Drept la replică – urgente și elementare clarificări necesare

Articolul cu titlul „Justiția obligă un jurnalist să îi plătească zeci de mii de lei lui Bivolaru! Acesta renunțase la chemarea în instanță a ziaristului”, publicat pe site-ul evz.ro în data de 3 martie 2022 și semnat de Antonia Hendrik este nu doar tendențios, ci prezintă iarăși în mod incorect și denaturat o decizie clară, inteligentă, justă, ce a fost luată de o instanță judecătorească din România.

Asociația MISA vă solicită să publicați în regim de urgență pe site-ul evz.ro, în aceleași condiții ca articolul sus-menționat, următoarele clarificări necesare:

  • După cum reiese clar chiar din soluția publicată de portalul instanțelor de judecată în procesul la care faceți referire, text inclus de altfel și în articol, Asociația MISA și Gregorian Bivolaru au renunțat la judecată DOAR în privința S.C. Editura Evenimentului și Capital S.R.L., deoarece societatea se afla la momentul respectiv în insolvență. Afirmația cum că „atât Bivolaru cât și reprezentanții MISA au renunțat la cererea de chemare în judecată depusă împotriva ziaristului” este total neadevărată și arată fie că autoarea articolului nici măcar nu a citit cu atenție cele 14 rânduri explicative de pe portalul menționat, fie că le-a citit, dar apoi le-a prezentat în mod intenționat eronat. Ambele situații sunt însă jenante pentru un articol ce a apărut pe site-ul care se pretinde „Cel mai bun portal de știri din România”. Procesul împotriva ziaristului Mihai Victor Șoica nu a încetat niciun moment, ci a continuat, conform procedurilor în vigoare, până la soluționarea sa de Judecătoria Cluj-Napoca.
  • Insinuarea cum că justiția l-ar fi obligat totuși pe ziaristul menționat să plătească daune morale, deși se renunțase la judecată împotriva lui, este nu doar răuvoitoare, ci și revoltătoare, complet absurdă, sugerând anapoda cum că în România judecătorii pot judeca procese și emite hotărâri după bunul plac, chiar împotriva unor persoane care nu mai sunt părți în respectivele cauze.
  • Afirmația din titlu că „justiția obligă un jurnalist să îi plătească zeci de mii de lei lui Bivolaru” este și ea exagerată la extrem, ba chiar mincinoasă. Atât din punct de vedere matematic, cât și din punct de vedere gramatical, aproximarea „zeci de mii” este justificată doar începând de la 20.000 în sus. Instanța l-a obligat pe Mihai Șoica să îi achite lui Gregorian Bivolaru daune morale în valoare de 12.500 lei – deci nu de „zeci de mii”, iar pentru Asociația MISA a decis daune morale în valoare de 10.000 lei.
  • Motivul procesului nu a fost „că ziaristul clujean a obținut o serie de declarații de la membrii MISA care au făcut mai multe dezvăluiri despre Gregorian Bivolaru”. Este încă o afirmație atât ridicolă, cât și falsă. În primul rând, Mihai Șoica nu a obținut – el personal – nicio declarație de la nimeni, ci a intrat doar în posesia unor informații existente în dosar și a preluat doar de pe alte site-uri (care se citează unul pe altul, ca dovadă supremă a „adevărului” calomnios a celor prezentate de ei) o serie de așa-zise informații ce sunt false și calomnioase. În al doilea rând, motivul procesului respectiv nu au fost declarațiile cuiva, fie acestea reale sau inventate, ci numai tendențiozitatea și modul incorect în care Mihai Șoica a „informat” opinia publică referitor la un fapt obiectiv: o decizie judecătorească ce a fost luată la finalul unui proces lung și complex.
  • Cu privire la dosarul soluționat în ianuarie 2020, după aproximativ 17 ani de proces, dosar în care 21 de practicanți și instructori de yoga au fost acuzați pe nedrept de un așa-zis trafic de persoane, afirmația „Magistrații au constat[at] că Bivolaru a fost judecat până când faptele s-au prescris, astfel că nu a mai putut fi condamnat” este nu numai falsă, ci de-a dreptul aberantă, demonstrând încă o dată că autoarea articolului nu a făcut un minim efort de documentare pentru acest articol ce a fost preluat aproape în întregime cu copy-paste. Precizăm tocmai de aceea că în dosarul în care Gregorian Bivolaru și alți 20 de practicanți yoga au fost acuzați pe nedrept de trafic de persoane instanța a dat încă din 2015 soluția de ACHITAT pentru toți cei implicați în acel dosar. La cererea procurorilor, care au considerat că nu au avut încă suficient timp în cei peste 10 ani (!!!) de judecată să administreze toate probele și să audieze martorii, dosarul a fost apoi trimis spre rejudecare. Este deci arhievident că tocmai procurorii au fost aceia care au lungit inutil procesul (și nu Gregorian Bivolaru, care nu ar fi avut nici un motiv să o facă, fiind deja achitat), deși procurorii erau arhiconștienți că pentru unele din așa-zisele acuzații va interveni prescripția. Totuși pentru ei această soluție era clar arhipreferabilă unei achitări care ar fi dovedit fără echivoc „subțirimea” extremă a dosarului fabricat la comandă politică mârșavă cu atâta efort în ani de zile. La rejudecare instanța a ajuns iarăși la aceeași decizie și a dat din nou soluția de ACHITAT pentru toate acuzațiile neadevărate la care nu intervenise prescripția. În plus, a respins și toate cererile de daune morale din partea așa-ziselor victime – cereri care nu erau deloc afectate de termenele de prescripție. Cu alte cuvinte, dacă ar fi considerat că „părțile vătămate” au dreptate, instanța le-ar fi acordat daune morale chiar și condițiile în care prescripția ar fi făcut imposibilă condamnarea penală a celor găsiți vinovați. Vă rugăm deci să observați diferența uriașă între soluția ce a fost dată în realitate de Tribunalul Cluj în ianuarie 2020 (și justificarea acesteia) și modul aberant în care această soluție a fost rezumată în articolul publicat pe site-ul dvs.
  • Tot cu privire la acest dosar de așa-zis trafic de persoane, precizăm că acesta nu s-a judecat niciodată la Curtea de Apel Alba Iulia (aspect ce nici măcar nu ar fi fost posibil, fiind o circumscripție teritorială diferită) și că nimeni nu a fost vreodată condamnat în acest dosar, nici la prima judecată, nici în apel, nici la rejudecare, nici în apelul la rejudecare. Superficialitatea cu care a fost redactat (de fapt copiat) acest articol este pentru noi uimitoare și revoltătoare.
  • Nu în ultimul rând, vă aducem la cunoștință faptul elementar că Gregorian Bivolaru și Gabriel Bivolaru sunt în realitate două persoane diferite.

Vă solicităm tocmai de aceea să publicați prezentele clarificări necesare pe site-ul evz.ro, în aceleași condiții ca articolul menționat. Ne arătăm de asemenea disponibilitatea de a vă răspunde pe viitor la eventuale întrebări cu privire la activitățile Asociației noastre, pentru o corectă și completă informare a cititorilor dvs. În situația în care nu veți face aceasta, vă anunțăm că vă vom acționa iarăși în instanță.

Cu stimă,

Biroul de presă MISA
12 martie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More