Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidențe

Reporter:
Nu toată lumea are parte în viaţa aceasta de iubiri extraordinare. Este vina noastră? Ţine de noi să trăim o mare iubire sau ea este un dar de la Dumnezeu?

Părintele Pantelimon de la Oașa: Dumnezeu are un drum clar pentru fiecare. Nu există coincidenţe. Faptul de a întâlni o anumită persoană ține de voia Domnului. Dar felul în care reacţionăm noi la întâlnirea respectivă ține de noi. Fiecare persoană care ne iese în cale este un dar de la Dumnezeu şi noi trebuie să ne întrebăm, de fiecare dată, de ce a rânduit Dumnezeu să întâlnim acel om. Ce pot eu să fac din relaţia aceasta? Ce este necesar să înţeleg? Ce folos pot să trag? Apoi, să nu confundăm îndrăgostirea cu iubirea. Dacă Dumnezeu îţi trimite dragostea, nu înseamnă că-ţi dă de-a gata şi o mare iubire. Dragostea este doar o arvună de la Dumnezeu. Dacă o cheltui fără ştiinţă, nu mai ajungi niciodată la iubirea adevărată. Poate la început nu pare mare, dar iubirea, dacă se lucrează, creşte tot mai mult. Iubirea nu este emoţie, este o putere. Dumnezeu nu este trup şi totuşi se defineşte pe sine ca iubire. Deci, iubirea nu este trup! Sigur, şi componenta aceasta trupească intră în iubire, dar nu se reduce totul la ea. Iubirea este o mare putere a omului, primită de sus, o putere care trebuie eliberată şi lucrată de fiecare în parte. Spun eliberată, pentru că cel mai adesea ne iubim pe noi înşine, şi atunci iubirea este închisă în noi, se învârte în cerc. Este o iubire egoistă, întoarsă către sine, în loc să fie liberă şi să nu ceară nimic în schimb.

Reporter:
Iubirea adevărată este întotdeauna liberă?

Părintele Pantelimon: Da, iubirea adevărată afirmă libertatea celuilalt. Nu încearcă să-l stăpânească. Aici se greşeşte cel mai mult în relaţii, când unul încearcă să-l transforme pe celălalt, să-l ajusteze după gustul propriu. Când iubeşti, trebuie să ieşi din tine în sensul de a căuta să-l trăieşti pe celălalt, să-l înţelegi pe celălalt, să vezi lumea prin ochii lui. Dacă îi calci libertatea, apare instinctul de apărare. Şi se va închide în el. Se va feri de tine, se va simţi agresat. Într-o relaţie trebuie să existe un balans între apropiere şi distanţă. Trebuie să-i păstrezi celuilalt taina, să n-o spulberi. Să nu încerci să cotrobăi în toate cotloanele sufletului lui, să nu intri cu excavatorul peste flori. Tupeul, îndrăzneala distrug misterul celuilalt. Exerciţiul acesta al ieşirii din noi înşine uneori este dureros, înseamnă să părăseşti o poziţie sigură, să ieşi din confortul felului tău de a fi, adoptând felul celuilalt de a fi. Dar numai aşa te poţi lărgi, te poţi îmbogăţi şi poţi transforma iubirea în cale de cunoaştere. Dacă rămâi în tine însuţi, eşti foarte sărac. Ba, mai mult, te trezeşti că toţi îţi întorc spatele. Te trezeşti singur.

Reporter:
Ar trebui atunci să cultivăm toleranţa în dragoste?

Părintele Pantelimon: Ar trebui să facem exerciţiul alterităţii, nu al toleranţei. Toleranţa este un fel de îngăduinţă faţă de ceva ce ţie nu-ţi convine, presupui că celălalt are nişte defecte pe care tu, din mărinimie, le treci cu vederea. Adică toleranța presupune mândrie. Or, într-o relaţie de iubire tu nu ai dreptul să consideri felul tău de a fi mai bun ca al celuilalt, n-ai voie să ceri celuilalt să se schimbe, este necesar să-ţi ceri ţie să-l accepți pe celălalt. În iubire, nu trebuie să te preocupe binele tău, ci trebuie să te pui pe tine în slujba celuilalt, preocuparea ta să fie devenirea lui. Scopul lui nu este să te înfrumuseţeze pe tine, să te facă să te simţi mai frumos şi mai bun. Iubirea trăită drept transformă oricum lucrurile în bine. Faptul că mă dăruiesc total, că mă arăt jertfitor, îl face şi pe celălalt să se corecteze, să se simtă, îl transformă în bine. Părintele Teofil Paraian spunea că „dragostea niciodată nu calculează şi dragostea totdeauna calculează”. Cum vine asta? Păi, niciodată nu calculează ce dăruieşte, ca să-i atragă atenţia celuilalt „uite, câte am făcut pentru tine, acum dă-mi şi tu la fel”. Şi în acelaşi timp calculează mereu cât primeşte, ca să poată da mai mult. Asta este iubirea adevărată.

Reporter:
Câteodată, oricâte ai face pentru celălalt, el rămâne indiferent şi nu-ţi întoarce nicio fărâmă de dragoste. Cum ştii care este omul pentru care merită să dai tot?

Părintele Pantelimon: În ordinea firească, important este să nu te implici într-o relaţie până nu eşti sigur de ea. Potenţialul de afecţiune, de iubire, trebuie păstrat până găseşti o persoană cu care te potriveşti cu adevărat, cu care să ai în primul rând o potrivire sufletească, nu trupească. Apoi, un om de calitate, dacă a întâlnit un alt om de calitate şi se dăruiește până la capăt, reuşeşte să-l învingă pe celălalt prin iubire, chiar dacă celălalt iubeşte mai puţin. Iubirea unuia, cu statornicie, poate să salveze iubirea celuilalt. Am cunoscut multe recuperări miraculoase de relaţii care erau în pragul eşecului dar care au ajuns apoi chiar mai puternice şi mai profunde ca înainte. Oamenii trebuie să înveţe să aprecieze crizele.

Întrebarea mai are însă şi o capcană. Dacă te opreşti la om, rişti să pierzi tot. Dacă îl ai în minte mereu şi pe Dumnezeu, găseşti în jur suficiente persoane care să merite să dai tot, fără să-ţi mai fie teamă că ai putea pierde. Niciun om nu merită în sine să-i dai tot. Pentru că omul ăla nu este ultima realitate, dar Dumnezeul din el, da. În definitiv, prin om ne dăruim, de fapt, lui Dumnezeu.

Extras din interviul acordat de Părintele Pantelimon de la Oașa pentru Formula AS

Citiți și:

Iubirea Divină – Paramahamsa Yogananda

Angajament şi iubire conştientă într-un cuplu spiritual

yogaesoteric
3 februarie 2018