Drumul Uniunii Europene către pierzanie
Gigantul economic cunoscut sub numele de Uniunea Europeană este un uriaș cu picioare de lut în comparație cu SUA, China, Japonia sau chiar Coreea de Sud. Un luzăr. O iluzie a prosperității.
Ceva nu funcționează optim, dacă ne uităm la clasamentul global al veniturilor realizate de cele mai importante companii Big Tech. În 2021, firmele Apple (SUA), Samsung (Coreea) și Alphabet (SUA) conduceau respectivul clasament. Din primele 17 poziții, opt sunt ocupate de corporații americane, trei provin din China, trei din Japonia, două din Coreea de Sud și una din Taiwan (cea care produce vestitele cipuri). În Top 10 al celor mai mari firme legate de dezvoltarea inteligenței artificiale, o companie din Israel ocupă locul 9, iar în rest vorbim doar despre antreprenori din Statele Unite.
Uniunea Europeană devine din ce în ce mai irelevantă în tehnologiile viitorului. Lipsită de surse ieftine de energie, cu industria chimică și cea auto în cădere liberă, UE va ajunge în curând să trăiască din turism și agricultură, pe model grecesc. Și asta dacă nu cumva o să devină o ruină, după ce războinicii globaliști vor trece Prutul în drum spre Ucraina.
Uitați-vă în jur. Toate mărfurile și serviciile cu valoare adăugată mare provin de oriunde altundeva în afară de Europa: calculatorul, tableta, telefonul, ceasul, consola de jocuri, imprimanta, rețelele de comunicare virtuală, motoarele de căutare, softurile folosite în mod curent, chiar și automobilele (vezi ascensiunea mărcilor Tesla și BYD, simultan cu picajul celor franco-germane).
Folosim de ani buni rețeta sigură pentru irelevanță și dezastru. În competiția cu giganții din SUA și Asia, Uniunea Europeană a devenit o simplă piață de desfacere. Suntem în continuare (doar) mână de lucru în domeniul IT, până când și aici va veni valul concedierilor.
Cele mai strălucite inteligențe din UE ajung să lucreze pentru corporațiile americane. Europenii au ales să fie comozi, să-și asume puține riscuri antreprenoriale și să manifeste o lipsă de ambiție aproape bolnăvicioasă. Este de-a dreptul rușinos că în Top 20 firme Big Tech nu avem nici măcar una de pe bătrânul continent.
Politicienii de la Bruxelles își văd de propriile afaceri, trag puternic la căruța intereselor americane și sunt complet lipsiți de viziune atunci când vine vorba despre competiția cu SUA sau China. În ritmul ăsta, falimentul este aproape.
În timp ce americanii și chinezii sprijină prin subvenții masive domeniile strategice ale economiei (vezi industria nucleară civilă, industria auto, industria spațială, de apărare și IT), europenii au stipulat în tratatul de bază că sunt interzise ajutoarele de stat, cu mici excepții. Oricât de promițătoare ar fi o firmă IT sau auto din România, Italia sau Spania, ea ar putea beneficia de subvenții de stat doar cu acordul Bruxelles-ului. Bineînțeles, acordul respectiv devine o simplă formalitate atunci când vorbim despre companii americane de tip Coca Cola, agreate de premierul-patriot Marcel Ciolacu.
Bomboana de pe colivă o reprezintă intervenția brutală a Casei Albe în politicile europene față de Rusia și China.
În atari condiții, „suveranitatea” Europei rămâne doar un vis frumos. Vom consuma din ce în ce mai multe produse și servicii fabricate de alții, în timp ce propaganda de la Hollywood ne va ține ocupați cu „pericolul rusesc” și nevoia stringentă de a scăpa de autocrați ca Vladimir Putin, Viktor Orban și Xi Jinping.
Suntem pe cale să devenim cetățeni de categoria a doua în rândul lumii civilizate, acolo unde americanii, chinezii, japonezii și sud-coreenii vor sta în capul mesei. Iar noi îi vom servi în calitate de chelneri.
Autor׃ Adrian Onciu
Citiți și:
Suveranitatea Uniunii Europene – doar un exercițiu de imagine?
Uniunea Europeană este o copie a Statului Român. De ce decade bătrânul continent
yogaesoteric
24 mai 2024