Drama României de la care … mulg toți golanii!

Disputa privind aderarea României are trei componente: una politică, una pur economică și, mai nou, una geopolitică – așa cum s-a putut vedea în luna decembrie 2022. Ele pot fi intercalate pentru a construi tabloul plin de gri-uri din spatele acestei controverse.

Să le luăm la rând. În primul rând, aderarea României la Uniunea Europeană, în 2007 – cu decizia din anul 2004 – a fost însoțită de un ghinion: Așa cum statele foste comuniste au intrat fiecare, la aderare, sub influența unei puteri economice occidentale, care le-au copleșit cu investiții, know-how și asistență în integrarea în piața unică europeană, și România a intrat în siajul unui astfel de stat. Iar ghinionul s-a numit Austria – țară aflată de secole sub influența nenorocită căreia i-a rămas tributară România…

Cu o forță politică slabă, cu o voce întotdeauna estompată în ce privește deciziile politice din jurul meselor rotunde staliniste ale UE și cu o politică internă aliniată la interesele economiei rusești în UE, Austria și-a rezumat „mentoratul” mascat față de România la componenta economică.

Aspectul e important azi, când se vorbește despre veșnicul veto austriac la Schengenul românesc, pentru că pelteaua tot în această zonă se învârte: din punct de vedere economic, interesele Austriei în România nu au vizat investiții în sectoarele cu tracțiune a PIB, sau cu aliniere la viitorul economiei românești. Investiții în industrie? Nesemnificative – Austria însăși nu e o țară relevantă în industria europeană. Tehnologie? N-are nici pentru ea – se lucrează sub patente străine ca în mai toată Europa – deci transfer insignifiant de know-how și ce mai urmează din punct de vedere al tehnologiei în economia mondială. Piață sau parteneriate sectoriale de anvergură? E o țară mică – dacă cei 4 milioane de români plecați afară ar produce în și pentru România, aceasta ar avea un PIB mai mare…….

Niciun transfer în vreun sector inovativ, niciun domeniu cu valoare mare adăugată spre viitor, nimic, chiar nimic……. Aportul nefast al Austriei – adică alt „mentor” al României de-a lungul câtorva secole – pentru economia românească nu a însemnat și asigurarea unei tracțiuni și alinieri la trendurile economice europene, iar acesta este ghinionul principal.

Pentru că mai e unul: interesele mentorului european al României au vizat sectoarele strategice: resursele naturale și banii – caimacul, adică…….

Hrăpăreață țară! De la păduri – și sunt binecunoscute scandalurile, care nu se mai termină, cu Holzindutrie – la petrol și gaze naturale. Marea majoritate a acestor active austriece s-au făcut chiar cu banii României, iar cei care-și mai amintesc de nebunii ani 2000 nu au cum să fi uitat de acoperirea găurilor din sectorul bancar cumpărate de Austria cu banul pe care românii îl plăteau – fără să știe – la achiziția fiecărui litru de carburant, bani care se decontau apoi între entitățile austriece.

Desigur, profiturile obținute din OMV Petrom de către statul român nu au fost de lepădat, însă ele au avut și o parte foarte nocivă pentru economia românească în ansamblul ei: la această oră, deficitul comercial al României pe produse petro-chimice (atenție, fără îngrășăminte, aia e altă poveste) este mai mare chiar decât deficitul comercial total (și ăla cel mai mare din UE, ca procent din PIB!): adică sectoare întregi din economie exportă pentru a atenua ce se scurge din petro-chimie, cu Arpechimul închis de OMV, de Oltchim, de companiile dependente pe verticală și pe orizontală de ele.

O analiză detaliată – și oarecum înspăimântătoare – ce devoalează că, după ce și-a spulberat petrochimia, România înregistrează jumătate din uriașul său deficit comercial din produse chimice. De altfel, OMV-Petrom se află în topul companiilor ultra-hrăpărețe deținute de Austria – asta ca să se înțeleagă despre ce economie vorbim.

Astfel, Austria revine la Marea Neagră în perimetrul de gaze unde ar fi cazul să investească, dar nu vine cu mâna goală: ci cu lungul istoric al relațiilor cu Rusia, țară care, în urmă cu câteva luni, își făcuse bază militară la 45 de km de Sulina.

România a fost pentru Austria doar o țară de extracție la modul cel mai pur cu putință, astfel încât sprijinul politic într-un moment cheie precum aderarea la Schengen ar fi fost de înțeles. Dar nu e de la sine înțeles – și asta pentru că România mai are ceva de plătit: prinsă între Rusia agresoare și cozile ei de topor din Uniunea Europeană – Germania, Austria, Ungaria, Olanda – România mai are la dispoziție doar puțin timp să găsească o soluție: prinsă într-o dependență sălbatică de Rusia – de energia, gazul și petrolul rusești.

Germania tocmai organizează o cale de ieșire din această situație, iar interpușii săi – Ungaria, Olanda și Austria – sunt folosiți pentru a găsi o alternativă la GNL-ul american, tot mai scump nu din cauza că vine de peste Ocean, ci pentru că e suprataxat (la propriu și la figurat) de însăși companiile europene care-l preiau și-l distribuie.

Croația a înțeles jocul și și-a cumpărat aderarea la Schengen: își face conductă cu Austria și Germania astfel încât mai rămân la ușă două state: România și Bulgaria. Bulgaria are și ea ceva de „cotizat”: accesul la interconectorul Grecia-Bulgaria, inaugurat în urmă cu câteva luni, care crează o intrare de gaze către Europa de Sud, din Azerbaidjan – adică o variantă diferită de interesele Germaniei, care a blocat cu ani în urmă conducta Nabucco pentru a face Nord Stream 2.

Rămâne de văzut dacă vecinii noștri de la Sud se vor mișca la fel de repede precum Croația și le vor pune în mână, Austriei și Germaniei, celălalt capăt al conductei. Pentru că despre celălalt capăt al conductei vorbim.

Cât despre România – miza sunt gazele din Marea Neagră, cu capătul lor de conductă cu tot. La cumpărarea Petrom de către OMV în 2004, contractul se revizuia la 10 ani. Ceea ce s-a și făcut – cu prelungirea lui în interesul Austriei, care a ținut energia românească în siajul politicii energetice a Rusiei – dar fără să fi obținut, din partea Austriei, garanții privind sprijinul politic în momentele cheie.

Așa cum e acum – când cancelarul austriac și șeful OMV își sincronizează discursul și interesele – era și atunci: dacă legații comerciali ai Austriei de la București băgau cheia în contact și luau piciorul de pe ambreiaj, mașina o pornea singură spre Palatul Victoria.

Autor: Vasile Schell jr.

Citiți și:
Este inevitabil ca să se prăbușească șandramaua numită statul român…….
Când lichelele sunt la putere: Datoria publică a României a ajuns, din nou, la un maxim istoric
Cum iau austriecii zahărul de calitate superioară din România și ne vând unul inferior. Profitul ajunge la Viena

yogaesoteric
1 februarie 2023