Dr. Oana Mihaela Secară, despre bolile provocate de vaccin

„Fiecare dintre noi ar putea avea surpriza de a afla că, de fapt, 5-7 apropiați sau cunoscuți se confruntă cu efecte secundare ale acestor produse experimentale”

„S-a discutat, în timpul celor doi ani de stare de alertă, despre posibilele efecte secundare nefaste ale vaccinurilor anti-covid. A trecut o jumătate de an de când a încetat nebunia și autoritățile tac pe acest subiect”, subliniază jurnalistul Răzvan Bibire, de la publicația din Bacău Deșteptarea.ro.

Pentru a afla care este situația, jurnalistul a discutat cu dr. Oana Mihaela Secară, de la Spitalul Municipal Onești, unul dintre puținii medici care au avertizat, încă de la începutul așa-zisei pandemii, că există pericole despre care autoritățile nu vorbesc:

„România raportează efecte adverse în număr nesemnificativ, după administrarea produsului experimental, în comparație cu alte state. Dar și pe plan internațional există o subraportare crasă, astfel încât ar fi necesar să fie înmulțite cifrele oficiale cu cel puțin 100”, spune dr. Oana Secară. Dar, chiar dacă numărul de raportări oficiale este mic, aceasta nu înseamnă că nu există suficiente cazuri de efecte secundare ale vaccinurilor și nici nu înseamnă că ele sunt neglijabile ca gravitate.

„Există în imediata noastră proximitate persoane care se confruntă cu aceste consecințe nefaste. Ceea ce nu există de obicei, este acel medic care să facă legătură cauzală cu produsul utilizat ca vaccin. Dacă fiecare persoană care a efectuat 1-2-3-4 doze ar discuta problemele de sănătate care au survenit după administrare, cu un medic care a citit studiile referitoare la reacțiile adverse si care ia în considerare avertismentele publicate în aceste studii, s-ar trage concluzii bazate pe date reale. În caz de afecțiuni sau simptome care nu erau premergătoare și nici nu sunt explicabile prin alte mecanisme, medicii ar descoperi că fiecare dintre noi avem între apropiați sau cunoscuți cel puțin 5-7 astfel de cazuri”, spune dr. Oana Secară.

„Am observat că multor persoane le-a fost afectat răspunsul imun, că altora le-au apărut simptome ciudate, aparent fără explicații, iar alții au dezvoltat boli care se încadrează în consecințele nefaste enumerate in studiile amintite mai sus. Există pacienți care se adresează serviciilor spitalicești pentru patologii despre care studiile atestă că este necesar să fie suspectate ca fiind efecte adverse”, a mai adăugat ea.

Despre ce boli este vorba?

Publicația menționată sintetizează exemplele oferite de doamna doctor Secară:

„Există o adresabilitate sensibil mai mare decât media anilor anteriori, la pacienți relativ tineri, care se prezintă cu tromboze în diferite teritorii vasculare, accidente vasculare în diferite arii, infarcte cu diferite localizări (în special miocardic, dar și în alte teritorii – mezenteric, de exemplu). Pe listă se mai află patologii autoimune, în care autoanticorpii au ca țintă diferite structuri, ca, de exemplu, tiroida (tiroidite autoimune acute sau subacute), ficatul, miocardul / pericardul (miocardite / pericardite), măduva spinării (mielite), encefalul (encefalite sau chiar encefalomielite), structuri din sistemul nervos periferic (nevrite, neuropatii și polineuropatii).

Există patologii ca purpura trombocitopenică autoimună, diferite tipuri de vasculite autoimune, care pot fi puse în legătură cu dozele administrate, la o anamneză atentă făcută de către un medic care a citit studiile pe aceste teme. Nu este cazul să fie uitată nici «disimunitatea», care este factor declanșator pentru maladii oncologice de novo sau pentru recăderi în cazul maladiilor oncologice aflate în remisiune. Disimunitatea este responsabilă și de scăderea capacității de răspuns a acestor organisme în fața diferiților agenți patogeni (inclusiv covid – în acest caz unul din mecanismele incriminate este și ADE – Antibody Dependent Enhancement – în care organismul produce anticorpi, dar aceștia sunt non-neutralizanți, ba chiar favorizează intrarea virusului în celulă). Tot disimunitatea apărută după dozele de produs experimental este responsabilă de diferite infecții recurente sau refractare la tratamente sau pentru Zona Zoster, pentru infecții virale herpetice grave, etc.”

„Exemplele pot continua și există sute de studii publicate, culmea, chiar de autori care fac apologia vaccinării în masă cu acest produs experimental. Studiile arată, negru pe alb, că medicii ar fi necesar ca în toate aceste patologii descrise mai sus, mai ales la persoane tinere, să suspecteze implicarea acestor produse insuficient testate”, a mai declarat dr. Oana Secară. „Un contraargument des invocat de cei care citesc studiile respective este că, de fapt, există foarte puține astfel de cazuri dovedite. În realitate, fenomenul nu este studiat sistematic, așa cum nici mortalitatea sau morbiditatea prin covid nu au fost corect studiate și raportate.”

Citiți și:
Prof. dr. Vasile Astărăstoae: Mortalitatea excesivă în Europa poate fi cauzată de efectele târzii ale vaccinării anti-covid
Cifre surprinzătoare de la CDC: Mai multe femei decât bărbați au raportat efecte adverse după vaccinarea anticovid

 

yogaesoteric
14 decembrie 2022

 

 

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More