referit în general la actele de violenţă din Europa şi la documentarul de „vineri” al Canalului Fox News. De asemenea, a fost trecută sub tăcere situaţia cu adevărat tulbure din Suedia, ţară în care au apărut zone locuite majoritar sau exclusiv de imigranţi musulmani unde legile statului nu se mai aplică, unde serviciile de protecţie şi investigaţie ale poliţiei, cele de paramedici şi de pompieri nu-şi pot îndeplini misiunea pentru că sunt atacate de grupurile de imigranţi. Datorită insecurităţii muncii lor, mulţi poliţişti au început să părăsească masiv poliţia suedeză. După un raport din luna septembrie citat de site-ul american de ştiri şi analize Breibart, 80% din ofiţerii de poliţie se gândesc să-şi schimbe meseria din cauza pericolului muncii lor. A fost trecută sub tăcere şi îngrijorarea ţărilor vecine. Astfel, nu de mult, primul ministru norvegian declara că, în cazul în care situaţia din Suedia continuă să se deterioreze, Norvegia este gata să abandoneze Convenţia de la Geneva privind refugiaţii, să închidă graniţa cu armata, iar refugiaţii care vin dinspre Suedia să fie trimişi înapoi fără nicio posibilitate de a solicita azil, declaraţii asemănătoare fiind făcute şi de reprezentanţi ai Finlandei şi Danemarcei. Şi dacă acestea nu ar fi fost de ajuns pentru ilustrarea situaţiei din Suedia, în seara de luni 20 februarie, la două zile după acel „uitaţi-vă ce s-a întâmplat azi-noapte în Suedia” pronunţat de Trump, în cartierul Rinkeby din capitala Suediei, zonă locuită în majoritate de imigranţi, au izbucnit violenţe stradale soldate cu incendii, cu magazine devastate, cu poliţişti şi demonstranţi răniţi. Nu este lipsit de interes nici faptul că joi, 2 martie 2017, Suedia a anunţat că, începând cu anul viitor reintroduce serviciul militar obligatoriu, la care renunţase în 2010.

Puterile europene s-au simţit de-a dreptul revoltate de direcţiile politicii lui Trump faţă de ţările europene, care se axează pe două probleme: dezvoltarea relaţiilor bilaterale dintre S.U.A. şi fiecare stat european în parte, fără intermedierea şi aprobarea Bruxelles-ului (apreciind Brexit-ul ca pe o manifestare de independenţă a Marii Britanii) şi respectarea cotelor de contribuţie la bugetul N.A.T.O. de toate ţările membre. Dacă membrii N.A.T.O. nu-şi respectă obligaţiile financiare, Trump apreciază că nici S.U.A. n-ar mai trebui să sară în ajutorul ţărilor membre în caz de agresiune externă.

Ilustrativ pentru această situaţie este faptul că dintre ţările Europene membre N.A.T.O., doar 4 din cele 25 şi-au îndeplinit în anul 2016 obligaţiile asumate de a contribui cu 2% din P.I.B. la bugetul alianţei: Marea Britanie (2,21%), Grecia (2,38%), Estonia (2,16%) şi Polonia (2,00%). Celelalte puteri europene, Germania cu 1,19%, Italia cu 1,11% şi Spania cu 0,91% numărându-se printre codaşe, efortul lor financiar situându-se sub cel al României (1,48%), Franţa cu 1,78% aflându-se şi ea sub nivelul angajamentelor.

Donald Tusk

Reacţia europenilor a fost furibundă. La 31 ianuarie preşedintele Consiliului European, Donald Tusk, trimitea o scrisoare conducătorilor celor 28 de state membre U.E. în care avertiza că „Schimbările (de putere) de la Washington pun Europa într-o situaţie dificilă, noua administraţie părând a pune sub semnul întrebării ultimii 70 de ani de politică externă americană”, iar în continuare identifică drept riscuri pentru Uniunea Europeană „o Chină tot mai activă”, „politica agresivă a Rusiei în Ucraina şi celelalte ţări vecine”, „războaiele, teroarea şi anarhia din Orientul Apropiat şi Africa”, precum şi „declaraţiile îngrijorătoare ale noii administraţii americane”. La sfârşit, Donald Tusk încheie cu concluzia-îndemn că „Astăzi trebuie să ne apărăm cu claritate demnitatea, fie că e vorba de Rusia, China, Statele Unite sau Turcia”. Întrucât o apărare nu se poate pregăti şi manifesta decât faţă de un duşman, rezultă că Tusk consideră Statele Unite alături de Rusia, China şi Turcia ca fiind duşmanii de astăzi ai Uniunii Europene.

Preşedintele Franţei la momentul respectiv, François Hollande, la întâlnirea la nivel înalt a ţărilor membre U.E. ţinută în La Valetta, Malta, la începutul lui februarie a.c., a ţinut să tempereze eventualele tentaţii ale ţărilor europene de a da curs intenţiei S.U.A. de a încheia tratate separate cu fiecare ţară în parte, să atragă atenţia că statele europene membre U.E. care doresc să aibă relaţii bilaterale cu Administraţia Trump, trebuie să ceară în prealabil acordul Bruxelles-ului. Mai practică, Germania, fără alte discuţii, şi-a luat jucăriile din S.U.A. constând în rezerva de 3.000 tone aur valorând cca. 120 miliarde Euro, şi a depus-o la Frankfurt, jumătate, şi câte un sfert la Londra şi Paris.

S-a scris mult şi s-a vorbit şi mai mult despre gardul „inuman şi xenofob” pe care Trump vrea să-l construiască la graniţa dintre S.U.A. şi Mexic pentru a opri fluxul de imigranţi care pătrund ilegal în S.U.A. De ce o fi considerată atât de revoltătoare o măsură luată de o ţară pentru a-şi proteja frontierele de intruşi? De ce ar fi mai revoltător gardul dintre S.U.A. şi Mexic decât cele existente în Europa precum sunt gardurile dintre Ungaria şi Serbia, Austria şi Ungaria, Austria şi Slovenia, Turcia şi Grecia, Bulgaria şi Turcia (construit cu fonduri europene), cel din Franţa de la Calais – intrarea în Eurotunel, sau decât altele existente în zone geografice diferite cum ar fi cele dintre Israel şi Egipt, India şi Bangladesh sau enclava spaniolă Melilla şi Maroc?

O altă măsură a lui Trump controversată, repudiată şi boicotată chiar de către persoane din apropierea sa (Sally Yates, ministrul interimar pentru justiţie) a fost ordinul pentru „Protejarea naţiunii de intrarea teroriştilor străini în Statele Unite” care interzicea accesul în S.U.A. pentru o perioadă de 90 de zile a persoanelor din 7 ţări musulmane (Siria, Irak, Irán, Libia, Somalia, Sudan şi Yemen), suspenda pentru o perioadă de 120 de zile Programul de Primire în S.U.A. al Refugiaţilor şi suspenda pentru o perioadă indefinită primirea refugiaţilor sirieni. Măsura a fost luată din teama ca SUA să nu fie al doilea obiectiv, după Europa, al fluxului de imigranţi, cele 7 ţări fiind principalele ţări care au furnizat anual sute de mii de emigranţi în Europa, recordul fiind înregistrat în anul 2015 cu 1,8 milioane de refugiaţi.

Argumentul final care se aduce în campania neobosită şi nesfârşită anti-Trump este faptul că acesta a câştigat preşedinţia în urma obţinerii majorităţii voturilor electorilor, dar a avut mai puţine voturi populare decât contracandidata sa democrată, Hillary Clinton, ceea ce i-ar delegitima într-un fel victoria. Răspunsul lui Trump este de o simplitate şi de o logică dezarmantă atunci când spune că, în campania electorală el s-a concentrat pe câştigarea voturilor, pentru că numai aşa putea ajunge la Casa Albă conform constituţiei americane. Dacă aceasta ar fi prevăzut că victoria era dată de numărul voturilor populare şi nu de cele ale electorilor, atunci el s-ar fi concentrat pe câştigarea voturilor populare şi ar fi făcut, desigur, o campanie diferită.

Cine şi de ce?

Nu, pare să spună cineva, Trump este un preşedinte ilegitim, nimic din ceea ce face Trump nu este bine, ci este dăunător, este distructiv, este imoral, este împotriva progresului, este împotriva viitorului omenirii. Trump este inamicul numărul unu. Anticristul a sosit şi el se cheamă Donald Trump. Inamicul cui? Inamicul americanilor pentru care vrea să facă America mare din nou (Make America Great Again)? Cine luptă cu atâta fervoare, de dimineaţa până seara şi peste noapte împotriva lui Trump? Pe cine deranjează într-atâta programele sale de dezvoltare şi consolidare a Statelor Unite? Te-ai duce cu gândul la adversarii tradiţionali ai Americii, la Rusia şi la China, dar liderii acestora nu au nimic cu victoria lui Trump din alegerile pentru Casa Albă. În rolul de contestatari şi adversari înverşunaţi se manifestă, în mod surprinzător, persoane şi instituţii din interiorul S.U.A. sau din ţările europene tradiţional aliate cu S.U.A.

Și cine sunt aceste persoane şi instituţii vestice care se opun planurilor şi programelor lui Trump? Cine şi de ce? Vedem că trusturi de presă multinaţionale din care fac parte New York Times, BuzzFed News, C.N.N., The Los Angeles Times, Politico, The BBC, Huffington Post, Washington Post, Wall Street Journal nu publică decât ştiri senzaţionalist-negative despre Trump, distructive, ironice, sugestiv-acuzatoare.

Pentru a ne da seama de puterea financiară a acestor trusturi să amintim doar că C.N.N. are o cifră de afaceri de 19 miliarde dolari şi este deţinută de multimiliardarul american Ted Turner, cu o avere personală de peste 3 miliarde dolari. New York Times aparţine multimiliardarului mexican Carlos Slim, deţinător al unui adevărat imperiu al telecomunicaţiilor şi care, după Forbes, are o avere de 72 miliarde dolari. Prin întreprinderile lui din Mexic, Telmex et Grupo Carso, realizează 3% din P.I.B.-ul Mexicului. Wall Street Journal a fost achiziţionat în 2007 cu suma de 5 miliarde dolari de australianul Rupert Murdoch, proprietarul unui lanţ mediatic şi financiar cu 48.000 salariaţi şi cu o cifră de afaceri de 33 miliarde dolari.

Mai vedem că staruri de cinema, cântăreți, scenariști sau regizori aparținând multinaționalelor industriei de divertisment de la Hollywood cu cele 38 de entități ale sale, fiecare manevrând cifre de afaceri miliardare, nu obosesc în a-l demoniza pe Trump, a-l repudia și a încerca să-l izoleze ca pe un lepros. Mai vedem că ONG-uri multinaționale, precum cele conduse de Soros, nu fac economii în a sponsoriza demonstrații anti-Trump, plătind câte 16 dolari de protestant/oră, după ce a susținut cu 13 milioane de dolari campania contracandidatei lui Trump, Hillary Clinton. Frustrarea lui Soros este mare pentru că plasamentele sale au suferit pierderi de cca. 1 miliard de dolari prin câștigarea alegerilor americane de către Trump și nu de către preferata sa, Hillary Clinton. Soros este miliardarul iudeo-maghiar, care, după Forbes, are o avere 25,2 miliarde dolari, cel care apreciază că cele mai fericite clipe al vieții sale au fost cele în care Ungaria s-a aflat sub ocupație germană în timpul celui de Al Doilea Război Mondial, perioadă din care se trage și grosul averii făcute de tatăl său.

După cum observăm, de fiecare dată când vorbim despre adversarii lui Trump apar cuvintele multinaționale și multimiliardar. Ce sunt de fapt aceste multinaționale multimiliardare și de ce ar fi ele împotriva lui Trump?

Citiți a doua parte a articolului
 

Citiţi şi:

De ce toată mass-media mondială – ce este controlată din umbră de așa-zișii ILUMINAȚI – e împotriva lui Donald Trump?

Noua Ordine Mondială în era Trump. Posibilitatea unei noi Yalte şi a destrămării UE declanşate?

 

 

yogaesoteric
11 noiembrie 2017