Dragostea nativilor din Vărsător
Sunteţi dornic de dragoste şi fidel, dar vă este dificil să rămîneţi prizonierul unor tipare de viaţă general acceptate,deşi sunteţi emotiv şi vă manifestaţi sensibilitatea. Nu vreţi să fiţi legat sau posedat. Nu puneţi un preţ prea mare pe viaţa dumneavoastră sexuală, preferaţi adesea să vedeţi dincolo de aspectul fizic al unui om şi să descoperiţi în primul rînd la el calităâţi de prieten. Spiritul inovator, originalitatea dumneavoastră îi derutează pe parteneri deoarece dumneavoastră nu vedeţi nici o ciudăţenie în ruperea unei legături în momentul în care nu vă mai interesează.
Vă place să flirtaţi şi sunteţi încântat când lângă dumneavoastră este cineva cu care să vă înţelegeţi. Totuşi sunteţi bun şi înţelegător în dragoste, ceea ce la dumneavoastră este natural şi nu face parte dintr-o schemă preconcepută. La bărbaţii născuţi în Vărsător, întâlnim contrastul dintre inteligenţa ascuţită şi lipsa pasionalităţii. Ca iubit s-ar putea să fiţi agasant şi amator de flirt, dar rareori sunteţi interesat cu adevărat de o persoană. Afecţiunea vă este condusă mai mult de raţiune decât de emoţie şi s-ar părea că vă lipseşte adâncimea sentimentului. S-ar putea să priviţi dragostea dintr-un unghi intelectual şi să fiţi chiar cinic şi calculat.