Duminică, 21 iunie 2015, MISA vă invită la celebrarea zilei Internaţionale Yoga

COMUNICAT DE PRESĂ

 


Mişcarea de Integrare Spirituală în Absolut (MISA) organizează în data de 21 iunie 2015 de la ora 18.00 în mai multe oraşe din România şi din alte ţări o serie de manifestări spirituale desfăşurate la unison cu ocazia sărbătorii Zilei Internaţionale Yoga.

Data de 21 iunie 2015 a fost stabilită prin rezoluţia din 14 decembrie 2014 a Organizației Națiunilor Unite ca prima zi în care va fi celebrată Ziua Internaţională Yoga. Rezoluţia ONU a fost adoptată prin susţinerea majoritară (175 din 193) a statelor membre ale organizaţiei, care s-au oferit totodată să co-sponsorizeze evenimentul. ONU invită toate statele membre să încurajeze celebrarea Zilei Internaționale Yoga pentru a sensibiliza astfel oamenii să aleagă un stil de viaţă mai sănătos şi mai echilibrat, contribuind în acest mod la consolidarea păcii, unităţii şi armoniei pe plan mondial.

Este estimat că în prezent practică yoga peste 200 de milioane de oameni care fac parte dintr-o mare diversitate de ţări, culturi şi religii. După cum afirma şi secretarul general al ONU, Ban Ki-moon, „yoga poate aduce comunităţile laolaltă într-o manieră incluzivă care generează respect reciproc”. Este, de altfel, cunoscut la ora actuală, pe baza a mai multor studii ştiinţifice (vezi de exemplu studiul Universităţii Princeton), că activitățile spirituale realizate la unison de către grupuri foarte mari de oameni conduc la un impact benefic masiv asupra ambianţei energetice a planetei noastre.

Ziua Internaţională Yoga va fi sărbătorită în toată lumea, de către toate şcolile de yoga de pe mapamond. Programul din străinătate poate fi consultat pe site-urile yogaunited.org şi idayofyoga.org.

Școala de yoga MISA și filialele sale internaționale asociate celebrează Ziua Internațională Yoga printr-un program care va include exerciţii hatha-yoga, o spirală yang și o meditație la unison.

În București, evenimentul se va desfăşura la Sala Pipera (Bulevardul Dimitrie Pompei, lângă rondul de tramvai) după următorul program:
18:00-19:00 – HATHA YOGA – posturi corporale yoghine
19:15-20:00 – Meditaţie şi rugă colectivă în spirală YANG
20:00-21:00 – Spectacol susţinut de Teatrul Sophrozin – asana-e, muzică, umor
21:00-21:15 – Meditaţie cu tema: „Starea de unitate în diversitate a tuturor practicanţilor yoga din întreaga lume”.
În limita locurilor disponibile, sunt invitate în sală toate persoanele interesate de eveniment.

Cu ocazia Zilei Internaţionale Yoga, MISA Senzaţional TV va transmite LIVE întregul program. De asemenea, MISA Senzaţional TV va avea şi o emisie specială dedicată acestui eveniment, care va cuprinde mai multe filme, emisiuni, reportaje, precum şi conferinţe susţinute de profesorul de yoga Gregorian Bivolaru. Emisia specială va avea o durată de 25 de ore şi va fi repartizată în zilele de 21 iunie, 28 iunie şi 5 iulie. Conţinutul programelor va putea fi consultat pe pagina LIVE din zilele respective.


Biroul de Presă MISA
19 iunie 2015

 

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More