Duminica Rusaliilor: sărbătoare creştină şi tradiţii magice

Dansul Căluşarilor alungă forţele malefice

de Melania Radu

„Dar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe care Tatăl Îl va trimite
întru numele Meu, Acela vă va învăţa toate şi vă va aduce aminte de toate cele ce v-am spus Eu.” (Ioan 14.26)  

În duminica ce urmează la 50 de zile după Paşti se comemorează Pogorârea Sfântului Duh, sărbătoare creştină importantă care încheie ciclul pascal. „Duminica Cincizecimii”, cum mai este numită, marchează totodată întemeierea Bisericii creştine, fiind considerată „ziua de naştere” a acesteia. Aceasta se suprapune peste sărbătoarea populară magică a Rusaliilor, din preajma solstiţiului de vară, perioadă caracterizată de o abundenţă de practici religioase, tradiţii şi obiceiuri.  
 
Conform tradiţiei creştine, în această zi, Duhul Sfânt s-a pogorât asupra ucenicilor lui Iisus, aducându-le darurile spirituale necesare propovăduirii învăţăturilor lui Iisus. În acest mod, prin intermediul Apostolilor, Graţia Divină a fost dăruită întregii lumi, având posibilitatea de a ajunge la fiecare om. Pogorârea Sfântului Duh reprezintă o manifestare a Graţiei lui Dumnezeu. În cadrul realităţii tainice a Sfintei Treimi, Duhul Sfânt este ceea ce orientalii numesc SHAKTI, misterioasa energie feminină a lui Dumnezeu Tatăl. Pogorârea Sfântului Duh este deci o revărsare a Graţiei lui SHAKTI. Această minune a fost perpetuată în cadrul ritualului bisericesc prin gestul miruirii, mirul simbolizând Graţia Divină.
 
În Evanghelii se relatează că atunci când Duhul Sfânt s-a pogorât, sub forma unor limbi de foc, asupra ucenicilor, aceştia s-au transformat în mod miraculos din oameni simpli în „preaînţelepţi” care au început să predice învăţăturile lui Iisus pe înţelesul tuturor, în diferite limbi pe care nu le cunoscuseră până atunci. Chiar în acea zi, în urma predicii Sfântului Apostol Petru, în jur de trei mii de oameni  au început să creadă în Iisus Hristos, alcătuind prima comunitate creştină.

Obiceiuri şi tradiţii

În tradiţia populară, Rusaliile sunt fiinţe fantastice malefice, zâne ale apelor, care bântuie începând cu a 25-a zi după Paşti. Se spune că ele pedepsesc faptele rele ale oamenilor. Una dintre calităţile lor principale este dansul deosebit de frumos. Dansează în aer sau pe pământ, noaptea, aşezate în cerc, în grupuri formate din spirite fără soţ (trei, cinci, şapte, nouă). În locurile respective pământul rămâne ars şi bătătorit, iarba se înnegreşte sau încetează să mai crească. Dacă sunt zărite de un om sau dacă, din greşeală, cineva calcă pe locul pe care au dansat, acesta se îmbolnăveşte de o boală numită „luat de Rusalii”.  

Pentru a se apăra de aceste spirite, în sâmbăta Rusaliilor oamenii obişnuiesc să-şi împodobească locuinţele cu ramuri verzi de tei, considerându-se că acesta are proprietăţi de protecţie împotriva răului. O parte dintre aceste ramuri sunt păstrate pentru a fi folosite şi în lunile următoare. Alte plante folosite în acest scop sunt pelinul şi usturoiul, pe care se spune că e bine ca oamenii să le poarte asupra lor în permanenţă în această perioadă, iar dacă întâlnesc Rusaliile, să nu le vorbească şi să nu se mişte.

În ajun de Rusalii se sărbătoresc Moşii de vară sau de Rusalii, una dintre cele 18 astfel de comemorări a morţilor care se realizează de-a lungul anului. Se spune că sufletele morţilor, după ce părăsesc mormintele în Joia Mare (cea de dinaintea Paştilor), bântuie libere până în ajunul Rusaliilor, când se întorc în lumea lor. Pentru buna desfăşurare a acestei reîntoarceri se realizează rituri de îmbunare a spiritelor morţilor: împodobirea caselor şi a mormintelor cu ramuri de tei şi pomeni bogate.

Rusaliile au devenit, pe lângă Paşti, a doua sărbătoare rezervată botezurilor.

În a doua zi de Rusalii, la biserică, se sfinţeşte apa cu care se stropesc câmpurile cultivate pentru a fi protejate de grindină.

Acum se deschide şi sezonul culegerii plantelor vindecătoare, care până la această dată au fost considerate ca fiind „otrăvite” de către Rusalii.

Rusaliile şi Căluşarii

Legat de sărbătoarea Rusaliilor este şi dansul Căluşarilor, dans ritual de origine străveche, cu funcţii magice. Prima descriere a obiceiului datează din sec. al XVIII-lea şi se datorează cărturarului Dimitrie Cantemir. În „Descrierea Moldovei”, el nota: „Mulţimea superstiţioasă crede că ei au puterea de a izgoni bolile cronice, iar vindecarea se face astfel: după ce bolnavul s-a aşezat la pământ, ei încep săriturile lor şi, la un anumit loc al cântecului, calcă, unul după altul, de la cap până la picioare, pe cel culcat; în sfârşit, îi suflă la ureche câteva cuvinte anume ticluite şi poruncesc bolii să iasă.”

Dincolo de manifestarea artistică, de demonstraţia de forţă, agilitate şi ritm, avem de-a face cu o frăţie magică, în care participanţii sunt iniţiaţi după un ritual foarte strict, pentru a dobândi capacităţile necesare executării dansului. Acesta are semnificaţii profunde, care din timpuri străvechi investesc ritualul cu puterea de a lupta împotriva forţelor malefice. Scopul acestuia este de a apăra oamenii, animalele şi recoltele de influenţele negative ale Rusaliilor, dar şi de a vindeca bolile.  

Mai puţin cunoscută este tradiţia românească legată de fructul alunului. Acesta creşte într-un conglomerat numit „căluş”. Se pare că denumirea dansului magic „Căluşul” vine de aici. Realizarea ritualurilor presupune o stare de unitate şi o legătură între participanţi, la fel de strânsă ca aceea a „căluşului” de alun. Sacralitatea alunului se extinde şi asupra căluşarilor pentru perioada în care grupul este activ. Plantă cu virtuţi magice deosebite, alunul înfloreşte şi se scutură în noaptea de Înălţare, la patruzeci de zile de la Învierea Domnului. Florile sale sunt vindecătoare şi cu atât mai preţioase, cu cât sunt mai trecătoare. Crengile de alun culese în acest moment sunt investite de tradiţia multor popoare cu virtuţi magice. Să ne amintim doar de nuieluşa de alun a zânelor, vracilor şi fântânarilor.

În tradiţia românească, se spune că Rusaliile pot lua minţile oamenilor, îi pot îmbolnăvi, iar dansul lor frenetic nu poate fi contracarat decât prin metode magice, una dintre ele fiind chiar dansul Căluşarilor. Despre cei atinşi de puterea Rusaliilor se spune ca sunt „luaţi din căluş”. Nu este o boală ce poate fi vindecată de medici. Seamănă cu o transă hipnotică ce nu poate fi vindecată decât prin puterea magică a căluşarilor. Vătaful căluşarilor foloseşte un procedeu de diagnosticare bazat pe melodiile de căluş. Bolnavul care dă semne că este afectat de o anume melodie este diagnosticat prin depistarea „spiritului” bolii. Actul care aduce vindecarea este doborârea din căluş. Vătaful atinge cu steagul (care are la capăt o legătură de usturoi, una de pelin şi un şnur roşu) pe unul dintre căluşari. Căzut la pământ, acesta preia eliberarea bolnavului de suferinţa sa.
       
Jocul Căluşarilor pare a fi unul dintre cele mai vechi şi mai complexe dansuri populare româneşti. Bărbaţii care doreau să intre în ceata Căluşarilor se adunau cu o săptămână înaintea Rusaliilor în afara satului, pe malul unei ape, unde, în mod ritual, depuneau un jurământ de respectare a regulilor cetei şi a condiţiilor purităţii rituale în perioada Rusaliilor (abstinenţa sexuală şi un comportament adecvat normelor de conduită etică a comunităţii tradiţionale). Pentru zece zile ei trăiau într-un timp sacru. În această perioadă purtau un costum specific, zurgălăi la picioare, câte o bâtă, iar de dormit dormeau sub streşinile bisericilor ca să fie apăraţi de răzbunarea Rusaliilor. Ceremonialul cuprinde practici şi formule magice, dansuri şi acte rituale executate de un grup de bărbaţi strict ierarhizat: Mut, Vătaf, ajutor de Vătaf, Stegar, Căluşari de rând. Starea grupului era una euforică şi de coeziune mistică între participanţi.

Semnificaţiile dansului Căluşarilor

Dansul Căluşarilor are diverse funcţii şi semnificaţii:
– transferul magic al fertilităţii divine prin descântarea, în timpul jocului, a bolovanului de sare pentru animale şi a farfuriei cu seminţe pentru însămânţarea şi rodnicia ogoarelor;
– grăbirea căsătoriei fetelor şi fertilizarea simbolică a tinerelor soţii prin intrarea lor în hora Căluşarilor, la încheierea jocului (despre dansul Căluşarilor se credea că are efecte fertilizatoare manifestate asupra pământului şi femeilor);  
– vindecarea persoanelor „luate din Rusalii” sau „luate din Căluş” prin transferul magic al sufletului sănătos de la oala de lut spartă cu băţul de Mut sau Vătaf sau de la căluşarul supus unei morţi rituale, numită Doborârea căluşarilor, la omul bolnav;
– dansul cu copiii în braţe în hora Căluşului sau sărituri peste copiii întinşi pe pământ pentru alungarea bolilor, în special a „frigurilor”;  
– alungarea Rusaliilor prin ameninţarea lor cu diferite arme preistorice (beţe, săbii din lemn, arcuri cu săgeţi), prin scene războinice, prin plante magice (pelin, usturoi), prin impetuozitatea dansurilor care imită uneori mersul la trap sau în galop al cailor, prin formule indescifrabile şi zgomote produse de zurgălăi şi clopoţei.

La încheierea perioadei sacre a Rusaliilor, Căluşarii reveneau la locul în care depuseseră jurământul, coborau steagul şi îl îngropau într-un loc secret. Apoi ceata se împrăştia, fiecare membru plecând în altă direcţie. Mai târziu se întâlneau în sat, se salutau ca după o absenţă îndelungată şi totul reintra în obişnuinţele cotidiene.

Citiţi şi:
În noaptea magică de Sânziene se deschid cerurile
Sărbătoarea Paştelui – tradiţii şi obiceiuri
Paştele – Sărbătoarea Învierii, a miracolului, a luminii şi iubirii divine

yogaesoteric
iunie 2008