Drogul cyborgilor

‒ Povestire SF ‒

A fost foarte greu să se decidă dacă să facă sau nu pasul acesta! La urma urmei era deja campioană, câștigase o sumă enormă din sport încât putea trăi fără să mai miște un deget, de acum încolo! Îi lipsea însă sentimentul de superioritate, de semi-zeu, pe care ți-l dădeau ovațiile spectatorilor, când câștigai trofeul pus în joc! Ii lipsea fotografia ei de pe prima pagină a revistelor de sport și nu numai! Invitațiile la radio, televiziune, evenimente…

În lumea aceasta nu ajunge să te faci cunoscut, să ai bani mulți, este necesar să te menții în față și asta o putea face doar prin victorii!

Victorii de care nu mai avusese de multă vreme parte și pentru care era necesar să-ți jertfești toată viața, orice bucurie cât de mică! Își dorea sa mănânce o înghețată, să facă dragoste, când dorește, fară remușcări, fără să se gândească tot timpul că distruge toată pregătirea pentru următorul turneu!

Ori Firma tocmai posibilitatea asta îi oferea: să câștige fără să jertfească nimic! Adică ceva tot jertfea, deși nu-și prea dădea bine seama ce! Era nevoită să se jertfească oarecum pe ea, ea cea care a fost! Da, era un fel de „doping legal”, iar firma îi asigura un număr de turnee câștigate, fără niciun efort! Pe de altă parte, poți vorbi de nesportivitate, de doping când toți luau acest „drog”? De aceea a și fost de acord să participe la campania lui publicitară! Și probabil tot de aceea avea atâta furie împotriva celor care refuzau „drogul”: față de ei era o impostoare! În fața lor simțea că a trișat! Se simțea vinovată!

Ce nu i-a spus nimeni înainte, a fost care turnee o să le câștige și pe care o să le abandoneze, din cauza epuizării. Măcar dacă i-ar spune când apare epuizarea aceasta, ca să nu mai participe deloc la concursul acela!

A înțeles că din cauza celor „nedopați” este greu să hotărăști învingătorul, cel puțin până li se va interzice acestora participarea, dar este de-a dreptul penibil să câștigi un meci detașat, iar următorul să-l abandonezi epuizat de pe un moment pe altul!

Nu înțelegea prea bine care este „avantajul” spectatorilor care au luat drogul? Ce li se va fi promis lor ca să merite starea asta de epuizare? Că de sănătate nici vorbă!

Începuse însă să înțeleagă de ce se insista atâta, de ce atâta presiune ca fiecare să fie „dopat”! Cei care hotărau cine și când câștigă cineva o competiție, deveneau practic stăpânii lumii iar „câștigul” acesta al lor nu era legat de nicio stare de epuizare probabil! Stăpânii unei lumi aflată deocamdată tot timpul într-o veșnică competiție: pentru apă, mâncare, energie, resurse, teren, mântuire, și în care „câștigătorii” nu erau aleși întotdeauna de ei! Odată cu „drogul” deveneau creierul unei lumi de cyborgi unde totul era hotărât și decis de la bun început!

O lume sigură, fară surprize, cel putin pentru unii!

Citiți și:
Va rescrie Elon Musk noua ordine mondială? Omul-cyborg bate la ușă
Metaversul, biotehnologia și începutul transumanismului

 

yogaesoteric
23 septembrie 2022

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More